Toată lumea care cochetează cât de cât cu latura artistică a auzit de cel mai important festival de film din România. TIFF a avut un succes extraordinar încă de la debut și a încercat să își mențină blazonul până acum. Ediţia aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 1 august, după zece zile marcate de premiere absolute, zeci de proiecţii sold-out, întâlniri cu cei peste 1.000 de invitaţi şi un număr impresionant de spectatori… peste 100.000 de iubitori de cinema.
Ei bine, unul dintre cei mai vechi jurnaliști din zona Turda – Câmpia Turzii și-a văzut visul cu ochii… film la TIFF. Despre Marian Oprea nu prea sunt multe de vorbit pentru că vorbește el foarte mult. Ajuns la al trei-lea film, acest documentar despre Statui și Monumente din Cluj Napoca vine ca o încununare pentru întreaga sa activitate în domeniul cinematografiei- prezentarea documentarului la TIFF. Noi l-am contactat pe Marian și l-am provocat la câteva discuții interesante despre această pasiune pentru cinematografie.
Apropos… am vorbit în jur de o oră cu Marian, așadar era foarte greu să transpunem chiar tot în articol, însă am extras esențialul din toată discuția. Tot ceea ce s-a discutat o să vedeți în video-ul pe care îl vom posta pe pagina Ziarul 21.
Rep.: Salutare, dragi prieteni! Iată-ne ajunşi la o nouă rubrică, 10 cu Adrian Soporan, în cadrul Ziarului 21. Astăzi vom purta discuţii cu unul dintre cei mai experimentaţi jurnalişti din Turda şi din zonă. Un fost coleg, dacă pot să spun aşa, de la Ziarul 21. Este vorba despre Marian Oprea cel care deţine site-ul AgoraMedia.ro. Foarte important de ştiut e că nu o să vorbim despre jurnalism, o să vorbim despre un domeniu pe care Marian îl consideră esenţial în viaţa de zi cu zi a noastră şi anume: cinematografia. Despre filme o să discutăm, pentru că Marian tocmai ce a făcut o impresie foarte bună la TIFF la Cluj, acolo unde şi-a lansat filmul: „Monumente şi statui emblematice ale Municipiului Cluj-Napoca”. Nu o să vreau să fie un interviu, nu o să vreau să fie o emisiune, nici măcar un podcast, aşa cum am vorbit cu Marian, o să fie o discuţie liberă. Marian, îţi mulţumesc din suflet că ai acceptat interviul nostru, să începem!
Marian Oprea: Cu ce să începem? Hai să începem cu o întrebare, să fie aşa.
Rep.: Cine eşti… Marian?
Marian Oprea: Păi nu ştiu, nu se vede că am 50 de ani, aşa? Ştii de ce nu se vede, nu? Că n-am. Păi ce să zic, am trecut şi eu prin şcoală ca oricine, ca s-o luăm aşa cu un CV mai recent şi după… presă. Adică eu am terminat o şcoală în urma căreia, cel mult aş fi putut să fiu cadru didactic, ştiu că e de speriat, dar asta e! Şi trebuia la finalul cursurilor să dau examenul acela pentru post şi l-am ratat că am zis că ajunge cu şcoala şi cu examenele. Voiam vacanţă şi aşa a început călătoria în zona jurnalisticii cu Radio 21 Turda. Acolo a fost începutul pe partea de jurnalism. Referitor la subiectul de astăzi, lucrurile nu au fost foarte complicate, am făcut un curs de foto la Cluj la Asociația “Ciorchin” și am fost la o expoziție ulterior cursului, era o expoziție de “street photography” și am participat la expoziția unui artist fotograf. Ulterior, Petru Dimov m-a pus în legătură cu domnul Ioan Ciorca, scriitorul din Cluj cu care am colaborat pentru mai multe proiecte, inclusiv pentru cel despre care discutăm noi astăzi. Așa a început relația cu domnul Ciorca. Am făcut în anul 2018 un film despre cimitirul din Cluj, știu că nu sună digerabil neapărat, iar tema era una foarte ofertantă, cum să zic eu, personalități clujene care au avut de-a face cu evenimentele de la 1918 și care își dormeau somnul de veci la cimitirul din Cluj. Era cumva făcut pentru anul Centenar. Ok, asta a fost prima colaborare, ulterior am mers pe filmul cu Ioan Rațiu, memoria avocatului Ioan Rațiu care a fost până la urmă, realizat tot anul ăsta și s-a proiectat la Centrul „Rațiu pentru democrație”, prima proiecție a fost pe 7 mai, insistându-se pe această dată, fiind vorba de Ioan Rațiu, deoarece a fost Procesul Memorandiștilor în urma căruia cei care luptau în frunte cu Ioan Rațiu pentru drepturile românilor transilvăneni, au fost judecați și ulterior închiși la Sighet ș.a.m.d.
Rep.: A fost o chestie simbolistică și emblematică…
Marian Oprea: Da, sigur că da. De aceea s-a insistat pe chestia asta. Și apoi a fost rulat și proiectat în cadrul festivalului de la Turda. Acum să revenim la povestea cu monumente și statui emblematice.
Rep.: O chestie foarte faină. În viziunea mea, în viziunea tinerească, domnul scriitor te-a luat de mână și a zis: hai să vizităm toate monumentele și statuile din Cluj Napoca, hai să scriem despre ele, hai să discutăm, hai să facem un film… așa cred eu că s-a întâmplat!
Marian Oprea: A fost ideea domnul Ciorca. La TIFF a fost lansată și o broșură despre monumentele și statuile din Cluj. Probabil o să fie o proiecție a filmului și în Turda și de ce nu și în Câmpia Turzii. Facem parte din județul Cluj, deci poate este bine să ne intereseze o parte din istoria Clujului. Ideea cu plimbatul a fost a domnului Ciorca, nu pot să îmi asum lucrul acesta. Cum am spus și la Tiff, eu sunt baiatul care știe că sunt device-uri cu butonul roșu, cu REC. Ei bine, eu mă știu cu REC-u’. Prezența noastră la TIFF a fost o conjunctură favorabilă, s-au aliniat astrele. Filmul nostru nu a fost într-un concurs, ci a fost într-o altă categorie. A fost o conjunctură în sensul în care anul acesta a fost ediția cu numărul XX și cumva dădea bine, ca să fim colocviali pentru a ne putea înțelege toți utilizatorii de social media, dadea bine să fie un film despre Cluj Napoca, despre orașul gazdă al Festivalului din ultimii 20 de ani. Nadia Fărcaș de la Ecou Transilvania, cea care a tipărit broșura ce a fost împărțită în public, broșură tradusă în germană, maghiară și engleză, printr-o relație cu doamna Cătălina Pop care era implicată în multe ediții ale TIFF, au făcut ca filmul nostru să ajungă la Tudor Giurgiu, care era până la urmă, factorul de decizie și care putea să zică da sau ba. Nu am pretenția că este un film de mare calibru dar pentru mine înseamnă o realizare. Ideea este că m-am străduit să fac ca totul să iasă cât mai bine. Făcând un calcul simplu sunt cam 100 de statui și monumente. Spre exemplu, în Gradina Botanică sunt vreo zece statui. În parcul UBB sunt zece busturi. Deci sunt foarte multe. Dacă este să le împărțim sunt undeva la 23 de monumente și peste 70 de statui. În spatele Bisericii din Mărăști, biserica Sfinții Petru și Pavel, în parculeț, este statuia Sfintei Fecioare Maria- protectoarea, numită și Statuia Ciumei. Sunt lucruri pe care le-am aflat și eu acum, nu le știam de dinainte. Portalul bisercii în are pe Sf. Mihail în centru înconjurat de alte 6 statui. Deci sunt multe.
Rep.: Am sesizat o voce clară și caldă în film, și din câte mi-ai spus, e vocea ta…
Marian Oprea: Știi cum e? „One Man Show”- omul sărac care le face pe toate. Nu ai bani să îți angajezi “voice over” și am înregistrat eu vocea. Noroc că am avut un reportofon bun și în momentul în care am înregistrat, am antifonat foarte bine încăperea pentru a nu a avea ecou.
Rep.: Ce ai simțiți când ai prezentat filmul acolo?
Marian Oprea: Pe deoparte nu realizezi că ești acolo, pe de alta parte ești acolo. Sentimentul e unul special. E ca și atunci când îți vezi copilul că ia coroniță la școală. Și chiar am spus acolo că le mulțumesc și celor care mă cunosc și celor care nu mă cunosc și care au venit aproape în orb neștiind despre ce e vorba și mi-au acordat un vot de încredere. Eu nu am făcut filmul acesta pentru TIFF și totuși am ajuns acolo. Dacă este să iau filmul și să îl analizez, pot spune că sunt unele cadre nu tocmai ok, unele cadre nu le-am focalizat bine, poate textul nu a fost tocmai bine suprapus cu imaginile. Textul a fost integral al domnului Ciorca, eu am încercat în măsură în care am putut să ilustrez prin imagini. Oricum, a fost un fel de provocare în toată povestea asta. Tin minte când am fost la cursul foto în Padurea Hoia și sarcina a fost una interesantă. Ne-a pus să ne alegem câteva lucruri de pozat, trebuia să avem minim 10 subiecte fotografiate și fiecare subiect să aibă undeva la 10 cadre. Ei bine, în momentul când ai această sarcină să știi că te scoate de zona de confort. Ca să transpun exemplul în situația filmului, am avut vreo 90 de subiecte de filmat. Cum faci să nu se repete cadrele? Statuile reprezintă ceva impunător și dacă tot vorbim de subiectul acesta știi ce mi se pare interesant, cumva pus în actualitate, în contextul în care noi trăim? Cu siguranță știi și tu faptul că statuile sau monumentele au reprezentat de-a lungul istoriei modalitatea prin care umanitatea a decis să își amintească un eveniment, o personalitate. Uită-te că în multe zone se dărâmă statuile. Acum să zic că am avut norocul să le filmăm cât mai sunt încă în picioare… Nouă cine ne face statuie? Și când zic „nouă” mă refer la societatea din ziua de astăzi. Faptul de a face un film de genul acesta i-aș invita pe cei care vor să îl vadă să se raporteze la el ca la un fel de dicționar. Poate trecem zilnic pe lângă monumente și statui și nu știm despre ce este vorba. Filmul poate fi privit din mai multe perspective, eu în măsura posibilităților, în măsura cunoștințelor tehnice, teoretice, am încercat să fac în așa fel încât o poveste care poate părea monotonă să fie atractivă. Rolul celui care se ocupa de text și de scenariu este să reușească să spună povestea. Eu am încercat să o spun prin imagini. Nu întotdeauna este necesar ca în momentul în care vorbești despre un monument să și ai cadre cu acel monument. Am fost în cinci sau șase zile la Cluj pentru a filma și în general am preferat zilele de duminică deoarece era puțin mai liber orașul și am putut să filmăm cadrele. Poate părea interesant pentru cei care se vor uita la film să audă în text sau în scenariu că se vorbește despre Parcul Central din Cluj cum că este plămânul verde al Clujului și este un cadru cu copaci, pentru că în februarie nu era chiar verde.
Rep.: Consideri că acest film este un film istoric? Pentru că mie mi se pare că voi asta faceți. Prin acest film, transpuneți istoria municipiului Cluj Napoca legată de statui și monumente.
Marian Oprea: Depinde cum se raportează fiecare la acest concept de film istoric, nu aș zice că este un film istoric și mai degrabă un film despre istorie, o lecție de istorie.
Rep.: Care a fost statuia sau monumentul care te-a impresionat cel mai mult?
Marian Oprea: Aș putea să zic că sunt două. Prima pe care am remarcat-o a fost statuia „Fecioarei Maria” de la biserica sfinților Petru și Pavel din Mărăști. Și cea de a doua este monumentul/obeliscul Carolina din Piața Muzeului. Ambele au o istorie interesantă. Nu este neapărată piatra în sine ci povestea care o spune.
Rep.: Când faci un film despre monumente și statui- zona Turda Câmpia Turzii?
Marian Oprea: În momentul în care am făcut filmul despre cimitirul din Cluj, cel despre care spuneam că s-a făcut în anul centenar 2018, prietenul și amicul meu Răzvan Neagu, profesor de istorie și doctor în istorie, prezent la vizionare, avea o exprimare de genul: ” îl oblig pe Marian să facă și pentru Turda o chestie de genul”. Nu a fost să fie. Asta se întâmpla în anul 2018, în anul 2019 am avut și eu o mică intervenție chirurgicală, a venit anul 2020-anul pandemic și s-a terminat tot. Ca idee, nici nu îl socotesc acest an când fac o retrospectivă a istoriei recente. Potențial există, nu este neapărat domeniul meu documentarea, eu încerc pe cât posibil să spun povestea în imagini. Nu știu dacă o fac bine sau rău dar cel puțin poți să îi asigur pe cei care se uită la ceea ce fac eu că mă strădui și îmi dau tot interesul. Te rog să mă crezi că tot ceea ce știu în acest domeniu am învățat singur.
Rep.: Ce ai evidenția din experiența ta de la TIFF?
Marian Oprea: Știi cum e? E ca și cum noi stăm acum și discutăm la această masă iar după ce încheiem discuția, mergem fiecare pe drumul nostru. Ne vedem peste o zi, peste o săptămână și cineva ne spune: „măi, știți că la masa unde ați stat voi a stat Eminescu?” Atunci realizez faptul că este important evenimentul sau locația în sine.
Ei bine, așa a fost și la TIFF, abia acum realizez cât de importantă a fost această experiență. Poate nu este cel mai bun exemplu sau cea mai bună paradigmă sau schimbare de paralelă, dar când realizezi că ești acolo și se uită oamenii la tine, te simți responsabil… dar trece. O iei ca un fenomen care se întâmplă și te raportezi la el ca atare. Un lucru vreau să precizez, făcând referire la titulatura de regizor, pentru că așa apărea acolo pe afiș: Regia- Marian Oprea. Eu nu pot să zic că mă duc și filmez tradiționalul moment „mersul cu capra” și să zic că e regia lui Marian Oprea, pentru că acolo nu este nicio regie este o tradiție. Eu atât sunt de regizor în măsura în care îi spuneam domnului Ciorca: nu sta acolo, stai dincolo, te plimbi acolo până acolo, etc. Sunt atât de conștient cât să îmi dau seama că există oameni care fac ani de școală ca să se poate numi regizori, dar la fel sunt de conștient că există oameni precum David Fincher care la moment dat Ia zis: „I don’t have film school” Nu trebuie să faci neapărat Conservatorul ca să te poți numi artist, adică dacă cânți și ai o voce melodioasă și extraordinară nu e necesar să ai conservatorul. Deci nu îmi arog merite de regizor și merg pe ideea că a trebuit să scrie oamenii de acolo ceva pe afiș.
Rep.: Nu știu pe cineva din zona noastră să fi participat la TIFF…
Marian Oprea: Sincer, nici eu nu știu și de-aia spuneam ca e o premieră cumva. Parcursul până la TIFF a fost următorul: dna Pop Cătălina îl contactase pe Tudor Giurgiu și i-a spus că s-a realizat acest film și etc. Dânsul a spus să i-l trimită să îl vadă. Eu nu apucasem să editez decât vreo 12 minute din 45 de minute. Am trimis cele 12 minute și răspunsul dnului Tudor a fost oarecum „no answer is a god answer”. Deci dnul Tudor Giurgiu, după ce a văzut cele 12 minute nu a zis nu. De asemenea, Cătălina mi-a spus că filmul trebuia terminat până în 5 iulie, eu în 4 iulie l-am trimis. Ulterior am aflat de la Cătălina că de fapt, termenul limită era de 10 iulie, doar că dacă toate filmele se trimiteau în 10 iulie, practic nu mai era timp de a viziona filmul într-un mod relaxant. Apropo, toate filmele din festival au fost vizionate de factori de decizie din cadrul TIFF. Atunci Cătălina mi-a spus, ca domnul Tudor Giurgiu e mai bine să îl vadă cu mintea mai limpede decât să fie presat de “deadline”.
Rep.: Felicitări încă odată pentru prestația avută la TIFF. Este o realizare mare d.p.m.d.v. și acest lucru trebuie să te responsabilizeze pe viitor. Așteptăm cu nerăbdare filmul cu, și despre monumentele din zona noastră. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat interviul nostru!
Marian Oprea: Vă mulțumesc și eu! Să ne vedem cu bine!
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
