<
Actualitate

LECȚIA DE ISTORIE – Cutremurul din 4 martie 1977

În seara de 4 martie 1977 la ora 21:22, în România a avut loc un puternic cutremur de pământ cu efecte devastatoare asupra țării.

Cutremurul ce a avut o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter a făcut 1578 de victime, din care 1424 numai în București, iar la nivelul întregii țări consemnându-se peste 11300 de răniți și aproximativ 35 000 de familii rămase fără adăpost.

Majoritatea victimelor și pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 60 de clădiri s-au prăbușit total sau parțial, în urma acestei calamități autoritățile fiind nevoite să declare stare de necesitate pe întreg teritoriul ţării.

Seismul s-a produs în zona Vrancei, la o adâncime de 100 de kilometri, iar potrivit specialiștilor, energia eliberată a fost echivalenta cu 33 de bombe nucleare de la Hiroshima, unda de șoc a cutremurului resimțindu-se pe o suprafața foarte mare, într-o zonă ce ținea de la Moscova până în Peninsula Italică.

Printre personalități ale vieții artistice si științifice care şi-au pierdut viața în acest cutremur, s-au numărat regretatul actor Toma Caragiu, regizorul şi realizatorul TV Alexandru Bocăneț, criticul literar Savin Bratu, regretata solistă Doina Badea, istoricul literar Mihail Petroveanu, criticul literar Mihai Gafița, poeta Veronica Porumbacu, prozatorul Alexandru Ivasiuc şi alții. În seara de 4 martie 1977, Nicolae şi Elena Ceauşescu se aflau în Nigeria, la un banchet care se dădea în cinstea lor, însă după ce a primit vestea despre cutremur, Ceauşescu a întrerupt banchetul şi încă de la telefon a instituit starea de necesitate în România. Imediat după cutremur, Nicolae Ceauşescu a hotărât să deschidă „Contul refacerii, solidarităţii şi omeniei“, cunoscut sub numele de „Omenia“, unde toţi oamenii muncii trebuiau să doneze bani pentru reconstrucţia ţării, iar în ajutorul României au sărit atunci şi ţările străine, care au trimis sume mari de bani pentru reconstrucţia Bucureştiului, oraşul cel mai afectat de cutremur, dar și a altor localități din țară.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS