<
Actualitate

Interviu. Diana Miron: ,,Dansul sportiv este viața mea, de multe ori prima mea familie

Eleganţă, stil, rafinamet, aşa se poate descrie dansul sportiv. Frumuseţea dansului sportiv, tehnica şi multiplele stiluri de dans reprezintă un element definitoriu în desăvârşirea actului artistic pentru un dansator.

Îi vedem la televizor, la concursuri cum aceşti sportivi dansează pe varietatea stilurilor muzicale. Diana Miron alături de soțul domniei sale  au înființat la Turda un club sportiv de dans, care, de-a lungul timpului au ,,șlefuit” zeci de generații de copii spre această artă a dansului sportiv aducându-i la un nivel de performanță. Acești sportivi, prin participarea la concursurile naționale și internaționale, prin trofeele obținute, au adus faimă clubului de dans sportiv ,,Potaissa” dar și municipiuluila Turda.

Rep.: Pentru început doresc să vă mulțumesc că ați acceptat să acordați acest interviu pentru Ziarul 21? Pentru cititorii noștri ne puteți spune câteva date biografice?

Diana Miron, profesor antrenor Asociația Sportivă Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda: Mă numesc Diana Miron și m-am născut  în Turda pe data de 3 februarie 1971, sunt căsătorită cu Aurelian Miron (prof. ing.) din 1996. Din rodul iubirii noastre Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o fată, care acum este mare, se numește Oana Miron și are 24 ani, sunt tare mândră de ea,  a terminat  ”Jacobs University Bremen”, o universitate privată americană,  în 2019. S-a stabilit la Hamburg unde lucrează în domeniul IT.  Avem și un câine, Kookie, care de 9 ani face parte din familia noastră.

Rep.: Unde ați făcut școala primară și gimnazială, liceul sau orice alte forme de învățământ?

Diana Miron: Școala primară și gimnazială le-am făcut la Școala nr.8 (actuala Șc. I.Opriș), Turda după care am făcut Liceul de Chimie și Chimie Industrială  Nr 1 (actualul Liceu Liviu Rebreanu din Turda – secția de chimie, (1985-1989). De asemenea am absolvit, Facultatea de Chimie și Chimie Industrială Cluj Napoca, din cadrul Univesrității ”Babeș Bolyai” secția CF 5 – 1995, Cursuri postuniversitare de perfecţionare, specializarea Arhitectura Hardware şi Software a sistemului IBM-PC, 1999 la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, UBB, Facultatea de Educație Fizică și Sport Cluj Napoca, specializarea Dans Sportiv – 2006. Sunt și arbitru în Federația Română de Dans Sportiv din 1996, clasificare Open și Formații. În 2009 – 2012 a fost perioada în care am fost membră în Biroul Federal, Președinte Comisia de Disciplină și Antidoping

 

Rep.: Care erau hoby-urile dvs în copilărie?

Diana Miron: În copilărie îmi plăcea să dansez, învățam coregrafii de la TV (ce se putea, că pe vremea lui Ceaușescu nu prea aveai ce), cu piesele de șah făceam formații de dans. Îmi plăcea să călătoresc, să merg în excursii, tabere și, deși am prins vremuri grele, am reușit să văd multe locuri din țară. Nu am ieșit în afara granițelor, dar eram curioasă să văd cum arată alte țări. Am citit destul de mult, dar mai puțin decât alți colegi de vârsta mea. Preferam materiile exacte! Făceam colecție de șervețele, pachete de gumă, timbre, cam ce preocupări erau la modă atunci.

R: Cum a început această mare dragoste pentru dansul sportiv?

Diana Miron: Pasiunea pentru dans  o am de mic copil, fără să știu însă că există dans sportiv. Știam doar de dans popular, dans modern și de societate. Dacă părinții mei ar fi fost ca cei din aceste vremuri, cu siguranță drumul meu ar fi fost altul. Dar vremurile erau grele și altele erau prioritățile. Ei se ocupau de noi, dar nu și de pasiunile noastre. Eram fericită că mă lăsau în tabere, în vacanțe la rude, că mă lăsau să dansez prin casă. Nici nu știam că pot să cer mai mult. Am ajuns studentă în Cluj și pentru mine primul an a fost foarte greu. Nu neapărat din pricina școlii, dar dintr-o dată trebuie să te descurci singur, nu aveai părinții lângă tine, care, de bine de rău, rezolvau problemele, la facultate doamna dirigintă nu mai exista. Niciodată nu am știut cine îmi este îndrumător de an, pentru că nu m-a ajutat niciodată și nici nu i-am simțit prezența atunci când am avut nevoie. Am căutat un loc unde să fac ceea ce îmi place și să îmi găsesc echilibrul,  dar nu singură, ci cu Alin, soțul meu, atunci doar prieten. Așa am descoperit Casa de Cultură a Studenților Cluj, unde erau cursuri de dans și acolo a fost locul în care m-am simțit mai bine decât la facultate, timp de aproape 5 ani. În primul an l-am avut ca profesor pe d-nul Emilian Barteș, care fusese balerin și profesor la Liceul de Coregrafie din Cluj. Apoi, am făcut câteva cursuri cu un elev de-al lui Laurențiu Budușan și am descoperit că ne place dansul sportiv și că vrem mai mult. Prin urmare, toată trupa am cerut să ne aducă un profesor de dans sportiv. Cei de la Casa de Cultură ne-au ascultat și au adus-o pe mama lui Laurențiu, care era antrenoare în Bistrița, d-na Florica Budușan. Acela a fost momentul în care am pășit în lumea dansului sportiv, care în România era ceva nou, necunoscut.

Rep.: Ce este dansul sportiv, cine poate practica dansul sportiv, care sunt beneficiile dansului sportiv?

Diana Miron: Greu de definit dansul sportiv, dar poate fi considerat o combinație între artă și sport. La competiții e sport, la spectacole e artă. Dansul sportiv e unul din sporturile grele pentru că în timp relativ scurt trebuie să execuți o succesiune de figuri de dans, într-un spațiu numit ring de dans, într-un anume ritm, pe o anumită piesă, care nu îți este cunoscută dinainte. Dezvoltă armonios corpul, ținuta corporală, dezvoltă coordonarea, viteza de reacție, rezistența,  personalitatea, se dobândesc reguli de comportament în societate, se dezvoltă comunicarea dintre fete și băieți, socializarea, parteneriatul, respectul pentru cei din jur, cât și pentru propria persoană. Dezvoltă un anume tip de disciplină, care nu e întâlnit în alte sporturi, simțul estetic, gustul pentru frumos, urechea muzicală  și multe altele. Dansul sportiv are avantajul de a fi practicat pe termen lung, de la 4 la 99 de ani, depinde de tine cât reziști. Se poate practica solo, în perechi, echipe, formații.

Rep.: Premii obținute de dvs ca sportiv, unde când și ce premii?

Diana Miron: Am  dansat cel mai mult în formație de dans sportiv, cu care am luat premii la concursurile naționale studențești de la Iași, Cluj, Tg. Mureș, București. Nu îmi amintesc exact ce rezultate am avut, dar știu că am luat locul 1,2,3 la Festivalurile Naționale Studențești și datorită rezultatelor am primit ca premii,  tabere la Costinești, unde evident aveam și spectacole, dar și antrenamente. Nu mă interesau premiile și diplomele, medalii nu prea se dădeau pe atunci,  scopul meu era altul, să învăț dans. Dansul de pereche exista, dar la noi în clubul de atunci, Clubul Avenue nu se punea accent. Eram studenți și făceam de plăcere. Nu aveam legătură cu Federația Română de Dans Sportiv, deși înființată de puțin timp, nici nu știam că există. Deci, premiile noastre de atunci sunt amintirile, prietenii, un costum de latino (făcut în 1992) și câteva poze.

Rep.: Când s-a înființat clubul sportiv?

Diana Miron: În 1994 am început să facem cursuri de dans la Turda, la Colegiul Tehnic, fostul Chimie 3,  în sala de sport. Aveam un casetofon, niște casete cu muzică și nu prea multă informație. Reclamă deloc, că nu exista internetul, necunoscuți că dispărusem de ceva timp din oraș, fără experiență. În fiecare weekend veneam de la Cluj ca să ținem cursurile. Am început cu 5 copii, după care numărul lor a început să crească, astfel că în 1995 am hotărât să ne afiliem la federație. Inițial am lucrat pe un SRL, dar ca să te afiliezi trebuia să fie club sportiv, așa că din 1995 am devenit Clubul de Dans Sportiv Potaissa Turda.

Rep.: Când ați început să antrenați, ce va determinat?

Diana Miron: Am început să antrenez împreună cu soțul meu în 1994 și dacă cineva m-ar fi urmărit ce mă jucam când eram copil, și-ar fi dat seama că voi ajunge profesor de dans. Nu m-a determinat nimic să antrenez, nici partea financiară, nici diplomele, nici cupele. Pur și simplu, e ceva ce a venit din interior și care era acolo de mult timp, dar nimeni nu-l descoperise. Sunt oameni care sunt născuți să facă anumite lucruri. Eu m-am născut ca să învăț copii, nu neapărat dans. În clasa a VII-a după prima oră de chimie i-am spus la mama că mă fac profesor de chimie, ceea ce am și devenit. Înainte de a renunța la învățământ, ultimii 10 ani i-am lucrat la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Turda, dar orice făceam avea legătură cu dansul. A trebuit să renunț la învățământ pentru că aveam probleme de sănătate și pentru că luasem un spațiu în 2010, pe care l-am transformat în sală de dans.

Rep.: Ce înseamnă o zi de antrenament?

Diana Miron: Ziua de antrenament depinde în ce perioadă a anului ne aflăm. În vacanțe poate dura până la 8 – 10 ore/zi din cauza că avem ore cu Miri, iar în timpul școlii max 5 – 6 ore/zi.  Pentru sportivi există un program bine stabilit în funcție de vârstă și clasă de dans. Pentru că eu cu soțul meu administrăm totul, stăm de dimineața până seara. În Pandemie am deschis un After School, care se află în aceeași locație, dar într-o altă sală, care am amenajat-o în 2019. Avem copii care de la After School rămân în continuare la dans.

 

Rep.: În cât timp se formează un sportiv pentru a fi apt de competiții

Diana Miron: Pregătirea unui viitor sportiv durează 1-2 ani, dacă se lucrează de 2x/săptămână, 45 min. Nu este o regulă, sunt antrenori care după 3 luni de antrenamente îi „ aruncă” în concurs, sau alții după 3-4 ani.    Fiecare își decide strategia în funcție de mulți factori de care trebuie să țină cont: vârstă, starea de sănătate, suportul familiei, dorința și talentul copilului, disponibilitatea la antrenamente, aptitudinile fizice, urechea muzicală, starea psihică a copilului, pentru perechi: găsirea unui partener, compatibilitatea părinților, suportul financiar, inclusiv de sala de antrenamente, adică sală mare sau mică, parchet sau gresie, orarul sălii, colaboratorii clubului (preparator fizic, coregraf, psiholog, doctor etc). Viitorul sportivului depinde chiar și de școala, de activitățile extra pe care le are.

Rep.: Ați făcut un calcul câte generații v-au trecut prin ,,mână”?

Diana Miron: O generație durează în medie 4 ani, exact ca și ciclul olimpic. Deci, aproximativ 7 generații la un calcul matematic.

Rep.: Puteți să ne spuneți câteva competiții naționale și internaționale la care ați participat cu copiii și pe ce loc s-au clasat, ce premii importante ați obținut cu copiii , cine și unde, vă rog să ne dați câteva nume care au scris istorie la dans sportiv din cadrul clubului dumneavoastră?

Diana Miron: Noi, ca și club, am organizat 24 de ediții de concurs de tip județean, național și ranking. Ediția aniversară a 25 de ani de activitate nu a mai avut loc pentru că a venit pandemia și a trebuit să renunțăm la organizare. De atunci nu am mai reușit să revenim cu o altă ediție, datorită lipsei unui suport financiar.

Sunt prea multe rezultate care ar putea fi amintite aici. Mă opresc cu date exacte la rezultatele formațiilor pe care le-am avut de-a lungul anilor :

Național:

  • 1999 – Locul 2  – Campionatul Național de Formații Latino
  • 2000 – Locul 3 – Campionatul Național de Formații Latino
  • 2001 –Locul 5 și 7 – Campionatul Național de Formații Standard – participare cu 2 formații
  • 2002 – Locul 1 – Campionatul Național de Formații Standard
  • 2003 – Locul 2 – Campionatul Național de Formații Standard
  • 2004 – Locul 1 – Campionatul Național de Formații Standard
  • 2012 – Locul 2 –  Campionatul Național de Formații latino-americane
  • 2013 – Locul 1 – Campionatul Național de Formații latino-americane
  • 2014 – Locul 1 – Campionatul Național de Formații latino-americane
  • 2015 – Locul 1 – Campionatul Național de Formații latino-americane

Campionatele Naționale de Formații au avut loc la București, Bistrița, Bacău, Sighetul Marmației.

Internațional :

  • 2003 – Locul 12 – Campionatul European de Formații Standard – Chișinău, Republica Moldova
  • 2003 – Locul 19 – Campionatul Mondial de Formații Standard – Stuttgard, Germania
  • 2004 – Locul 17 – Campionatul Mondial de Formații Standard – Braunschweiger, Germania
  • 2015 – Locul 14 – Campionatul Mondial de Formații – Viena, Austria la categoria Adulți cu o formație de tineret.

 

Perechi :

  • Perechi cu rezultate în finalele și semifinalele Campionatelor  Naționale  pe secțiuni, de Clase,  de 10D, Cupa României,  cât și în  Concursuri Internaționale:

Oară Tudor – Păcurariu Diana, Barocz Csaba (dec) – Galmati Oana, Crișan Radu – Bolca Simona , Saroși Rareș – Crișan Maria, Oneț Paul – Pop Tania, Moldovan Cornel – Miron Oana, Saroși Rareș – Crișan Maria,  Gherman Cătălin – Oneț Oana.

Am preferat să amintesc doar perechile cu rezultate internaționale, pentru că dacă ar fi să amintesc numele tuturor care ne-au reprezentat la concursuri, sigur aș uita pe cineva și sunt mult prea mulți.

 

Concursuri Internaționale perechi :

– Aarhus,  Danemarca, 1997 (primul concurs internațional )

– Chișinău- Moldova, Skopie – Macedonia, Stuttgart – Germania, Gyor – Ungaria, Budapesta – Ungaria, Ankara – Turcia, Timișoara, București, Cluj Napoca, Oradea, Bacău –  România.

Rep.: Știu că sunteți arbitru la această disciplină, ne puteți spune câteva date?

Diana Miron: Arbitrez competiții de dans sportiv din 1997,  iar  în 2008 am susținut examenul de clasa Open, cel mai mare nivel pe care îl poate avea un arbitru care arbitrează concursuri în România. Am primit și atestatul de Arbitru de Formații, tot la nivel național. Am arbitrat concursuri zonale, naționale, ranking, Cupa României, Campionatul Național de Clase, Campionatul Național de 10 D, și Competiții Internaționale.  Am perioade în care arbitrez  între 1- 4 competiții / lună și sunt perioade în care nu există activitate competițională, și atunci nu am activitate în acest domeniu.  Este greu să fii arbitru, și mai ales unul corect,  când ai sportivi în competiție.  Poți să ai contact cu ei doar în pauze, sau poți nici să nu îi vezi cum evoluează, mai ales când concursurile au loc pe 2 ringuri, în paralel. Dar, eu îmi pregătesc sportivii pentru acest lucru și mă bucur că se descurcă, chiar dacă unii sunt mai mici.

Rep: Ce eforturi financiare presupune această disciplină și dacă vă sprijină cineva?

Diana Miron: Eforturile financiare sunt atât cât dorești. Adică, îți achiți un curs și dacă vrei să participi în competiție ai nevoie de un echipament special, de pantofi de dans, la nivel mai mare produse cosmetice.  Din păcate în sportul nostru părinții susțin deplasările sportivilor, taxe de competiție, antrenamentele copiilor. Noi am încercat și am reușit să îi ajutăm financiar cu deplasările mai ales la competițiile de formații sau cele de anvergură, dar din păcate la celelalte, nu. Echipamentul este asigurat tot de către părinți, dar de-a lungul anilor am reușit să ne facem o bază materială, astfel că am dat multor sportivi echipament de antrenament, de concurs, de spectacol, pantofi de dans. Reușim de multe ori și la formații să asigurăm echipamentul, dar nu întotdeauna. Orice se ridică la nivel de performanță costă, nu doar dansul. Parinții preferă să investească în  școală, sport, activități educative pentru a asigura un viitor copiilor. Copilul nu este o afacere, este o investiție, și mai devreme sau mai târziu, acest lucru se va vedea. La mine personal, se vede! Sponsor permanent nu avem și nu am avut niciodată, dar nici nu putem spune că nu am fost ajutați. În general cei care ne ajută sunt părinții copiilor din club, dar când pleacă copilul, pleacă și ei. Așa că de fiecare dată o luăm de la capăt.  Primăria și Consiliul Local Turda ne-au ajutat în realizarea Cupei Potaissa aproape în fiecare an. De când a venit Pandemia am pierdut și această oportunitate de finanțare, astfel că anul acesta am renunțat la organizarea ediției cu numărul 25. Dar, în schimb am câștigat un proiect la Consiliu Județean și așa am reușit să acoperim niște “ găuri” . Am renunțat să mergem să căutăm sponsorizări, pentru că dacă de multe ori ni s-a spus că au fost date în altă parte și am fost priviți ca niște cerșetori. Nu ne plângem, iar cei care ne-au ajutat până acum, chiar dacă nu permanent, sigur o vor face din nou.

Rep.: Colaborări cu diferite entități de profil din țară și străinătate?

Diana Miron: Nu refuzăm nici un eveniment public sau privat, decât dacă e prea târziu ca să mai facem ceva sau dacă nu putem onora condițiile cerute. În Turda colaborăm cu Primăria și Consiliul Local, Casa de Cultură, Biblioteca Municipală Th. Murășanu, cu școlile și liceele la care studiază sportivii noștri, cu entități private, presa și mass-media locală,  în Câmpia Turzii cu d-l Nicușor Lăcătuș, la Ocna Mureș cu d-na Vigh Irene. De multe ori nu suntem invitați la unele evenimente, ca să nu facem concurență altora sau pentru că anumite persoane nu ne plac pe noi. Ni s-a întâmplat și asta, și din păcate copii nu pot să evolueze acasă la ei din cauza orgoliilor și a frustrărilor. Poate că în timp se va rezolva și această situație.

Rep.: În trei – patru cuvinte, ce nseamnă dansul sportiv pentru dumneavoastră?

Diana Miron: Dansul sportiv este viața mea, de multe ori prima mea familie.

Rep.: În închiere  cui doriți să-i mulțumiți pentru ceea ce ați reușit până în momentul de față?

Diana Miron: Am pornit pe acest drum acum mulți ani împreună cu Alin, soțul meu și deși, eu sunt mai cunoscută pe plan local, el e mai cunoscut pe plan național și internațional. Nu cred că ajungeam aici unul fără altul.  El e primul! Apoi Oanei, copilul nostru, care a rămas de multe ori singură acasă pentru că noi eram în sală sau la concurs, de multe ori chiar bolnavă a rămas la bunici sau chiar în spital (de trei ori). Familiilor noastre care au avut grijă de Oana în lipsa noastră și mai nou de câinele nostru,  Kookie. Copiilor și părinților lor fără de care nu ar fi existat acest club, pentru că dacă nu ești ajutat nu poți să faci nimic, oricât ai încerca!

Florica Budușan, antrenor la Clubul de Dans Sportiv ,,Floris Bistrița”: Sunt bucuroasă că pot să spun lucruri frumoase despre cei doi menționați mai sus. Sigur, nu poți prezenta în câteva cuvinte, activitatea îndelungată de Diana și Alin.

I-am cunoscut în perioada când erau studenți la Cluj, dansul sportiv fiind în dezvoltare, iar eu am ajuns la Cluj să predau la Casa de Cultură a Studenților. Diana și Alin, studenți la facultatea pe care și-au ales-o, se gândeau să-și urmeze cariera…..mă gândesc acum, oare visau atunci că vor urma și o carieră de profesori de dans sportiv? Oare cât i-am putut influența eu? Erau doi tineri foarte ambițioși și mai speciali ca ceilalți colegi ai lor: Diana, când plecam pe drum la concursuri prin țară sau în străinătate era un fel de gospodar al echipei…îi spuneam ,,Mama Dolores” dacă era prezentă.  Diana știa că avem tot ce ne trebuie. Alin se ocupa de de arhivă prinse pe aparatul de foto sau casete video….puțini aveau atunci așa ceva….dacă cauți  în arhivă  întreabă-l pe Alin, când te gândești ccă era vorba de 1994, 1995, ei vor ști mai bine.

Perseverența lor în dans s-a dus mai departe, au terminat facultatea, amândoi din Turda…ce credeți că s-a întâmplat? S-au căsătorit… am fost la nunta lor. Sunt împreună și acuma și le doresc tot binele din lume. Le-am făcut dosarul de înfințare a clubului și i-am înscris în Federația Română de Dans Sportiv cu denumirea Clubul de Dans Sportiv ”Potaissa Turda”. Munca, ambiția, perseverența, plăcerea de  munci în acest domeniu este o realitate, dovadă că și în prezent clubul rezistă în timp, depășind toate obstacolele vremii. Activi în muncă, participare la concursuri în țară, formații la concursuri europene, mondiale și reprezenând cu cinste orașul natal Turda și țara noastră. Dacă pronnț cuvântul Turda clar am în imagine doi Tineri Diana și Alin Miron, care nu au stat degeaba în Federația Română de Dans Sportiv, au fost tot timpul pe val, iar Alina este și un secretar de bază al federației. Evoluție…? Clar, este recunoscută de toată țara. Dacă în timp am avut și contradicții…. Sper că s-au șters din memorie….rămâne partea frumasă, așa cum este meseria noastră. Diana și Alin Miron mă bucur că am făcut o mică parte din viața voastră, că iubiți această meserie. Să vă bucurați de sănătate, de Oana copilul vostru și multe satisfacții până la …..100 de ani. Cu mult drag Florica Budușan.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS