<
Actualitate

Jurnal de candidat. Dana Mănăilă, primarul comunei Tureni: „Tot ce s-a făcut în Tureni, s-a realizat din fonduri europene”

Rubrica”Jurnal de candidat”, din Ziarul 21 continuă. Ne-am deplasat în localitatea Tureni pentru a purta discuții cu dna. Dana Mănăilă, primarul care conduce această comună cu mână de fier. Dana Mănăilă, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Tureni ne spune că fără fondurile europene atrase, această comună nu se putea dezvolta. Având un procentaj de pest 90 % din drumuri asflatate în cele 5 sate din care este formată comuna Tureni, un dispensar uman ridicat la cote europene, și poate cel mai important lucru, introducerea apei și a canalizării în toată comuna, (un proiect de 19 milioane de euro) o fac pe Dana Mănăilă unul dintre cele mai respectați primari din județul Cluj.

Comuna excelează la atragerea de fonduri europene, majoritatea lucrărilor implemnetate sunt în urma atragerii fondurilor europene sau guvernamentale.

Realizările administrației sunt recunoscute la nivel zonal, iar relațiile avute cu UAT-rile din apropierea Tureniului sunt puternic consolidate.

Mai multe detalii despre realizările doamnei Dana Mănăilă, proiecte de viitor și fonduri europene, într-un interviu marca Ziarul 21.

Adrian Soporan: Bună ziua. Dna primar, vă mulțumim pentru că ne-ați primit acasă la d-voastră și pentru timpul acordat în realizarea acestui interviu.

Dana Mănăilă: Vă mulțumesc pentru invitația făcută. Bine ați venit în comuna noastră.

Rep.: Cum au fost acești 4 ani de mandat?

Dana Mănăilă: Acești 4 ani au fost ani grei. Ca și persoană fizică, ca și om, i-am perceput ca fiind grei dar cu multe realizări pentru comună.

Rep.: Cum ați trecut peste pandemie?

Dana Mănăilă: Am trecut cu bine peste această perioadă cu pandemia. Să știți că am avut probleme destul de serioase. Nu am avut cazuri de Covid, dar gestionarea problemelor care puteau duce la probleme destul de tumultoase, mai ales în prima perioadă, în luna martie până la jumătate lunii aprilie, pentru că eram speriați de gestionarea cazurilor, veneau foarte multe persoane din străinătate. Și ei erau speriați însă până ne-am obișnuit un pic cu boala sau a tot ceea ce a însemnatpandemia.

Rep.: Ținând cont de faptul că nu ați avut nici un caz, este un lucru foarte bun, pentru că comuna Tureni este destul de întinsă…

 Dana Mănăilă: Mă bucur și ceea ce observ este că în zona Turzii și localitățile arondate Turzii, au fost gestionate foarte bine cazurile. Comuna Tureni nu a avut nici măcar suspiciunea de Covid.

Rep.: Cum stăm cu drumurile prin Tureni?

 Dana Mănăilă:Cu drumurile stăm extraordinar. Suntem percepuți ca una dintre cele mai bine organizate comune din acest punct de vedere. În satul Tureni, drumurile sunt asfaltate 100%. Nu mai avem nici măcar capăt de străduță unde să nu fie asfaltat. Per total comună, stăm foarte bine. Peste 90 % din comună, drumurile sunt asflatate. Chiar astăzi am văzut că a apărut o nouă măsură 4.3 pe fonduri europene, ceea ce înseamnă modernizarea drumurilor de exploatație agricolă. Noi suntem deja pregătiți, avem proiect făcut și pentru drumuri de exploatație agricolă. Urmează că zilele acestea să mă interesez exact ce e de făcut pentru că vrea să depun proiect și pe drumuri de hotar, drumuri care sunt importante, drumuri de exploatație agricolă. Noi avem proiectul, suntem pregătiți și pentru așa ceva.

Rep.:  Drumurile sunt făcute din fonduri europene sau guvernamentale?

Dana Mănăilă:Și, și. Toate proiectelesunt din fonduri europene și guvernamentale. Am depus pe măsura 3.22 (3 km de asfalt) pe măsura 7.3 și pe PNDL 1 am asfaltat 7 km de, PNDL 2 sunt deja implementați 5 km dintr-un proiect de 8 km.

Rep.: Cum stați cu proiectul de apă și canalizare?

Dana Mănăilă:În anul 2017 a început, în anul 2019 au fost încheiate contractele de furnizare a apei cu cetățenii. În anul 2019, în luna decembrie a curs prima apă oficială pe robinetele cetățenilor comunei Tureni. Am avut un proiect pe Fondul de Mediu, tot fonduri europene pe 8 km iar în paralel cu distribuția de apă, pe acei 8 km, este și canalizare. Bazinul de 300 m3 este dimensionat să ducă satul Tureni, Ceanu Mic, Mărtinești, Comșești, inclusiv stația de epurare este dimensionată și realizată pentru cele patru sate. Acum suntem în implementare a unui proiect pe fonduri europene. Compania de Apă Arieș din Turda a accesat acest proiect care ne vizează și pe noi. Este un proiect total de 56 milioane de euro iar pentru comuna Tureni sunt alocați 19 milioane de euro.

Rep.:  Ce ne puteți spune despre drumul E60?

Dana Mănăilă:La disperarea cetățenilor și la demersurilor pe care primăria comunei Tureni, prin mine, le-a făcut, s-au realizat acele frumoase trotuare cu care ne mândrim și parapetul care s-a pus despărțitor între partea carosabilă și trotuare. Mai trebuie făcută scurgea apelor de către cei de la Drumurile Naționale. Avem o promisiunile de la Drumurile Naționale că una dintre cele două intersecții cu probleme va fi reabilitată în sensul că se dorește implementarea unui sens giratoriu.

Rep.:  Cum stăm cu învățământul?

Dana Mănăilă:Chiar acum avem în implemenetare o sală de educație fizică școlară. Este turnată fundația și până în luna decembrie avem garanții din partea constructorilor că la nivel de structură va fi realizată.

Rep.: Pe parte de sănătate?

Dana Mănăilă:Pe partea de sănătate, în primul meu mandat am reabilitat (reconstruit) dispensarul. În acești 4 ani de mandat am făcut o igienizare a corpului clădirii dispensarului uman și cu construcția unei arhive pentru dispensarul uman. Am amenajat în podul clădirii o sală de arhivă unde se pot arhiva documentele dispensarului precum  și documente ale primăriei. Dispensarul beneficiază de un  EKG  și un ecograf modern, plus o trusă de analize minimale. Cetățenii nu sunt nevoiți să se deplaseze, pentru analizele minimale, până la Turda sau Cluj Napoca, le pot face aici în comună.

Rep.: De partea culturală ce ne puteți spune?

Dana Mănăilă: Avem 2 ansambluri de dansuri populare, român și maghiar. Atât eu cât și consiliul local, i-am susținut pe partea materială. De asemena a fost și modernizarea și întreținerea căminului cultural. Am organizat concursuri de pescuit, activități în Cheile Tureniului, etc.

Rep.: Cât de bine s-a dezvoltat comuna cu ajutorul fondurilor europene?

Dana Mănăilă:Tot ce s-a făcut în această comună s-a făcut numai din fonduri atrase, fără acestea nu reușeam mai nimic. Avem o capelă mortuară care este în  proces, va fi una din cele mai moderne capele din județul Cluj .

Rep.: Care sunt proiectele pentru viitor?

 Dana Mănăilă: În primul rând, finalizarea lucrărilor de apă și canalizare, finalizarea sălii de sport și nu în ultimul rând proiectul pentru modernizarea iluminatului public.

Rep.: Cât de greu este acest post de primar?

Dana Mănăilă:Este foarte greu, comuna este mare, avem 5 sate, structura populației este destul de complicată. Este o mare responsabilitate.

Rep.: Aveți un mesaj pentru cetățenii dumneavoastră?

Dana Mănăilă: Să aibă încredere în noi! Noi o să continuăm să ne facem treaba.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS