<

Actualitate

Interviu. Prefectul de Cluj, Irina Munteanu, despre inaugurarea creșei din Câmpia Turzii

Irina Munteanu, prefectul județului Cluj a oferit un scurt interviu legat de cea mai noua investiție finalizată și inaugurată la Câmpia Turzii. Creșa din cartierul Șarât este o bijuterie pentru comunitate dar mai ales pentru cei care își vor desfășura activitatea acolo. 40 de copii / 10 copii pe grupă își vor începe activitatea încă din luna septembrie, anul acesta!

„Mă bucur tare să fiu aici în momentul acesta, mai ales că sunt acasă și e foarte ușor să mă raportez la administrația din Câmpia Turzii și la ce se întâmplă în general în Câmpia-Turzii, iar faptul că în acest moment avem această creșă inaugurată este ca și cireașa de pe tort în ceea ce privește toată activitatea administrației sau mai exact, focusul administrației din Câmpia turzii pe partea de învățământ.

Până la urmă, știm că o societate educată este cea care are stabilitate, coerență, responsabilitate ș.a.m.d. Fiind parte până acum 5 ani din administrația de la Câmpia Turzii, știam toate proiectele care se derulau și tot ce se întâmplă pe partea asta educațională, de la dotările cu materiale educaționale, cu materiale informatice până la infrastructură, unde au fost multe proiecte de investiții, proiecte de modernizare, eficientizarea energetică a clădirilor ș.a.m.d.

Și de asta spun că această atenție asupra nevoilor comunității din partea administrației n-a rămas niciodată ne dusă la un bun sfârșit și acest proiect, pe lângă celelalte din comunitate legate de acest domeniu educațional, este o încununare și o mare bucurie. Am văzut toată această construcție de la prima cupă de pământ. Și mă bucur tare că e finalizată și sunt convinsă că părinții vor fi bucuroși să își aducă copilul într-un asemenea mediu atât de primitor, atât de cald. Mi-aș fi dorit și fiul meu să aibă parte de o asemenea creșă. Mă bucur pentru comunitatea din Câmpia Turzii!”, Irina Munteanu, Prefect de Cluj!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS