Așa cum relatam în articolul trecut, echipa de volei feminin ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, este la turneul final de promovare în Diviza A la Volei. La nici doi ani de la înființare, fetele Cristinei sunt la un pas de o performanță istorică. Echipa formată în proporție de 70 % din turdence, este la distanță de un meci pentru a scrie istorie în voleiul turdean.
Pe scurt.
Vineri, s-a desfășurat primul meci, împotriva „favoritei” și totodată gazda acestui turneu, SCMU Craiova.
Sâmbăta, începând cu orele 15.00, s-a desfășurat al doilea meci împotriva echipei CS Dacia Mioveni, cu scorul de 3-1.
Duminică ( azi) fetele Cristinei dau fața cu echipa CSM Focșani, echipă pe care e musai să o bată pentru a promova în Divizia A. Sperăm ca în jur de ora 13.00 să putem da anunțul că echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” este în Divizia A la volei.
Am contactat-o pe Cristina Pîrv, managerul echipei, și am rugat-o să ne spună câteva cuvinte despre cea mai importantă zi a echipei.
„Astăzi este ziua cea mare pentru noi, ziua pe care am așteptat-o încă de la începutul campionatului, dar și de când am pus bazele acestui proiect. Ne aflăm în fața celui mai important meci din cadrul campionatului. O victorie cu CSM Focșani 2007 ne va asigura locul în prima ligă. Turneul de promovare a venit la pachet cu multă emoție și presiune pentru jucătoarele noastre, dar până în momentul de față avem o victorie și o înfrângere.
Am mare încredere în fete că vor da tot ce au mai bun pentru a ne atinge obiectivul și că vom avea parte de cel mai bun meci din acest sezon. Ne dorim mult promovarea, am muncit mult și sperăm ca mâine să se vadă rezultatele pe tabela de marcaj.
Le mulțumim turdenilor că sunt alături de noi în aceste momente atât de încărcate de emoții și sperăm să le oferim cel mai frumos cadou, promovând în Divizia A1”, a declarat Cristina Pîrv pentru Ziarul 21.
Succes fetelor! Succes antrenorilor!
P.S. Rămâne cum am stabilit… șampania e pregătită pentru voi! Doamne ajută!