Continuăm rubrica “Jurnal de candidat” din cadrul Ziarului 21. De această dată, intervievatul nostru este un om care se „bate” pentru un post de consilier în cadrul Consiliului Local Turda. Horea Hudrea, de profesie jurnalist, candidează independent, este jurnalistul care deține site-ul InfoArieș.ro. Horea Hudrea, care are 46 de ani este licențiat în Psihologie și lucreză în presa locală și județeană de mai bine de 20 de ani. Este membru al Asociației Profesioniștilor din Presa Clujeană. A lucrat la publicații locale precum Mesagerul Transilvan, Monitorul de Cluj, City News, Ziarul 21.
Rep.: Înainte de toate, Horea, și îmi permit să spun așa, țin să fac o precizare de la început, că am stabilit de comun acord să ne tutuim, ce te-a determinat să candidezi?
Horea Hudrea: E o întrebare foarte bună și cred că toată lumea se întreabă. În primul rând dindorința de a schimba ceva și în al doilea rând e ceva legat de oportunitatea care a apărut. Sunt jurnalist local de 20 de ani cu specializarea pe administrația publică locală, practic cunosc toate pârghiile după care funcționează Primăria și Consiliul Local. De 20 de ani îi monitorizez pe aleșii publici și am constatat în ultimii patru ani că Turda are cel mai slab Consiliu Local din ultimii 20 de ani. Asta este partea legată de dorința de a schimba, mi-am dat seama că aș putea să produc schimbarea acolo, în Consiliul Local, iar a doua chestiune este, și aici fac un act de sinceritate, o chestiune legată de oportunitate. Pandemia a redus la jumătate numărul de semnături pentru înscrierea în competiția electorală și apoi ideea de a candida mi-au dat-o chiar colegii din presă indirect, pentru că ei au publicat un sondaj făcut de un partid politic în care se exprimă o prezență scăzută la urne, o prezență scăzută la urne îl avantajează pe un Independent, pentru că are nevoie de mai puține voturi ca să intre în Consiliu. Deci a fost în primul rând dorința de a schimba ceva și apoi oportunitatea care a apărut.
Rep.: Vrei să spui că pandemia nu a adus doar lucruri negative ci și lucruri pozitive.
Horea Hudrea: Da, pandemia a adus și lucruri pozitive în sensul în care ne-a făcut un pic mai atenți și ne-a atras atenția că viața poate să fie scurtă, poate să fie întreruptă brusc și că poate n-ar strica să ne bucurăm de ea mai mult decât știam să o facem până acum.
Rep.: Avem exemple de jurnaliști care s-au implicat în politică cum sunt Gabriela Firea sau Rareș Bogdan.
Horea Hudrea: Știi, lumea crede că eu m-am apucat acum să mă implic în AdministrațiaLocală, dar adevărul este că mă implic de foarte mulți ani în Administrația Publică Locală. Eu am făcut în ultimii patru ani un fel de jurnalism militant dacă vrei, care este undeva la limita dintre jurnalism și societatea civilă că practic jurnaliștii trebuie să relateze și apoi cei care să regleze mecanismele administrative, trebuie să fie societatea civilă și politicienii, însă eu am constatat la Turda că societatea civilă nu este foarte bine închegată, ea există dar este disperată și atunci de câte ori am constatat câte o neregulă pe care eu am considerat-o neregulă, aici vorbesc cu o notă de subiectivitate și chiar aș vrea ca cei care ne ascultă să înțeleagă că mesajul meu este unul subiectiv adică nu insist că aș deține adevărul absolut. Din ce am observat se incălcau niște principii și apăreau niște erori în administrația Publică Locală ca să le numesc așa elegant, atunci eu am intervenit și cred că am peste 3.000 de email-uri și de adrese și de sesizări făcute către instituțiile statului nu neapărat întotdeauna criticând sau arătând laturi negative și cerând explicații. Să înțelegi cum funcționează o chestie, cum funcționează o decizie a AutoritățiiPublice Locale, dacă ea este corectă sau nu este corectă și mi-am dat seama că eu de fapt dacă stau bine să mă gândesc fac munca unui consilier local doar atâta că mai aveam și publicația la care scriu și atunci am zis: ”de ce să nu încerc?”
Rep.: Te folosești de statutul de jurnalist? Că te știe toată Turda!
Horea Hudrea: Mă mai folosesc de notorietatea pe care o am, așa limitată că nu vreau să mă țin ca și un om cunoscut sau ca un fel de vedetă pe plan local. Folosesc notorietatea însă surpriza pe care am avut-o este că am descoperit că foarte multă lume mă cunoaște. Dar nu întotdeauna ești conștient de lucrul acesta, adică foarte multă lume trece pe stradă, trebuie să saluți, am descoperit că foarte multă lume mă știe, cred că am peste 130, 150 de mesaje directe pe Facebook de încurajare, venite în privat, pentru că la noi e mai sigur să comunicăm prin messenger. Ideea este că mă folosesc, dar nu de statutul meu de jurnalist, adică nu m-am dus să le spun eu: ”Eu sunt jurnalist, votați-mă!”. Mi se pare un pic incorect, răspund oamenilor, ”uitați, eu am muncit pentru administrația publică locală, am sesizat atâtea nereguli pe care eu le-am observat, repet, cu titlu subiectiv, haideți că eu pot să fac mai multe acolo”. Îmi vine să râd, oarecum e așa un pic amuzantă chestia, lumea mă percepe în primul rând ca un fel de ”cuiul lui Pepelea”, mulți au zis – “te voi vota ca să te duci acolo să îi enervezi pe ăia!”. Bun, accept și acest lucru dar voi ajunge acolo și voi fi o voce independentă, zic eu, dar am și soluții și să știi că soluțiile nu îmi aparțin în totalitate, adică pe de o parte sunt experiențele mele în Administrație, dar să vezi chestie: soluțiile aparțin oamenilor pentru că în meseria de jurnalist, vrând, nevrând asculți oamenii, dacă nu-i asculți, oamenii se duc și de multe ori oamenii au diverse soluții și poți să îți dau un astfel de exemplu pe care administratorii din Turda nu l-au gândit. În urmă cu vreo două săptămâni am discutat cu cineva de la o asociație a producătorilor dintr-o comună de lângă Turda, era vorba de faptul că nu puteau să intre pe piața din Câmpia Turzii acolo era o restricție impusă de pandemie și oamenii erau nemulțumiți, în discuția cu un reprezentant al producătorilor de legume și fructe, cred că din Moldovenești sau Bădeni era doamna, a spus în felul următor: ”Noi am avea o dorință, ne-am dori ca piața de legume și fructe de la Turda din Piața Centrală să fie unificată, adică fructele și legumele să se vândă în același loc” și femeia mi-a explicat și de ce și a zis: ”eu ca să pot să vând și fructe și legume în piață trebuie să vină și soțul meu și unul stă în piața de fructe, unul stă în piața de legume.” Cât de complicat este pentru un administrator de oraș să unească cele două piețe. E adevărat că pe masă vei face separație în așa fel încât fructele să nu se amestece cu legumele, adică să păstrezi cele două sortimente diferit, dar cât de complicat este să unești piața de legume – fructe în așa fel încât să nu vină doi oameni să vândă. Genul ăsta de intervenție administrativă se poate face foarte simplu, ascultându-i pe oameni. Oamenii cer asta de vreo cinci ani.
Rep.: Practic tu dorești, că vrei, că nu vrei, să devii Vocea Cetățeanului.
Horea Hudrea: Eu vreau să fiu un fel de vocea cetățeanului și celelalte partide sunt vocile cetățenilor, nu vreau să îmi arog meritul acesta. Diferența dintre mine și celelalte partide este că partidele se mișcă puțin birocratic și greu, deci ele sunt legate de cutumele lor, de doctrinele lor, de înțelegerile lor politice pe când eu mă pot duce acolo foarte lejer, să ridic o problemă a oamenilor, fără să fie nevoie de altceva.
Rep.: De câte semnături ai nevoie pentru a intra în Consiliul Local și dacă le-ai strâns?
Horea Hudrea: Mai am nevoie de 120 de semnături, am și eu prieteni care mă ajută, deci ideea este că nu mă duc singur în chestia asta, estimez că le voi strânge până sâmbătă. Voi depune dosarul luni, termenul limită este până marți în data de 18 august 2020. Să știi că m-au ajutat chiar politicienii, m-au îndrumat. Eu am primit semnale pozitive, înțelegi? Acum nu știu dacă semnele astea pozitive de la politicieni au venit pentru că eram jurnalist, dar eu niciodată nu am făcut nu știu ce articole ca o formă de răzbunare, că nu m-au ajutat.
Rep.: Care ar fi proiectele pentru care turdenii ar trebui să te voteze?
Horea Hudrea: Înainte să decid să candidez, eu am avut o relație de colaborare cu consilierii locali, chiar vreau înainte de toate să le mulțumesc unor consilieri locali din acest mandat. Este vorba de consilierii liberali care au plecat de la PNL Nicolae Giurgiu, domnul Rigman, a fost acolo și domnul Felezeu a fost și domnul Ovidiu Nicu și vă spun de ce le mulțumesc. Spuneam că eu mi-am început activitatea administrativă oarecum underground de patru ani de zile. Când am identificat o anumită problemă sau chestii care nu erau bune în proiectele de hotărâre, m-am dus la consilierul local și l-am rugat să ia cuvântul în consiliu și să intervină, să corecteze aceste lucruri. Și au făcut, am avut o relație foarte bună cu ei. Acum revenind la proiecte, am avut o relație foarte bună și am o relație foarte bună cu Andrei Suciu de la USR, eu personal o să îl votez pe Andrei Suciu de la USR, și înainte să candidez le-am transmis celor de la USR dar și domnului Riter de la Partidul Oamenilor Liberi de la POL, o serie de proiecte, mă rog, o serie de chestii punctuale pe care le văd utile pentru Turda. De exemplu, Turda nu are la această dată un Centru de Îngrijiri Paliative sub tutela Serviciilor de Asistență Socială la Turda, deci oamenii, și am să fiu foarte plastic ca să înțeleagă lumea: „Ai un părinte care face o boală incurabilă și tu va trebui să stai acasă să îi dai apă cu lingurița și să ai grijă de el în condițiile în care ar trebui să mergi la serviciu și să îți crești copiii”. Nu există un centru de îngrijiri paliative care să îi ajute pe acești oameni suferinzi, vorbesc de boli cumplite deci de bolile terminale. La Turda nu există un învățământ special pentru persoanele cu dizabilități, mi se pare că la Câmpia Turzii există un sistem din aceasta preșcolar, dar nu există un sistem școlar sau chiar liceal pentru copiii cu dizabilități. Este rușine pentru Turda că nu reușește să facă acest lucru. Suntem aici în Parcul Central și avem în față un deal. Unul dintre proiectele mele și acesta este un proiect major la care eu m-am gândit, că acest deal din Poștarât ar putea să devină un traseu de Belvedere, deci un traseu pietonal frumos amenajat după sistemul Cetățuii din Cluj, dar făcut printr-un un concurs de Arhitectură. Un alt proiect, și cu asta închei, am descoperit că administrația publică la Turda se apropie de un colaps pentru că nu se permite accesul tinerilor cu studii superioare în Administrația Publică Locală și este destul de dificil ca un tânăr competent și bine instruit să se ducă în administrație, pentru că administrația în sine este un sistem birocratic care de obicei cam sufocă aspirațiile și ideile. Trebuie, în opinia mea, ca Primăria Turda să aloce în mod explicit sume de bani pentru pregătirea funcționarilor publici pentru instruirea lor dar foarte clar în bugetul local și al doilea lucru trebuie să înceapă să aloce bani și resurse pentru a organiza un sistem de internship pentru absolvenții din terminal – arhitecți sau cei care lucrează în Administrația Publică Locală sau juriști care pot să ajute Turda.
Rep.: Acum vine și întrebarea dacă ai vreo legătură cu partidele?
Horea Hudrea: Eu cred că i-am luat un pic prin surprindere, m-am tot gândit dacă să candidez sau nu și dacă să candidez sau nu de pe platforma politică a unui partid. Și am vorbit și cu domnul Riter de la Partidul Oamenilor Liberi, acum mai mult timp, acum vreo două trei luni chiar așa puteam probabil și încă am o relație bună și cu cei de la USR și să mă duc și pe listele lor, zic probabil, pentru că nu am discutat cu el niciodată aspectul acesta, dar eu am considerat că e bine să mă duc independent și legătura mea cu partidele politice e legătura pe care a avut-o jurnalistul și cetățeanul. Nu puteam să mă duc cu partidele aflate la putere, e un conflict mediatic, dacă vrei, deci eu îi critic și atunci nu puteam să merg în direcția aceea, pentru că eu consideram că ei fac niște lucruri greșite și am căutat atunci să mă adresez unor consilieri locali sau unor partide politice cu care pot colabora ca să le spun: ”Uite asta este viziunea mea. Asta se întâmplă greșit în Turda și cam asta cred eu că ar trebui să se facă ”. Asta este singura legătură pe care o am cu partidele politice.
Rep.: Hai să te întreb cu cine ai vota?
Horea Hudrea: Dacă mă întrebi cu cine aș vota la primar sunt două persoane Andrei Suciu fie cu Marius Riter, dar probabil voi vota Andrei Suciu pentru că are șansele cele mai mari să-l bată pe actualul primar, deși ai văzut domnul Irimie zice că ar avea dânsul șansele cele mai mari, dacă mi-ar demonstra, aș vota cu domnul Irimie. Eu zic că alegerile de acum vor fi foarte interesante. Suntem 5 independenți în total și pandemia le creează politicienilor și partidelor politice o mare problemă. Este, dacă vrei, sociologic vorbind, serendipitate se numește, acel fenomen neașteptat, aberant și capital care poate să răstoarne totul pentru că încă nu știm exact cum va evolua chestia cu pandemia și nu știm mai ales cum vor reacționa alegătorii.
Rep.: Horea, crezi că vei reuși în Administrația Publică Locală?
Horea Hudrea: Nu știu dacă vreau să fac o carieră în Administrația Publică Locală, încă nu sunt hotărât. Eu vreau să reușesc să ajung acolo și să îi determin să schimbe lucruri, să nu mai facă lucruri conjuncturale cum am văzut eu că fac. Sper să reușesc să fac asta!
Rep.: Așa să te gândești că în spatele camerei sunt alegătorii, sunt turdenii, te rog să teadresezi lor și să le transmiți un mesaj.
Horea Hudrea: Pot să le spun că dacă nu vor schimba Administrația Publică de la Turda, orașul ăsta se va duce în cap, este opinia mea. Eu cred că trebuie să voteze, trebuie să iasă la vot chiar dacă pe mine m-ar favoriza o prezență scăzută la vot. Eu le pun să iasă la vot pentru că votul este principalul lucru democratic pe care îl putem face. Eu îi rog să mă voteze ca să fie în ConsiliulLocal și o voce independentă, mesajul meu este foarte simplu: “Ne vor auzi și îi vom opri din toate ilegalitățile pe care le vor face!”