<
Actualitate

Investiţiile și relansarea economică, încurajate prin Legea bugetului de stat

Nu există nicio îndoială asupra faptului că măsurile cuprinse în construcția Legii bugetului de stat pentru acest an au fost luate în conformitate cu constrângerile existente, după un an greu din toate punctele de vedere. Trebuie să avem în vedere că pandemia a afectat grav toată economia mondială, iar România nu avea cum să facă excepție. Sunt convinsă că Executivul Florin Cîțu a luat deciziile optime la nivelul coaliției de guvernare, astfel încât a rezultat un proiect de buget viabil și pragmatic, conceput cu respectarea rigorilor existente în acest moment. Obiectivul PNL a fost de a construi un buget anual care să respecte ținta de deficit bugetar de 7%, convenită atât la nivel politic, cât și în negocierile pe care Guvernul le-a avut la nivel european. Este îmbucurător că vom avea un buget care va încuraja investiţiile și relansarea economică, un buget prin intermediul căruia vom reuși să creştem absorbţia fondurilor europene.

De asemenea, România trebuie să se îndrepte gradual spre un deficit de 3%, poate chiar să realizăm acest deziderat anul viitor. Tot în spiritul măsurilor de reformă, este nevoie să urmăm calea firească, în sensul că orice majorare a veniturilor populației, a salariilor și pensiilor să se realizeze concomitent cu creșterea economică. Consider că românii trebuie să înțeleagă eforturile făcute de Guvern pentru ca toată lumea să treacă peste această perioadă delicată cu cât mai puține daune, de ordin financiar și social. Spre exemplu, s-a decis în mod corect ca pensiile să fie majorate din data de 1 ianuarie 2022, deoarece doar atunci va fi sustenabilă această măsură.

Alături de parlamentarii liberali, voi susține și voi vota Legea bugetului, aflată în aceste zile în dezbaterea forului legislativ, astfel încât dezvoltarea și modernizarea României să continue în baza unor decizii conștiente și constructive.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS