Eseuri contra uitării
Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)
TERENURILE DE FOTBAL
(1923-1933)
- a) Terenul de la orfelinat
Încă în primăvara anului 1923, la înființarea Clubului Sportiv al fabricii Industria Sârmei S.A., s-a pus problema asigurării, în termen cât mai scurt, a unui teren de fotbal mai potrivit decât platoul viran al pieții de cereale și zarzavaturi, folosit în acest scop până atunci. Cum comuna Ghiriș avea deja expropiat pentru sport 3 jugăre de teren în hotarul localității, acesta i-a fost oferit fabricii de către Primărie, spre a-l amenaja în mod corespunzător activității fotbalistice și sportive în general. Terenul fiind situat destul de departe de centrul comunei, oferta n-a fost acceptată.
Fabrica a intervenit pe lângă direcțiunea Orfelinatului de băieți ,,Mihai Viteazul” din Ghiriș, instituție care își avea sediul în fostul castel al moșierului John Paget (devenit între timp prorietate a statului), solicitându-i să-i închirieze parcul aparținând castelului și parterul silozului situat în imediata vecinătate, pentru teren de fotbal respectiv vestiar pentru jucători. Tranzacția de închiriere rezolvându-se, fabrica a trecut urgent la execuția lucrărilor necesare de amenajare. Astfel, datorită interesului manifestat de conducerea fabricii, echipa de fotbal a clubului a dispus încă de la începutul activității sale de o dotare adecvată.
Terenul de joc, special amenajat, din pământ acoperit cu zgură roșie, avea circa 90 metri lungime și 50 m lățime și era neîmprejmuit. Porțile erau formate din două cadre succesive din grinzi de lemn, dispuse la un metru una de alta, pe care era întinsă jur-împrejur o plasă de sârmă. La parterul silozului închiriat s-au amenajat două încăperi pentru vestiare . Biletele la meci se vindeau la intrarea în arc ca și în jurul terenului, de către două echipe de încasatori.
Terenul proaspăt amenajat, era folosit și pentru antrenamentul atleților aceluiași Club al Industriei Sârmei, folosindu-se atât încăperile aflate șla parterul silozului cât și aleile parcului care au servit drept pistă de alergări.
Acest tren, împreună cu spațiul edilitar închiriat, au fost folosite de club până la finele toamnei anului 1929, când Orfelinatul s-a desființat, iar castelul, cu toate anexele și tertenul aparținător, a fost preluat de Stațiunea Experimentală Agricolă a I.C.A.R., noul proprietar refuzând închirierea pe mai departe a parcului și silozului.
- b) Terenul de la Prima Întreprindere
A trecut mai bine de un an, în care clubul n-a mai avut o bază sportivă pentru fotbal. Abia în anul 1931 fabrica Industria Sârmei S.A. a reușit să închirieze de la firma Prima Întreprindere Industrială din localitate, un teren viran situat în apropierea centrului comunei (teren a cărei linie mediană trecea prin actuala stradă Vasile Lucaciu), pe care l-a amenajat pentru fotbal.2
Terenul era neîngrădit, din pământ acoperit cu iarbă. Și aici porțile aveau plasă de sârmă. Drept vestiare se folosea o casă închiriată în vecinătate (situată undeva la nr 11 al străzii George Barițiu de astăzi).
Încasările la meciuri – financiare binențeles, și nu pe plan sportiv – se făceau, la fel ca în cazul terenului precedent, de către două echipe ale clubului, care colindau în jurul terenului , vânzând bilete.
Aici s-a jucat fotbal până în 1938, când s-a terminat o epocă de provizorat prin construirea Stadionului Industria Sârmei.
- c) Stadionul Industria Sârmei
În anul 1937, pentru clubul sportiv, fabrica Industria Sârmei S.A. a cumpărat, de la mai mulți proprietari, un teren agricol situat la marginea comunei de atunci (pe actuala stradă Aurel Vlaicu), transformându-l în propria sa bază sportivă. 3 Rezultatul: un adevărat complex modern, numit Stadionul Industria Sâtmei. Realizarea a durat din 1937, de la achiziționarea terenului, până n primele patru luni ale anului următor.
Acest complex sportiv, împrejmuit cu gard din scândură, cuprindea un teren de fotbal, folosit și la handbal totodată, amenajat cu iarbă, lung de 110 m și lat de 70 m, înconjurat de o pistă cu zgură și instalații pentru atletism, și având o tribună pentru spectatori, cu capacitatea de 350 locuri. De jur-împrejurul terenului existau peluze. Sub tribună s-au amplasat două vestiare pentru jucători și un altul pentru arbitri, băi cu dușuri, magazii de echipamente, spălătorie. Într-un cuvânt, stadionul răspundea tuturor exigențelor, satisfăcându-i atât pe competitori cât și pe spectatori.
La intrarea în incita stadionului, pe partea stângă, o casă, cumpărată odată cu terenul respectiv, a fost destinată drept locuință pentru administrator.
De menționat este faptul că, pe acest stadion, pentru prima dată în Câmpia Turzii, porțile terenului de fotbal au fost dotate cu plase din sfoară, așa cum sunt ele astăzi.
Inaugurarea stadionului a avut loc în 1938, în 10 mai, prilej de adevărată sărbătoare populară pentru locuitorii Câmpiei Turzii. Stadionul reprezenta un adevărat succes al sportului și viitorul acestuia în localitate.
După inaugurare i s-au făcut unele completări necesare, chiar în anul următor. Înainte și în pauza meciului de fotbal, ca și în imediata marcare a golului în poarta oaspeților, spectatorlor li se ofereau scurte reprize muzicale interpretate de fanfara fabricii.
În martie 1941, ca urmare a unor îmbunătățiri aduse spațiului pentru atletism (lărgirea pistei, instalarea în fața tribunei a gropii de sărituri și a sectorului de aruncări), terenul de fotbal a fost scutat la 105 m și îngustat la 67 m, dimensiuni pe care le are și în prezent
În perioada 1954-1983, stadionului i s-au adus alte modificări și anume: gazonarea și împrejmuirea terenului de fotbal cu gard din plasă de sârmă (în anul 1954), îngrădirea stadionului cu gard de prefabricate de beton și mărirea capacității tribunei la 704 locuri (1963), acoperirea peluzei cu tablă și construirea de gradene, (trepți) din beton pe toată lungimea peluzei pentru 100 de locuri. (1982-1983).
- d) Terenul din cartierul Șarât
Între anii 1951-1966 în scopul menajării terenului de fotbal de la stadion, în cartierul Șarât a existat un teren de fotbal, cu iarbă, neîngrădit, ce se utiliza din când în când primăvara și toamna, pentru antrenamente de fotbal și jocuri de pregătire. Odată cu începerea lucrărilor de șantier penttru constrirea Școlii Generale nr. 3 acest teren a fost desființat.
- e) Terenul din cartierul Sud
În același scop de menajare a gazonului terenului de fotbal de la stadion, s-a creiat în 1954 posibilitatea ca antrenamentele de fotbal și jocurile de verificare să se facă pe un teren amenajat (zis Giulești), cu suprafața de zgură roșie neînprejmuit, situat în apropierea castelului de apă din cartierul numit atunci Orașul muncitoresc (azi cartierul Sud). Practicat în mică măsură, terenul a fost dezafectat prin 1977 pentru construcția de locuințe.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
