Care este visul unui tânăr? Răspuns: să ajungă cineva în viață.
Să fie independent, să își croiască singur drumul. Este greu să pornești singur la drum, să faci distincția dintre bine și rău, să știi ce îți dorești cu adevărat. Când te împiedici și dai de greu, ce ai de gând să faci? Să renunți înainte să încerci? Înainte să descoperi ce oportunități îți apar în cale? Chiar dacă există atâtea întrebări fără răspuns, atâtea obstacole în viața fiecăruia, sunt oameni care s-au dedicat cu adevărat pasiunii lor, iar răspunsurile au venit de la sine. În această ediție vrem să vă prezentăm povestea a doi frați din Câmpia Turzii, care, neștiind că o să fie în același domeniu, acum excelează și sunt recunoscuți pentru munca lor.
Este vorba despre Mălina Coc și Andrei Peștean. Mălina- artist dermopigmentist și Master Trainer de micropigmentare. Andrei- Hairstylist.
Ambii s-au dedicat pasiunii lor, au învățat pe parcurs, au căutat soluții, ca la finalul zilei să-și spună mândri “am reușit”. Au dat dovadă de profesionalism în propria muncă, s-au implicat trup și suflet și au fost încrezători în propriile forțe. Au fost determinați de la bun început și așa au ajuns foarte buni în ceea ce fac, dar în același timp au clădit o relație frumoasă și adevărată de frăție. Sunt un exemplu pentru cei ce sunt la început de drum și pentru cei ce se simt descurajați. Faptul că au fost alături unul de celălalt, relația dintre doi frați, prieteni, familie, faptul că cineva este aproape de tine să te susțină este incredibil, deoarece primești automat forțe noi.
P.S. Mălina și Andrei mai au o soră ( Andreea) plecată în străinătate de mai mulți ani. Este căsătorită și are o viață frumoasă. Dumnezeu a binecuvântat-o cu 2 copii minunați.
Revenim la subiectul articolului nostru. Ziarul 21 a hotărât să facă cunoscută povestea Mălinei și a lui Andrei și le-am adresat câteva întrebări.
Rep.: Bună ziua. Să ne spuneți câteva detalii despre voi.
Mălina Coc: Mă numesc Coc Mălina, sunt specialistă în domeniul dermopigmentării și al extensiilor de gene și lucrez de aproximativ 11 ani în acest domeniu, domeniu care m-a consacrat de fapt și de drept.
Andrei Peștean: Numele meu este Peștean Andrei, sunt fratele mai mic al Mălinei. Lucrez în domeniul de hairstyle și coafor de 7 ani.
Rep.: Cum ați ajuns să lucrați în acest domeniu?
Mălina Coc: Am ajuns să lucrez în acest domeniu oarecum spontan, eu am terminat Facultatea de Științe Economoce și Gestiunea Afacerilor, licențiată în Finanțe-Bănci, dar tot timpul am știut că domeniul acesta mă definește și l-am privit tot timpul ca pe o pasiune. Am încercat totdeauna să dau tot ce e mai bun ca serviciul meu să iasă la standarde înalte. Tot timpul am observat că Andrei are anumite abilități, skill-uri, spre acest domeniu. Tundea de mic copil, întotdeauna a fost pasionat de hairstyle și tot ceea ce însemna lucrul calitativ. Încerca totdeauna ca rezultatul muncii lui sa fie aproape de perfecțiune.
Rep:. Cum ați ajuns să faceți asta?
Andrei Peștean: Am ajuns să fac asta deoarece nu îmi găseam identitatea în job-urile pe care le-am avut înainte. Am făcut facultăți, mastere, am fost și plecat prin State, Germania, Franța, etc, ca tot românul de rând. Din clasa a X-a am început să tund, dar ca un hobby. Însă mi-am dat seama că acest hobby este mai mult decât atât, este ceea ce vreau să fac pe parcursul vieții.
Rep.: Nu vă întreb cât câștigați ci cât stați cu familia, cu cei dragi?
Mălina Coc: Cu privire la timpul petrecut cu familia, în ultimii ani am încercat să echilibrez puțin acest lucru având doi copii. Totuși, nu simt că timpul petrecut la muncă mă îngreunează având în vedere că în salon totul se întâmplă ca într-o familie. Efectiv mă pasionează ceea ce fac și atunci nu devine o povară, minutele nu trec greu atunci când sunt la serviciu. Am învățat pe parcursul timpului ca să-mi stabilesc bine programul pentru a putea oferi timp suficient și familiei mele
Rep.: Cât de greu a fost drumul până aici?
Andrei Peștean: Nu a fost foarte greu pentru că a mers de la sine. Nu mi-am stabilit un scop, unde trebuie să ajung ci doar pasul următor, pentru că pas cu pas ajungi departe.
Mălina Coc: Uitându-mă în urmă, drumul până aici nu a fost greu, nu i-am simțit greutatea chiar dacă au trecut deja 11 ani. Sfatul meu pentru viitori beauty artiști sau specialiști în domeniu ar fi ca să acorde timp și studiului pentru a putea învață și atunci pot ajunge într-un timp scurt la nivelul de master trainer.
Rep.: Sunteți la un nivel destul de avansat d.p.d.v. profesional. Cum faceți să vă mențineți, pentru că apar tot timpul provocări, concurență, etc.
Mălina Coc: Cred că ceea ce ne ajută să ne menținem standardele este faptul că avem niște target-uri bine stabilite. Tot timpul învățăm, studiem și suntem conștienți că în domeniul acesta suntem într-o continuă mișcare și transformare, trend-urile schimbându-se destul de rapid. Tot timpul suntem deschiși la tot ce apare nou încercând să filtrăm prin tot ceea ce am învățat noi, care informații sunt bune, care le putem aplica și care nu. Nu mi-am făcut niciodată griji în ceea ce privește concurența pentru că, fiind un domeniu în care talentul definește sau detaliile fac diferența, chestiile acestea sunt personale și atunci ceea ce fac, clar altcineva nu ar putea să o facă la modul identic.
Andrei Peștean: Vis-a-vis de nivelul profesional și de concurență, în domeniul nostru este oarecum o continuă alergare după top, după vârf. Toți alergăm să fim în top, însă cel mai bun nu există. Cel mai bun poți să fi pentru clientul tău, pentru anumite persoane.
Rep.: Cât ați investit până acum?
Mălina Coc: Am investit în meseria mea cea mai scumpă resursă care există: timpul. Este resursa pe care nu o putem cumpăra oricâți bani am avea. Am studiat și studiez în continuare. În plus de asta particip la foarte multe conferințe, master-class-uri, seminarii care costă sume destul de importante dar timpul a costat cel mai mult. Privindu-mi nivelul îmi dau seama că fiecare efort a meritat, indiferent dacă a fost financiar sau nu.
Andrei Peștean: Nu am pierdut nici banii pe care i-am cheltuit la diferite seminarii și acumulare de informații și nu am pierdut nici timp. Totul a venit de la sine. Totul m-a adus aici foarte repede și într-un mod ascendent foarte bine pus la punct.
Rep.: Unde vă poate găsi lumea?
Mălina Coc: Pe paginile de Facebook „Mălina Coc” și „Mălina Coc Studio”. La fel și pe pagina de Instagram”Mălina Coc” și totodată la salonul meu din Câmpia Turzii de pe strada Republicii nr. 2, unde vă așteptăm cu drag.
Andrei Peștean: Pe mine mă puteți găsi la salonul Shapes unde lucrez cu colegii mei Keny, Gigi și Cătălin. Strada Laminoristilor nr. 43. De asemenea pe pagina de Instagram: andreipestean
Rep.: Vă mulţumim pentru acest interviu frumos. Vă dorim succes și spor în toate.
Mălina & Andrei: Asemenea! Vă mulțumim!