Potrivit unui nou proiect de lege, care se află în dezbatere, jandarmii din România vor avea acces la camerele de supraveghere publice.
„Jandarmeria va putea accesa, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere ale spațiilor publice, ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier”, se arată într-un document oficial al programului legislativ, pregătit de Guvernul României, pentru anul 2023. Dacă proiectul va fi aprobat, sistemul va funcţiona fără consimţământul persoanelor vizate.
Extinderea supravegherii ar putea duce la abuzuri
În prezent, o astfel de autorizație există doar pentru manifestările sportive, iar acordarea acestui drept jandarmilor reprezintă o măsură de combatere a infracţiunilor.
„În mod normal, de administrarea acestor camere ar fi bine să se ocupe o singură instituție, cu reguli bine definite. La cerere, imaginile ar putea fi accesate de diverse instituții din sistem, după reguli bine definite, pe niveluri de securitate, eventual”, a declarat sociologul Alfred Bulai, potrivit Adevarul.ro.