Moise Codrea ,,Folclorul a însemnat sufletul unui popor”
Statornicia și simplitatea omului de la țară, născut cu dragostea și frica de Dumnezeu, prezintă latura umană pe care Dumnezeu a creat-o în fiecare dintre noi. Satul românesc, cu frumusețile ei a fost prezentat de țăran prin felurite moduri, folclor, obiceiuri, pictură, versuri…etc. În acest număr, Ziarul 21 are onoarea dea-l avea ca invitat pe dl Moise Codrea, un om venerabil în vârstă de 88 de ani, un mare iubitor de natură și de satul românesc transpuse în foarte multe dintre poeziile sale, în mod special despre satul natal Valea Largă.
Rep.: Pentru început vreau să vă mulțumec pentru că ați acceptat să ne acordați acest interviu și să ne spuneți prin versuri, dragostea pentru satul natal. Pentru cititorii noștri fideli, cine este dl Moise Codrea?
Moise Codrea, pensionar: -Mă numesc Moise Codrea și sunt fiu de moț, născut în comuna Sălciua, județul Alba în frumoșii munți ai apusenilor unde am crescut și am copilărit în mijlocul naturii mamă.
Rep.: Unde ați făcut școala, liceul dar și alte forme de învățământ?
Moise Codrea, pensionar: -Școala primară și gimnazială am absolvit-o în comuna Rediu și în comuna Pietroasa. Liceul l-am absolvit la Școala Medie Tehnică Horticolă din Turda. De asemenea am absolvit și Facultatea de Agronomie a Institutului Agronomic Cluj Napoca.
Rep.: Ați făcut și stagiul militar?
Moise Codrea, pensionar: -Da, desigur, am fost într-o unitate de transmisiuni, am urmat și un curs de radiolocație în URSS, mai exact în orașul Harcov.
Rep.: De unde această pasiune pentru poezie, pentru literatură?
Moise Codrea, pensionar: -Totul a pornit de la viața satului, de la copilăria pe care am petrecut-o în satul natal, dar și de condițiile grele pe care mama și tata dar și oamenii locului le duceau. În tot timpul vieții melede peste 80 de ani, folclorul a însemnat sufletul unui popor, izvor de inspirație și creație prin care se identifică în prezent șiîn special în viitor
Ziarul 21 vine în sprijinul oamenilor simpli, oamenilor creativi, care prin iubirea lor față de satul românesc, o descriu în poezie.
E primăvară în satul natal
E dimineață cu soare cald
Strălucitor fără niciun nor.
Unde roua de peste noapte dispare ușor.
Iar vântul hoinar suflă mai rar
Prin câmpul cu turmele dragi
Ciocârlia din somn că s-a trezit
Și spune soarelui „Bun venit”!
Începe a cânta și urcă spre cer
Cu trilul duios fermercător
Vroind să ajungă la soare
De care e îndrăgostită tare
Dar degeaba e a ei trudă
Până acolo e cale lungă
Dar ea cu speranță insistă să ajungă
Asa cum și speranța omului
Piere cea din umbră
Legenda ciocârliei
Iar un cioban cu turma lui
Pe un vârf de deal
Stând pe un mușuroi
Acoperit cu cimbrișor
Plăcut mirositor
Cântă din fluera fermecată
Doina din străbuni lăsată
Cu privirea spre turma îndepărtată
Si cu gândul la cei dragi de acasă
Iar turma în liniște și fără grijă, paște
Iarba crudă și proaspată crescută în zi și noapte
Doar aici cei mici și drăgălași
Cu glasul lor de neconfundat
Își caută prin turmă mama pentru ălalalt
Și apoi zburdă și sar necontenit
În sunetul de talagi și clopoței puși la gât
Iar câini alăturea stau
Ascultă doina cu drag
Cu privirea spre turma de oi
Să o păzească de dușmanii cei răi
Departe la liziera unui crâng
De abia se aude cucul cântând
E al primăveri cânt
Care este dus de vânt
Și îl ascult cu drag
De cei de pe întinsul câmp
Departe de turma de oi
De colibă și strung
O băciță harnică, frumoasă
Stă pe un scaun de lemn lângă vatră
Rumenă ca o căpșună
Cu ochii negri ca de mură
Cu un șorț alb prins la brâu
Cântă o doină păstorească din bătâni
Mestecând mereu în căldarea suspendată
Unde aștepta urda să se aleagă
Alăturea un balmoș, auriu, aburea fierbând
Scăldat în untul din smântâna sa
Se mai uită afară la soare
Se apropia amiaza mare
Și oile să intre în strung
Și apoi să le smulgă
Ea privește-n depărtare
Și vede turma de oi de pe deal
Începe să coboare
Curând vor ajunge la stână să le mulgă
Iar noi ca vizitatori excursioniști
Pe aceste meleaguri , afundându-ne la stână.
Le-am spus spor la muls
Și poftă bună la toate bunătățile preparate la stână.
Le facem o invitație ca pe viitor
La noi să vină cu drag
La stână până mai au la cine să vină
Pentru că pe an ce trece
Sunt tot mai puține, până vor dispărea,
Doar amintirile o să mai rămână,
Iar acei vârsnici vor trăi din amintiri în anii de pe urmă
În cătunul Valea Largă din comuna Sălciua
A mai rămas o singură turmă de oi
Pe întinsul câmp fără păstori ( ciobani)
Colibe și strungă de oi.
P.S. Printre acești călători vremelnici trecător sunt și eu aflându-mă în toamna vieții mele și care nu am uitat și nu voi mai uita de satul meu natal și mereu voi veni cât pe această lume voi mai trăi. Să nu uităm, să ne căutăm, noi și urmașii urmașilor neamului nostru, cei de pe meleagurile strămoșești a satului mult iubit Valea Largă.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
