<
Actualitate

Interviu cu vechiul/noul primar al municipiului Turda, Cristian Octavian Matei

S-a terminat campania electorală, s-au aflat câștigătorii la toate primăriile din România. Cristian Octavian Matei, edilul municipiului Turda a câștigat al doilea mandat fără probleme, la o diferență foarte mare de locul al doilea. Peste 8000 de cetățeni i-au acordat votul de încredere celui care a schimbat radical fața Turzii odată cu proiectele aduse. O administrație eficientă, multe realizări, aproximativ 90 de străzi asfaltate, multe proiecte europene, guvernamentale și norvegiene aduse în dezvoltarea Turzii. Cristian Octavian Matei a câștigat primariaTurda cu 49.37%.

Ziarul 21 l-a intervievat pe edilul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei. Despre proiecte, dezvoltare, eficiență, echipă și rezultate, într-un interviu marca Ziarul 21.

Adrian Soporan: Cum ați trăit alegerile locale 2020?

Cristian Matei: Interesant a fost când, fiind într-o continuă activitate în toți cei 4 ani de mandat, nu m-am oprit în ziua în care au fost alegerile locale. După cum ați observat, am avut lucrări care s-au finalizat chiar în vinerea dinaintea alegerilor locale. Erau programate să se finalizezi mai repede dar și acolo au fost niște impedimente care au apărut în activitatea antreprenorului. Cu răbdare, calm și insistență și cu multă dorință, atât a noastră cât și a antreprenorului am reușit să finalizăm acest tronson din Coridorul de Mobilitate Centru. Este un semnal interesant pentru populația Turzii acest tronson, fiindcă este foarte vizibil, datorită faptului că toată lumea trece pe aici, atât localnici cât și cei care tranzitează Turda și așa vor arăta toate străzile pe care circulă autobuzele electrice din flota actuală pe care o avem. Avem 4 coridoare de mobilitate urbană din care sunt începute 2: Coridorul de Mobilitate Industrial ( str. 22 Decembrie cu extensie spre Bogata) Coridorul de Mobilitate de Vest ( de la Teatru înspre ieșirea din Turda), vor fi asfaltate toate străzile pe care circulă autobuzele.Peste foarte puțin timp, această zonă va fi gata. Vom putea circula pe ea.

De asemena, ceea ce s-a văzut în zilele ce au trecut, acest tronson de drum de la Piața Romană până la Piața Primăriei face parte din Coridorul de Centru, el se prelungește până la strada Castanilor și până la ieșirea înspre Cluj Napoca, pe str. Avram Iancu. ( de acolo începe coridorul de Vest). Coridorul de est pleacă din Piața Romană până la ieșirea înspre Câmpia Turzii ( Kaufland). Coridorul de Est încă nu este început; se lucrează foarte mult pentru că toată lumea știe că suntem în tandem cu CAA care introduce infrastructura de apă și canal la nivel de 100% pentru Turda, Câmpia Turzii și cele 13 comune din A.D.I.-ul de dezvoltare și se va lucra toată infrastructura stradală atât pe străzile laterale cât și pe traseul principal. Ultimul tronson care va face parte din planul de mobilitate urbană va fi intrarea de pe str. Castanilor ( de la Teatru până la Cruce sus). Și cartierul Băi a fost prins pentru modernizare, lumea este foarte încântată. S-a lucrat foarte mult pe străzi de pământ, foarte multe din ele sunt acum asfaltate. În acest moment avem 27 de străzi în lucru dar per total, a fost o performanță ca în 4 ani de mandat au fost asfaltate aproximativ 90 de străzi din care unele sunt finalizate și altele în curs de implementare și bineînțeles că avem străzi care urmează să intre în lucru.

Rep.: Turdenii au înțeles că proiectele trebuie continuate și v-au oferit încrederea prin vot și iată, 49.37 % din votanți v-au ales primar și 45% au ales PNL pentru Consiliul Local. Un scor extraordinar. Sunteți mulțumit?

Cristian Matei: Este un scor bun, nu pot spune că este extraordinar, este un scor bun după un prim mandat. Foarte puțini primari din țară au peste acest scor dar să nu uităm că sunt primari foarte performanți care și-au format echipe din timp, de la primul mandat care sunt deja cu mari realizări la primării cu 3, 4 mandate. Foarte bine pentru că este așa că avem modele foarte bune, trebuie doar dorință și voință de a face pentru urbea în care trăiesc. Turda este un oraș de peste 2000 de ani și acest oraș trebuie repus în drepturi. A fost mult prea mult lăsat de izbeliște și chiar nu merită acest lucru. Trebuie ca noi, cei de astăzi, să punem în valoare trecutul și să ne învățăm copiii să ne respecte trecutul să își respecte înaintașii și să îi creștem așa cum trebuie, la rândul lor să fie membri onorați ai societății și în special ai urbei noastre. Eu aș dori ca toți cei plecați să se întoarcă acasă, în Turda. Avem foarte mulți investitori veniți la Turda, și îmi pare rău că nu au putut fi mai mulți, unii din motive de securitate, alții din diferite motive. Avem printre altele, firma Dedeaman, depozitul Dedeman, Auchan, Bosch, alte centre logistice care s-au instalat, au obținut și statutul de Centru Logistic de la Guvernul României, deci, în acest moment în Turda, nu prea există lipsă de locuri de muncă, doar cine nu dorește nu muncește. O situație foarte interesantă, persoanele de etnie rromă, aproape toată lumea lucrează, aproape în toate cartierele de etnie rromă mi se cer locuri de locuință să își facă casă. Acesta este un aspect îmbucurător ținând cont de faptul că în cel mai mare cartier de rromi am reușit să introducem asfaltări, avem drumuri europene în acest cartier care unește 2 artere principale ale municipiului Turda, care unește chiar inelul de autostradă. Sunt realizări însemnate, oamenii sunt impresionați de niște chestiuni care s-au făcut, sunt palpabile, sunt acasă la ei. De asemenea introducerea în foarte multe zone a apei cum ar fi cătunele: Hărcana sau Sf. Ion. Acum se lucrează intens la stațiile de pompare pentru ca ei să beneficieze cât mai repede de apă. Fac vizite tot timpul pentru a afla problemele, pentru a rezolva aceste probleme. Așa să vă imaginați că Hărcana nu a avut niciodată apă pompată, apă trasă, iar acum s-a realizat acest lucru și s-au realizat foarte multe proiecte pe fonduri europene, guvernamentale, norvegiene, din bugetul local. S-a format o echipă extraordinară atât în primărie, echipă adminitrativă, echipă politică, care au făcut ca aceste lucruri să se întâmple și astăzi să vorbim despre performanțe electorale deosebite.

Rep.: Ați vorbit de investitori, practic de partenerii administrației “Matei” care au ales să vină la Turda și să investească pentru că au simțit o siguranță…

Cristian Matei: Au simțit o siguranță și o dorință de dezvoltare, faptul că Turda a început să se transforme foarte repede imediat după ce am reușit să atragem fondurile. Poate că la cele guvernamentale m-am descurcat mai repede decât cu fondurile europene pentru că acolo a durat destul de mult partea birocratică. Sunt alte țări europene cărora li s-au simplificat procedurile. Fondurile europene nu sunt orice fel de fonduri, sunt fondurie nerambursabile la care, noi ca primarii, ne aducem o contribuție infimă dar aceste fonduri trebuie utitlizate așa cum trebuie. Pentru că oricine ți-ar da niște bani te urmărește să vadă ce faci cu ei. La prima etapă de acordare a fondurilor europene, noi suntem acum la cea de-a treia etapă, s-au făcut, poate din necunoștiintă, niște greșeli și au trebuit returnați niște bani către U.E. au fost și situații în care primăriile au intrat în faliment, dar nu asta este important acum. Important este că noi ca administrație publică locală, în acest moment suntem recunoscuți la toate nivelurile. Atât la nivel guvernamental, național, la nivel european, la nivel parlamentar european fiindcă am fost invitați să susținem proiectele noastre la Bruxelles. Am plecat cu 40 de oameni din echipă, am fost foarte apreciați și de ce să nu o spunem, atâta timp cât ai un premiu 1 european, ceea ce nu este la îndemână oricui, 2 premii naționale în ceea ce privește prima flotă și unica deocamdată din România, de transport public electric și premiul 1 la atragerea de fonduri europene la numărul de proiecte și sume atrase la categoria a două de municipii, spune mult. Toți știu că dacă de la început ai administrat fonduri europene, în viitor nu o să mai ai probleme. Așa s-a întâmplat când eram director la CAA și am finalizat cu succes prima etapă de acordare a fondurilor europene. Pentru a doua etapă am primit o bonificație din partea U.E. prin care ni s-au acordat 180 de mil. de euro fără cofinanțare din partea CAA.

Rep.: Cum credeți că o să fie colaborare cu noul consiliu local 2020-2024?

Cristian Matei: Înainte de toate, vreau să vă spun că cei 10 consilieri PNL vor fi orientați în continuare spre dezvoltare. Din păcate în celalalt consiliu am avut un număr destul de însemnat de consilieri care la început nu au înțeles despre ce e vorba și se opuneau la toate proiectele de dezvoltare, considerându-le ei, la momentul respectiv, ca fiind nefezabile. Este adevărat, când în multe mandate la rând ți se promite și nu se face nimic, când în multe mandate la rând proferezi peste tot, mai ales în cercurile de oameni de afaceri, că tu vei face în Turda multe, multe, știind că nu poți dezvolta nimic cu bani de la U.E. dacă nu ai intabulat tot. Ei bine, la momentul respectiv tot ce se prezenta erau desene și povești, cărți de desenat pentru copii. Ei bine, iată că a venit momentul ca în mandatul care tocmai s-a încheiat să demonstrăm că putem intabula. Am adus de la 0% mp la 72% intabulat în Turda. Nu erau intabulate școli, licee, instituții, străzi etc. Din momentul în care am început să intabulăm, într-un ritm infernal, fiindcă abordasem deja niște proiecte, cum ar fi viitorul Centru Cultural al Turzii în fosta judecătorie. Fosta judecătorie era monument istoric, a durat 1 an până să o clasăm ca mai apoi să o introducem într-un proiect european. La fel Teatrul, Castrul Roman, a doua perlă a Turzii după Salină, viitoarea mină Iosif care v-a dubla numărul vizitatorilor Salinei. Mai avem multe proiecte, spre exemplul să găsim finanțarea și o destinație foarte fezabilă pentru Casă de Cultură care dăinuie în Turda de dinainte de revoluție. Până în acest moment am găsit câteva idei pentru a o renova. Nu este fezabilă pentru orice activitate. Am găsit două destinații pentru acestă clădire: un centru IT pentru tineret și un muzeu al științei. În momentul în care o pui în valoare trebuie să te gândești cum o întreții. Dacă nu ai venituri suficiente care să îți revină din activitatea imobilului respectiv, este foarte greu de susținut din bugetul local. Avem bazin didactic de întreținut, stadionul, Casa de Cultură, formații de dansuri care nu produc fonduri dar fără de care nu se poate. Avem echipă de handbal pentru care încă nu am găsit investitori privați care să o susțină în totalitate. Avem echipă de fotbal, volei, baschet și în urma discuțiilor avute cu federațiile de volei, baschet și handbal am reușit să obținem o finanțare de 18 mil de euro pentru construirea unei Săli Polivalente. Eu zic că în maxim două luni o să înceapă să se ridice, să se înalțe fiindcă organizarea de șantier a fost făcută. Discutând cu antreprenorii, îmi spuneau că și la partea de proiectare sunt destul de avansați.

Rep.: Cât de greu găsiți antreprenori buni?

Cristian Matei: Nu aș vrea să vorbesc cu păcat, însă din păcate mediul antreprenorial românesc pe mine nu m-a încântat până acum. Sunt un primar dinamic, activ, ies în teren, vreau ca lucrurile să se întâmple pentru că în Turda nu s-a întâmplat nimic zeci de ani. Era foarte important să se facă cât mai multe într-un timp relativ scurt dar la calitatea la care trebuie să fie făcute, și după 27 septembrie parcă sunt mai intense solicitările populației pentru a merge la fiecare pe stradă să asfaltăm zona respectivă. Dorința cetățenilor, prioritate zero în anul 2016 a fost, în procent de 80%, asfaltarea străzilor.  Am reușit prin cele 90 de străzi asfaltate iar acum dorință este de 33%, ceea ce înseamnă că s-a realizat foarte mult partea de infrastructură și asfaltare. În continuare prioritatea cea mai mare este asfaltare străzilor, dar în paralel trebuie să mergem cu toate domeniile: sport, cultură, investiții, industrie. Lumea rezonează cu noi privind Biroul Unic deschis la Turda. Cetățenii nu mai stau la cozi, tot personalul empatizează cu cetățenii, nu mai există nervi, este loc, este spațiu. Am adus pașapoartele la Turda. Vor începe și preschimbarea permiselor de conducere. Sunt multe activități pe care oamenii și le doresc. Primăria Turda are o relație instituțională cu toată lumea, inclusiv cu primăria Cluj-Napoca și cu toate primăriile din județ. Eu zic că suntem într-un grad de colaborare foarte bun.

Rep.: Am urmărit postările dumneavoastră și printre ultimele postări am observat asta: „Nu ne vom opri până nu vom asfalta toată Turda”.

Cristian Matei: Deviza asta o am de la începutul mandatului dar i-am rugat pe cei care realizează partea de comunicare să aibă grijă că sunt foarte multe șantiere în lucru. Voturile s-au numărat, noi trebuie să continuăm implementarea proiectelor. Articolele de care spuneați și d-voastră și este lăudabil ceea ce se întâmplă și eu mă bucur în special pentru conducătorii antreprenorilor care lucrează în Turda, că sunt conștienți că trebuie făcut. Eu tot timpul le-am atras atenția, sunt mulți antreprenori care au luat foarte multe lucrări în Turda, și le-am spus că sunt foarte multe lucrări care se încheie în maxim 4 ani. Sunt termene diferite de execuție. Nu staționați că o să ajungeți în situația în care o să veniți să cereți prelungiri sau derogări de termene ceea ce nu știm dacă suntem dispuși să facem. Turda a devenit o mare fabrică cu multe componente. Multe componente care sunt prinse într-un angrenaj pe care trebuie să îl ducem la bun sfârșit. Aveam o deviză în momentul în care am absolvit facultatea: „ca să primești ceva, trebuie să dai înainte”. Atunci, hotărârea mea a fost mare, la jumătatea anului 2016, când am spus: „Începem treaba”. Acest lucru se vede, cetățenii au văzut că această mare fabricație numită Turda funcționează, și în fiecare zi se mai șlefuiește încă o componentă. Am primit girul cetățenilor, suntem încântați de lucrul acesta iar dorința mea, ca peste 4 ani, să aducem câteva zeci de procente în plus atât la primar cât și la Consiliul Local.

Rep.: Un mesaj pentru cei care v-au votat dar și pentru cei care nu v-au votat?

Cristian Matei: Eu le mulțumesc tuturor fiindcă au înțeles că în Turda lucrurile se mișcă. Poate că unii sunt încă nehotărâți, poate că unii au dorit ca lucrurile să se întâmple mai repede decât s-au întâmplat. Noi facem pentru Turda. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi facem pentru Turda. Ceea ce le solicit a nu știu câta oară este să aibă răbdare pentru că nu mă voi opri până nu vor fi toate străzile asfaltate, dar în paralel, trebuie să mergem cu toate pânzele sus la toate capitolele. Au fost voci care spuneau că nu o să fac asfalt, că sunt minciuni, că nu o să vină fonduri. Bun, acum după ce au văzut că se face asfalt au spus… „păi numai asfalt faceți?”. Să nu uite cetățenii că am pus mare accent pe sănătate. Avem proiecte în acest sens. Dorim construirea unui nou corp la standarde europene. Conducerea spitalului s-a dezvoltat foarte mult în acești 4 ani și dorește în continuare dezvoltarea altor discipline medicale pe lângă cele existente. La fel și învățământul. Au fost renovate 5 corpuri de clădire din școli. Deja avem lansat proiectul cu Colegiul “Emil Negruțiu” să fie renovat complet. S-a investit foarte mult și în învățământ, atât în infrastructură cât și în dotarea școlilor. Mai avem 4, 5 școli pe care dorim să le introducem într-un proiect guvernamental sau european. Grădinițele, toate 5, au fost toate prinse într-un proiect european și sunt în lucru toate 5. Într-un an jumătate, toate clădirile de învățământ din Turda vor fi renovate plus creșă nouă făcută. S-au făcut investiții pe toate rămurile. Turda se mișcă. Turda se dezvoltă!

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS