La Turda a apărut „rigola cu branșament de gaz prin ea”
USR Turda: Ați mai văzut rigolă cu branșament de gaz prin ea Dacă nu, vă arătăm noi la TurdaMÂNTUIALA, marca înregistrată a administrației PNL la Turda
Dacă ajungi pe strada Alexandru Borza din cartierul Băi, atunci când plouă, vei vedea că rigola nu funcționează, iar apa curge pe stradă. De ce? Pentru că rigola este colmatată datorită unui… branșament de gaz metan. Incredibil, dar la Turda rigolele sunt traversate de branșamentele de gaz, iar lucrările sunt recepționate fără observații… Atât s-a putut
Asta nu e tot. Un locuitor al comunei Tureni și-a sudat gardul de o țeavă de gaz!
Un locuitor al comunei Tureni și-a sudat gardul de o țeavă de gaz, ca să aibă stabilitate! Acesta nu s-a gândit nici o clipă la consecințele lucrării. Conform surselor Cluj24.ro, reprezentanții companiei Delgaz Grid verifică această situație, după ce p primarul comunei Tureni, Daniela Elena Mănăilă, a sesizat compania.
„Numai Dumnezeu a fost sus și ne-a scăpat. Cum să sudezi un gard de conducta de gaz? O singură scânteie era de ajuns să sărim cu toții în aer, că este vorba despre conducta care alimentează satul”, a spus primărița.
Potrivit acesteia, sunt 22 de puncte de sudură pe conductă făcute ca să țină gardul gospodarului.