În luna august, 2021, în ședina de consiliu local al Municipiului Câmpia Turzii au fost avizate lucrările de demolare a garajelor de pe raza municipului Câmpia Turzii.
Acțiunea a fost votată în unanimitate de către consilierii locali.
Propietarii garajelor din Câmpia Turzii au primit înștiințări privind demolarea garajelor, iar o parte dintre proprietari deja și-au demolat garajele.
Întrebarea este câte locuri de parcare suplimentare se creează prin desființarea garajelor?
În urma unor calcule de la orașele vecine ale municipiului Câmpia Turzii care au recurs deasemenea la demolarea garajelor aflăm că se va crea un loc nou la fiecare două garaje desființate.
Unul din principiile generale aplicabile administrației publice locale îl constituie principiul satisfacerii interesului public. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 10 al Codului Administrativ ”Autorităfile și institutiile administratiei publice, precum și personalul din cadrul acestora au obligatia de a urmări satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup. Interesul public national este prioritarfată de interesul public local.
In considerarea normelor legale incidente, la nivelul municipiului Câmpia Turzii a fost elaborată „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Câmpia Turzii 2021-2027 care a fost aprobată de către forul deliberativ prin Hotărârea Consiliului Local nr. 67 din 27.05.2021. Una din direcțiile principale ale acestei strategii o constituie modernizarea urbanistică de interes public în ceea ce privește eliminarea garajelor și crearea unor locuri de parcare. Interesul public rezultă din necesitatea satisfacerii nevoilor comunitare, raportat la creșterea numărului de autovehicule de pe raza municipiului dar presupune și realizarea competențelor autorităților publice, în toate domeniile în care acestora le este recunoscută autonomia locală. Aceasta garantează autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să gestioneze resursele care apartin unității administrativ teritoriale, în mod cât mai eficient și benefic pentru întreaga comunitate.
Acțiunea de demolare a garajelor amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului Câmpia Turzii se va desfășura treptat, în funcție de proiectele aflate în derulare.
Demolarea garajelor se va face cu respectarea tuturor prevederilor legale, deținătorii vor fi notificați în prealabil, pentru a-și demola construcțiile pe cheltuială proprie, în caz contrar autoritatea publică locală va proceda la desființarea construcțiilor pe cale administrativă și va recupera cheltuielile aferente acestui demers de la deținătorii garajelor.