În cele patru zile, respectiv în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acționat pe linia prevenirii și descurajării comiterii de infracțiuni, dar și în ceea ce privește combaterea faptelor contravenționale.
La nivelul județului nu au fost înregistrate evenimente care să afecteze grav ordinea și siguranța publică.
În total, în această perioadă au fost înregistrate 290 de intervenții la evenimente.
În cadrul acțiunilor de verificare a modului de comercializare a materialelor pirotehnice, în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii au constatat 27 de infracțiuni, fiind confiscate aproximativ 5.000 de kg de articole pirotehnice, în valoare de peste 320.000 de mii de lei.
O atenție deosebită a fost acordată asigurării fluenței traficului rutier și prevenirii accidentelor rutiere grave.
Astfel, polițiștii Serviciului Rutier au fost prezenți pe principalele artere de circulație. Au fost întocmite 8 dosare penale pentru infracțiuni prin care s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și s-au aplicat aproximativ 200 de sancțiuni contravenționale, dintre care 78 pentru depășirea limitelor de viteză, iar în total au fost reținute 42 de permise de conducere.
Recomandăm conducătorilor de vehicule să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni, dar și în zonele unde observă un aflux mare de persoane, precum și la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun.
De asemenea, în contextul în care fenomenul de ceață este semnalat în mai multe zone ale județului, determinând reducerea vizibilității pe artere, recomandăm conducătorilor auto să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, sistemul de climatizare-dezaburire pentru a putea fi atenți la trafic, precum și adaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, astfel încât orice pericol să poată fi evitat.