Iată-ne, ajunși la cumpăna dintre ani. Cu bune, cu rele, bunul Dumnezeu a avut grijă de noi.
Pandemia de Sars-Cov2 a trecut, acum ne bucurăm din nou de libertate.
Ziarul 21 a prezentat pe întreg anul 2022 evenimente, știri și informații de interes general pentru zona Câmpia Turzii – Turda și nu numai. Ne bucură faptul că suntem urmăriți de foarte mulți dintre concitadinii noștri, vă mulțumim și asta totodată ne onorează.
La mulți ani cititorilor Ziarul 21.
Kalai Denisa, asistent medical: – Anul 2022 a fost un an cu multe realizări pe plan profesional cu multe reușite, un an fericit alături de pitica mea. De la anul 2023 vreau și îmi doresc să nu mai fie atâta lume necăjita și săraca să nu mai văd copii dezbrăcați și flămânzi. Vreau să fie un an mai bun pentru ei. Să fie un an bogat în sănătate pentru toată lumea. Doamne ajută la toată lumea. An nou cu sănătate și reușite vă doresc.
Lucia Ștefan, pensionar (învățătoare) – Sfârșitul de an bate la usă. Ne îndeamnă să facem o mică incursiune în anul care a trecut, 2022. Pentru mine, Lucia Ștefan, anul care se încheie a fost un an cu multe bucurii, alături de familie și de prieteni adevarați. Acțiunile desfășurate cu Corul Astra ne-au umplut sufletele de bucurie. Prietenii noștri, VOLUNTARII, ne-au arătat că sunt dispuși oricând să intervină, atunci când este nevoie. Am fost implicată în mai multe acțiuni, am întins o mană de ajutor, când am fost solicitată. Noul an, 2023, mi-l doresc cu multă, multă sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi. Mi-aș dori ca noul an sa aducă pace pe pământ, prietenie și respect între popoare. Oamenii să fie mai buni, toleranți, empatici, curajoși și optimisti. Copiii să-și trăiască frumos copilăria, să se joace liniștiți, să râdă fericiți, fără să audă cuvântul război.
Voroneanu Arghir, pensionar: – Dacă nu era războiul și scumpirile la toate, aș putea spune că anul 2022 a fost un an bun. De la 2023 aștept liniște și pace, iar Ziarului 21 care vine puternic din urmă îi doresc să o țină tot așa. Felicitari!!!
Balog Carmen, medic șef Baza 71 Aeriană: – Pentru mine, anul 2022 a fost unul plin de provocări pe toate planurile! Am învățat să am răbdare, să ascult și am făcut față provocărilor! Pentru anul 2023 nu am așteptări! Îmi doresc să fiu sănătoasă pentru a putea aduce un plus celor din jurul meu sau celor cu care mă întâlnesc! Îmi doresc să fiu prezentă mereu și să mă bucur de frumosul de pretutindeni! Un an nou plin de realizări și iubire tuturor!
Duca Teodora, director la Școala Gimnazială Tritenii de Jos și structurile școlare arondate: – 2022- un an greu, plin de provocări și lucruri neprevăzute, un an în care mi-am dovedit ca vreau, pot și am dacă îmi doresc ceva. Un an plin de realizări pe plan profesional. Încă caut și sper că în 2023 să găsesc un echilibru între viața profesională și cea personală, să fiu sănătoasă să pot duce la bun sfârșit tot ce am construit până acum, să fiu înconjurată doar de oameni pozitivi. Îmi doresc timp și răbdare să mă bucur de lucrurile simple din jur și de oamenii dragi sufletului meu.
Huiber Alexandru, pensionr MapN: -Un an complicat, ca pentru toată lumea. Nivelul de trai a scăzut din cauza creșterilor de prețuri și toți am fost afectați. Ca rezervist nu am putut să fac abstracție de războiul din Ucraina și am urmărit cu interes poziția NATO. Pentru 2023, sper ca lucrurile să revină la normal. Nu ar fi multe cerințe și aș aminti doar câteva: să scadă rata inflației; să-și revină prețurile în limite rezonabile; să ne crească veniturile; să dispară șpaga; oamenii să fie corecți; să avem grijă de mediu; cei care ne administrează să fie cinstiți (că o fac pe banii noștri); să se termine războiul; să intrăm în Schengen; UE să fie ceea ce-și propune, pentru că e singura alternativă viabilă; locomotivele să nu mai fluiere în dreptul caselor; să dispară manelismul, cocălarii și traficanții; toți să fim sănătoși și voioși… Și multe altele, dar mă tem că nu vă va ajunge hârtia de ziar ca să le scrieți pe toate. În rest, s-auzim numai de bine!
Mocean Gabriel, profesor de educație fizică și sport: -Anul 2022 a fost un an bun pe care l-am încheiat pe podium! În anul 2023 ne dorim să fim sănătoși și să progresăm pe toate planurile!
Rotar Marius: -Pentru mine a fost un an bun. Am avut multe bucurii și împliniri. Anul 2023 o să fie un an bun, sunt convins că voi mai avea zile frumoase si bune.
Dumitru Mariana, asistent medical de urgență la Serviciul Județean de Ambulanță, filiala Câmpia Turzii: -Un an destul de obișnuit, a mai dispărut panica virusului, totuși multe cazuri, multe non-urgențe dar am trecut cu bine! Noul an să ne aducă sănătate să putem să ne ajutăm semenii care au nevoie de noi.
Toma Roxana, asistent medical: -Anul 2022 a fost un an magic, un an plin de împliniri și multe realizări. Un an în care „Covidul” a început încet, încet să se retragă, să ne lase să revenim la viețile noastre de dinainte. Anul 2023 sper să fie un an mai bun, un an mai liniștit, cu mai multe sarcini, mai multe încercări și strategii. Mai multe împliniri, mai mulți oameni sănătoși.
Turdean Ioana Maria: -2022 a fost un an destul de greu dar cu multe realizări. 2023 sperăm la cât mai multe realizări, sănătate, liniște și pace tuturor!