ITM-ul a luat la puricat saloanele de înfrumusețare
Motivarea campaniei
Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, datorită consecințelor sociale și economice pe care le produce:
-persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială(lipsa drepturilor conferite de un contract de muncă, cum ar fi cele la concediu remunerat și la concediu medical;lipsa accesului la pensie și la și la indemnizație de șomaj);
-persoana care prestează munca fara forme legale de angajare, nu are siguranța plății muncii prestate, plata facându-se în funcție de bunăvoința angajatorului;
-angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a responsabiliza pe lucrător pentru eventualele pagube produse de către acesta;
-condițiile precare de muncă pentru lucrători și riscurile pe care acestea le implică pentru sănătatea lucrătorilor;
-fondurile sociale și bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata impozitelor și a contribuțiilor sociale.
Principalele obiective
Identificare și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întrținere corporală.
Identificarea angajatorilor care utilizeaza nelegal munca copiilor și a tinerilor.
Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația Revisal și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială angajatorul își are sediul social.
Creșterea gradului de conștientizare a angajaților și angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă .
Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
Rezultatele campaniei
Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 45 de angajatori din judeţul Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 29.000 de lei la 5 angajatori.
Astfel, un angajator a fost amendat cu 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, iar patru angajatori cu amenzi cuprinse intre 1.500 și 3.000 lei pentru neorganizarea evidenței orelor lucrate, cu evidențierea zilnică a orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru pentru fiecare salariat în parte.