După ce factorul poștal din comuna Tritenii de Jos a fost găsit pozitiv cu COVID-19, a fost declanșată o anchetă epidemiologică.
Prefectul județului, Mircea Abrudean, a anunțat luni că se va deplasa la Tritenii de Jos, unde s-a luat măsura izolării contacților direcți și se face anchetă epidemiologică după ce au fost identificate 250 de gospodării unde factorul poștal a livrat pensiile sau alocațiile de stat pentru copii, în ultimele două săptămâni.
Primele măsuri! Oficiul poștal din comuna Tritenii de Jos a fost închis
„Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către Direcția de Sănătate Publică și de Inspectoratul de Poliție Județean, având în vedere numărul mare de posibili contacți (în jur de 240, aici fiind incluși toți din familiile cu care a interacționat). Între timp, oficiul poștal din comună va fi închis pentru câteva zile, până se realizează procedurile de decontaminare a spațiului.
Colegii cu care a interacționat factorul poștal rămân în izolare, la fel toți cei cu care a interacționat. Avem echipaj permanent acolo care patrulează și monitorizează respectarea restricțiilor. Pacienta are o formă ușoară spre medie de Covid-19, din descrierea medicilor”, a precizat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.