<
Actualitate

Istorie locală. VECHEA STAȚIE DE CALE FERATĂ

Și acum, într-o trecere de tot fugitivă, veți afla alte știri vrednice de amintit, pentru că nu poți să-ți imaginezi  cum a fost Ghirișul de altă dată fără de o ,,piesă” reprezentativă din zestrea sa edilitară, devenită un punct de referință, un element specific de progres care a modificat destinul acestei așezări: Stația de cale ferată.

Edificiul gării CFR, așa cum arată în momentul de față și-l cunoaștem cu toții, înlocuiește clădirea veche. Vreau să vă precizez că actuala lui înfățișare este rezultatul dublei intervenții, ultima substanțială, de transformare a arhitecturii inițiale a construcției.

Executarea gării Ghrișului s-a realizat în anul 1871, ,,în timpul cât s-a lucrat la construirea liniei ferate ce lega  Războieni de Cluj, trecând prin Ghiriș”.

Avea aspectul unei clădiri de formă dreptunghilară, pe două niveluri, ridicată din zidărie de cărămidă, acoperită cu țigle.

În 1873 a trecut primul tren prin localitate.

Este interesant de remarcat că, la numai trei ani, în 1876, edificiul acesta a fost amplificat.

După cel de-al doilea război mondial, intervenind opera de modernizare a Câmpiei Turzii, o perioadă de avânt economic, de creștere continuă demografică și de dezvoltare remarcabilă a orașului, s-a mărit mult traficul de călători și de mărfuri pe calea ferată în localitate. Drept urmare în anul 1962, edificiul Stației CFR a fost supus unei restructurări arhitectonice: i-a fost prefăcut exteriorul și interiorul, i s-a extins  suprafața, peronul s-a acoperit, toate acestea având darul să-i schimbe total înfățișarea, fiind de fapt un alt imobil.

Informații de la Arhivele Naționale ale Statului

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS