Iubirea pentru tot ceea ce este mai frumos, fie că vorbim de natură, literatură, muzică, pictură, sau orice a lăsat bunul Dumnezeu pe pământ denotă caracterul frumos al omului. Pasiunea, tenacitatea spre a crea ceva util, însemnă un plus de valoare pentru țara sau comunitatea din care face parte. În acest interviu, avem plăcerea de o avea invitată pe Ioana Ciociu, care este pasionată de literatură, de poezieș dar , haide-ți să o cunoștem cine este Ioana Ciociu.
R: Cine este Ioana Ciociu?
Ciociu Ioana, psiholog cu specializarea in terapie integrative și hipnoză ericksoniană:
-Ioana s-a născut în Câmpia Turzii, fiind fiica invățătorilor Maria și Mircea Ciociu de la Școala Gmnazială ”Mihai Viteazul” din localitate.
R: Unde ați făcut liceul, dar și alte forme de învățământ?
Ciociu Ioana, psiholog cu specializarea in terapie integrative și hipnoză ericksoniană:
-Am absolvit Liceul Teoretic ”Pavel Dan” până în clasa a X-a, ulterior m-am mutat la Cluj, unde am absolvit liceul cu predare intensivă în limba franceză ”Mihai Eminescu”. Am continuat studiile în domeniul psihologiei, la facultatea de Psihologie din cadrul UBB Cluj-Napoca și a UDV Timisoara, oraș unde locuiesc și în prezent.
R: Unde lucrați, unde vă desfășurați activitatea?
Ciociu Ioana, psiholog cu specializarea in terapie integrative și hipnoză ericksoniană:
-Lucrez ca psiholog cu specializarea în terapie integrative și hipnoză ericksoniană în cadrul companiei Aleman & LAS Consulting, pe care a înființat-o în anul 2015 și ca și psihoterapeut colaborator în cadrul unei rețele globale de psihoterapie online.
R: Care vă sunt pasiunile?
Ciociu Ioana, psiholog cu specializarea in terapie integrative și hipnoză ericksoniană:
-Încă din copilărie am început să creez povești, în versuri și proză, în care personaje reale sau imaginare trăiesc aventuri extraordinare.
R: Ce poți să îmi spui despre această carte?
Ciociu Ioana, psiholog cu specializarea in terapie integrative și hipnoză ericksoniană:
-În prima carte pe care am publicat-o, cartea de poezii Rădăcini și alte bucăți, am folosit imagini de natură fantastică pentru a descrie capturi subiective ale realității în care traim si pe care o surprinde, pe alocuri usor ironic, în diferitele ipostaze: uneori mai profunde, alteori mai superficiale, uneori comice, alteori tragice. Mi-ar plăcea ca poezia să aducă un zâmbet pe buzele tuturor celor care și-au păstrat simțul umorului și al autoironiei, în fața vieții. Și pe a celor care si-au păstrat, indiferent de situațiile în care i-a pus viața, rădțcinile.
Dor de nucă
Aș vrea să am un miez de nucă.
Să-l țin în buzunarul de la blugi,
și-atunci când vreau, să îl transform în nuc.
Și când îmi vine dor de ducă,
Să mă duc.
Să merg, s-alerg, să zbor, să fug,
Și-atunci când simt c-am obosit, s-ajung.
Să urc în el, e nucul meu
Dar crengile se zbat în vânt
Ca și imaginile-n gând
Și mi-este teamă dar nu plâng
Pentru că știu că are rădăcinile
Mult prea puternic ancorate în pamant.
Aș vrea să am un miez de nucă, să-l mănânc.
E luni.
E joi.
Esti tu,
Esti noi
E ce vrem noi.
Dumnezeu nu s-a dus
Cum ar fi dacă joi dimineața,
Față de tot ce-ai stiut pân-atunci, totul ar fi la polul opus și-ar avea altă față?
Cum ar fi dacă cerul ar fi jos și pământul sus?
Dacă iadul ar fi rai și răsăritul, apus?
Cum ar fi dacă Dumnezeu ar fi spus:
Nu veniți la mine, am închis și m-am dus.
Cum ar fi dacă am avea o inimă-n plus?
Am iubi în avans?
Am iubi ca un perpetuum fară balans?
Sau poate-am iubi ca și cum ne-am duce la balder fără să știm pasii de vals.
Oare am fi pe minus sau am fi pe plus?
Dar de fapt ce contează, dacă Dumnezeu a închis și s-a dus.
Cum ar fi dacă sinapsele n-ar mai transmite niciun impuls?
Am intra în standby sau am fi ca un pârâu fără pești, fără apă, fără curs?
Timpul ăsta parcă e orb, surd și mut
Nu mai vede, nu mai aude și nu mai zice nimic
Merg să-mi fac o cafea la ibric,
Poate uit.
Și-o să mă și mut, într-o altă casă și pe un alt fus.
Dar serios acum: înteleg c-a închis dar de ce s-a și dus?
Am rămas doar noi, singuri,
Du-te și te spală pe față
Ca pe suflet tot zici c-o să te cureți
Dar într-o altă dimineață.
Poate de mâine.
Sau mai sigur de luni.
Plouă cu bucatele de cer – cum ar fi dacă paradisul promis
Ar fi de fapt doar un alt pământ pe care nu l-am distrus?
Și noi toți am fi buni…lasă, poate de luni.
Chiar s-a dus?
Doamne ce nebunie,
Să vină un medic cu un garou
Și vreau să am urgent o discuție cu haosul la el în birou.
De fapt o las și pe asta pe luni.
Acum am plecat, pa pa, mai vorbim!
Fug că am programare la tuns
Și durează până ajung la polul opus.
Și apropo, Dumnezeu nu s-a dus.
E tot sus.
Phoenix reciclează
Minți obosite ce se regăsesc în furtună,
O bucată de zi alunecată din timp
Un pământ speriat ce privește spre lună
Zei fără chip, fără timp, fără mamă
În haine de fum și de firmă
Fug în Olimp
Ieri e cenușă, viitorul e scurm,
Azi efectiv nu se mai vede de fum
Unde e timpul?
Paralizat, într-o salvare, abandonată pe-un drum.
Apusul întârzie
Și-a ratat programarea
Are un ceas cu probleme de fond
Îi lipsește o doagă și ratează un rond
Cad bucăți sparte dintr-o oglindă divină
Pe câampii, peste-un mall, peste minți și-o grădină
Și-un Bonaparte alungat din exil, apare, pe tocuri,
În port.
Un negustor cu nume de turc îl intreabă din limuzină:
Vrei să mai fii rege o dată?
Esti bogat, hai să-ți vând supuși la bucată
Și-iarată o mulțime de oameni,
Cu capul plecat, pe docuri, în cort.
La radio se anunță ca timpul e mort.
Iar spațiul e atat de plin și întins
Incât doar în abis mai sunt locuri,
Și-un Nibelung pudibund,
Acoperit de ceață până la ultimul gând,
Anunță că s-a format un labirint în abis.
Câțiva draci râd cu lacrimi
Toți ingerii plâng
Și nu toți o dată
Fiecare pe rând.
Opus dei și încă trei instituții
Încearcă împreună cu sfatul bătrânilor
Să sisteze cumva cruciada păgânilor
Însă până acolo,
Mai sunt 7 revoluții,
De stins.
Nu mă doare dorul
Nu mă arde mila
Nu mă lasă golul
Nu-nțeleg nimic.
Ce fac eu aici?
Unde caut rost?
Adevăru-i altul,
N-apare pe post.
E prea complicat,
Nu mai vreau să știu
Îmi fac mintea ladă,
Și-o să fac compost.