Lansarea proiectului cultural „De la Potaissa la Turda: Abordări Contemporane în Arheologia Urbană”
Muzeul de Istorie Turda, în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda, are plăcerea de a anunța lansarea proiectului cultural ”De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană”, care va debuta în data de 23 august 2024.
Proiectul își propune să exploreze și să promoveze bogata istorie arheologică a acestui areal printr-o serie de activități culturale și educative menite să implice și să inspire comunitatea locală și pe toți cei interesați de patrimoniul urban. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și include următoarele activități:
- Expoziție temporară
- Ateliere tematice pentru tineri și adulți
- Itinerarea și expunerea temporară a expoziției la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (MNUAI)
- Digitizarea patrimoniului pentru crearea unei expoziții virtuale accesibile tuturor
Proiectul reflectă angajamentul nostru pentru valorificarea și promovarea patrimoniul cultural local prin metode moderne și interactive, oferind comunității oportunitatea de a redescoperi și de a se conecta cu istoria sa.
Alături de echipa de proiect formată dintr-un muzeograf, un arheolog și un conservator, împreună cu colaboratorii științifici, își vor aduce contribuția la bunul mers al activităților programate și partenerii proiectului: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Turda, Școala gimnazială „Teodor Murășanu” Turda și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj-Napoca.
Vă invităm să participați la evenimentele organizate în cadrul proiectului și să ne însoțiți în această călătorie fascinantă în timp.
În curând vom posta informații relevante despre prima activitate care inaugura proiectul, expoziția temporară „De la Potaissa la Turda. Abordări contemporane în arheologia urbană”.
Biroul de presă