Continuăm rubrică dedicat promovării sportului printr-o serie de interviuri cu diferiți sportivi din zona noastră. În această ediție vrem să vă prezentăm activitatea unui iubitor al sportului cu balonul rotund. Iurian Cătălin (Lina) este unul dintre oamenii implicați în sportul mureșan, fiind antrenor și coordonator al echipei Arieșul Hădăreni. În afara faptului că este pasionat de fotbal Lina face acte de binefacere pentru cei aflați în nevoie. Deseori a fost organizator la diferite evenimente sportive caritabile, ajutând astfel, la strângerea de fonduri pentru cei aflați în grele încercări. Pentru acest lucru, „Jos Pălăria”. Revenim la ale noastre… Lina a acceptat interviul nostru… ce a ieșit, în rândurile de mai jos.
Rep.: Câteva detalii despre tine…
Iurian Cătălin: Mă numesc Iurian George Radu Cătălin, sunt născut și crescut în Câmpia Turzii. Locuiesc în Câmpia Turzii împreună cu soția mea Petruța, alături de care am o fetiță în vârstă de 1 an și 2 luni (Medeea Ștefania). Am început fotbalul la juniorii echipei I.S.C.T (grupa 1992), pe urmă l-am continuat la Spicul Luna la nivel de seniori pentru 2 sezoane. În paralel cu fotbalul pe teren mare am început și aventura la minifotbal la echipa Squadra 2015, unde am reușit câteva performanțe notabile atât la nivel local (3 cupe locale câștigate consecutiv, totul culminând cu câștigarea campionatului local), cât și la nivel național ( Cupa României 2016 organizată la Cluj Napoca 16-imi, 2018 Cupa României organizată la Sibiu, locul 4). În prezent sunt antrenor/jucător la A.S Arieșul Hădăreni.
Rep.: De când te ocupi de Arieșul Hădăreni?
Iurian Cătălin: Am început să mă ocup de A.S. Arieșul Hădăreni din martie 2019, am continuat de fapt ceea ce au început frații Andrei și Adrian Pop, pentru că noi suntem ceea ce suntem astăzi în mare parte datorită lor.
Rep.: Aveți și ceva sponsori, cine va mai sprijină?
Iurian Cătălin: Momentan avem 2 sponsori privați: PovalLineConstruct reprezentată de Cocan Valentin Cristian și Bunea Taxi reprezentată de Oțoiu Olimpiu Florin. Pe lângă acești doi sponsori ne mai sprijină Primăria comunei Chețani care pe lângă sprijinul financiar ne pune la dispoziție și terenul dar ne asigura și transportul pentru meciurile jucate în deplasare. Mai avem lângă noi și oameni care au donat impozitul pe venit și cei care vin duminica la meci, pun la final mâna de la mână pentru a ajuta echipa, pe aceasta cale vrem să le mulțumim tuturor.
Rep.: Cum stați d.p.d.v. al lotului?
Iurian Cătălin: Lotul este unul numeros, am 28 de jucători în lot din care 17 sunt vaccinați. Dar este nevoie de un lot așa de numeros deoarece fiecare din noi din anumite motive nu putem participa în fiecare weekend la meciuri.
Rep.: Care sunt punctele forte ale echipei?
Iurian Cătălin: În primul rând este disciplina, pe urmă unitatea grupului. Avem un lot pe care în puțin timp am reușit să-l închegăm. Pe lângă toate astea este și starea de spirit, nu exista niciun fel de presiune, fiecare din noi venim din plăcerea de a juca fotbal și de ce nu de a bea o bere după meci, pentru că la nivelul acesta despre asta este vorba, de plăcere.
Rep.: Cum e campionatul pe Mureș?
Iurian Cătălin: Este un campionat orgazinat, aici mă refer în primul rând la condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a participa: teren închis, vestiare, dusuri cu apa calda. Din punct de vedere fotbalistic cred că este puțin sub cel de pe județul Cluj
Rep.: Planuri pentru 2021?
Iurian Cătălin: Am avut în plan să achiziționăm un tractoraș de tuns iarba, pe care am reușit recent să-l achiziționăm.
Pe plan sportiv sperăm să progresăm de la meci la meci și prin prestațiile avute să aducem cât mai multă lume la teren.