Lumea este plină de talente, de lucruri frumoase și are o esență aparte. Evitând cu gândul această perioadă dificilă, avem nevoie și de lucruri frumoase în jurul nostru, de lucruri sufletești care să ne facă fericiți, să ne delectăm cu natura într-un fel sau altul, să ne contopim cu ea ca lucrurile pe care ni le dorim să iasă cât mai frumos posibil.
Este un lucru rău să distrugem natura, dar atunci când găsim rămășițe este păcat să rămână împrăștiate. Acestea ne pot servi la multe lucruri, fie că ne încălzim cu ajutorul lor, fie că le lăsăm în starea lor naturală, decorând un colț al casei, fie facem ceva productiv asa cum a reușit Gigi Negrea. Am observat cum poate oferi viață unei bucăți de lemn, asemenea lui Geppetto (creatorul lui Pinocchio), prin urmare am dorit să-l intervievăm pentru a ne spune chiar el mai multe detalii.
Rep.: Spuneți-ne câteva date biografice despre dumneavoastră.
Gigi Negrea: Mă numesc Gigi Negrea, sunt din Câmpia Turzii, iar de profesie sunt inginer în cadrul unei societăți. Am absolvit Facultatea de Construcții din cadrul UTCN – Colegiul Construcții, specializarea Drumuri și Poduri, iar pe lângă aceasta am mai absolvit încă o facultate și anume Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), specializarea marketing.
Rep.: Cum a luat naștere această pasiune?
Gigi Negrea: Această pasiune cred că o am de când eram mic copil, de când umblam în vacanțe la bunici. De fiecare dată când găseam 2-3 bucăți de lemn prin curtea lor, căutam mereu să le dau o formă. La vremea aceea nu știam să fie o pasiune, până acum câțiva ani.
Rep.: De ce ați dorit să puneți în practică această pasiune?
Gigi Negrea: Așa cum am spus mai sus, această pasiune s-a declanșat în timpul vacanțelor la bunici, s-a “declanșat” cu adevărat când am început să “modelez” lemnul în diverse forme, fie ele mari sau mici (de la mici suporturi pentru telefon, până la construirea unei magazii). Nu am avut un motiv anume, ci pur și simplu mi-a plăcut și îmi place în continuare să lucrez cu lemnul natural, atât cât pot de bine și cât îmi permite timpul. Nu sunt expert, nu sunt nici tâmplar, am multe de învățat, dar momentan pot spune că sunt doar un “Amator cu drag de lemn.”
Rep.: Ce sentimente vă trezește momentul în care confecționați produsele?
GigiNegrea: De fiecare dată când lucrez cu lemnul am o stare de liniște și relaxare. Când mă pregătesc să pun în aplicare o idee, iar apoi începe să prindă o formă pe care eu mi-o doresc, simt un trio-sentimental, relaxare, satisfacție și motivație. Din punctul meu de vedere, fiecare bucățică de lemn are farmeculși povestea ei, fiind diferită una de cealaltă prin model, granulație, culoare și textură. Așa cum spunea un tâmplar maiînvârstă: “Lemnul respiră, lemnul are suflet, lemnul nu se aruncă, iar când lucrezi cu lemnul trebuie să calculezi tot și să nu arunci nici o bucățică, deoarece și aceea poate fi folositoare”.
Rep.: Ce materiale utilizați pentru a realiza produsele?
Gigi Negrea: Până acum, ca finisaje am folosit ulei de tung, ceară, ulei de in și diferite baițuri și lacuri, iar ca lemn am folosit stejar, măr și lemn de brad. În momentul de față folosesc cel mai des lemnul de rășinoase, dar și lemnul de brad. Este mai moale, mai ușor de modelat și mult mai accesibil. Nu are aceeași valoare ca lemnul masiv de esență tare, dar are și el frumusețea lui. Pe viitor doresc să trec la nivelul următor prin utilizarea într-un mod mai frecvent a lemnului de esență tare, lemn masiv (stejar, nuc, cireș, frasin, salcâm, arțar, etc.).
Rep.: De unde vă inspirați pentru modele?
Gigi Negrea: De obicei, în prima fază mă gândesc la o idee personală și o transpun într-un program 3D, exact cum aș dori să iasă modelul respectiv (au existat modele pentru care nu am folosit programul, având deja în minte ceea ce voiam). O transpun într-un program deoarece poți observa din alte unghiuri și este diferit de ceea ce am eu în minte, cu ceea ce pot realiza și rotii produsul așa cum îmi doresc, astfel o pot vedea în întregime, o pot ajusta dacă e cazul, pot adăuga și alte detalii. Abia după ce finalizez tot acest proces, uneori mai verific pe internet să văd dacă există deja acest model sau eventual, dacă pot învăța ceva din acel video.
Rep.: De cât timp vă ocupați de acest hobby?
Gigi Negrea: Aș putea spune cu aproximație 6 ani, dar momentan nu pot spune că mă ocup destul de mult, fiind doar la un nivel de hobby, iar ce am realizat până acum a fost strict personal, respectiv unele lucrări pe lângă casa părinților.
Rep.: Cum a fost la început? A fost dificil?
Gigi Negrea:Fac ceva ce îmi place, astfel nu pot spune că a fostdificil. La început am întâmpinat anumite provocări ca înorice domeniu, a existat mai multă teorie decât practică, nu dețineam ustensilele necesare, dar pe parcurs le-am rezolvatîntr-o oarecare măsură. Contează să-ți placă cee ace faci șiatunci orice provocare, o duci la bun sfârșit.
Rep.: Cum ați învățat să faceți acest lucru?
Gigi Negrea: Nu aveam multe cunoștințe despre ce înseamnă a lucra cu lemnul, însă pot spune că mi-a plăcut de la bun început. Nu cred că este vreun talent, dar îmi place să lucrez cu lemnul și în fiecare zi învăț lucruri noi. Nu am făcut nici un curs de tâmplărie și nici nu am avut ocazia să lucrez pe lângă vreun tâmplar, dar am fost hotărât și m-am autoînvățat urmărind diferite tutoriale online cu și despre lemn. Ca în orice alt domeniu, cu cât exersezi mai mult cu atât înveți mai multe și devii mai bun în ceea ce faci.
Rep.: Mai aveți și alte hobby-uri? Au legătura cu cel legat de prelucrarea lemnului?
Gigi Negrea: Da, aș putea spune că prima mea pasiune este muzica, muzica house mai exact. Am participat la diferite concursuri de remixuri, pe partea aceasta am stat mai mult în „umbră” din diferite motive. Dacă timpul îmi va permite am să avansez și pe acest plan.
Cât despre legătura între aceste două pasiuni, aș putea spune că în ambele este nevoie de răbdare și de atenție la detalii, iar în timp ce meșteresc, las în surdină niște muzică fiindcă mă relaxează.
Rep.: Doriți să continuați cu prelucrarea lemnului pe viitor?
Gigi Negrea: Bineînțeles, vreau să continui cu ambele, nu doar cu lemnul și mi-aș dori să nu rămână la stadiul de hobby. În ceea ce privește lemnul, am primit la un moment dat o serie de comenzi pe care din păcate nu am reușit a le onora din lipsa spațiului (folosind doar curtea părinților, fiind doar la stadiul de hobby), așa că pe viitor intenționez să amenajez un mic atelier, plus achiziționarea a încă câtorva ustensile.
Rep.: Un sfat pentru cei ce sunt la început de drum? Pentru cei mai puțin curajoși…
Gigi Negrea: În primul rând să facă ce le place și să o facă cât de des pot, viața este destul de scurtă și trebuie să ne bucurăm cât mai mult de ceea ce ne face plăcere. Trăim în vremuri în care parcă avem tot mai puțin timp pentru noi. Dacă sunt la început de drum cu prelucrarea lemnului, este bine să aleagă un lemn bun, ușor de modelat, umiditatea lemnului ar trebui să fie între 8-12% pentru a nu apărea curburi sau crăpături. Există specii de lemn care durează și un an să se usuce până când este gata de utilizat, asta ca să nu se deformeze. Eu unul îl cumpăr cu 2-3 luni înainte, dar și așa îl mai las la uscat pentru a fi sigur. Înainte de a-l cumpăra trebuie verificat foarte bine, să nu aibă mucegai, să nu aibă noduri și altele, îngreunându-ți astfel munca. În rest, ai nevoie de multă răbdare, să ai o mână bună de lucru, un pic de orientare și încet, încet se vor așeza toate cap la cap.
Dețin și un canal de youtube în care se pot observa produsele, dar și mici demostrații.
Îi mulțumim pentru răspunsurile pe care ni le-a oferit, pentru descrierea pasiunii sale. Ziarul21 încurajează și speră ca ceilalți tineri care au pasiuni, să prindă curaj și să fac tot posibilul pentru a-și atinge țelurile, să auzim de cât mai mulți că și-au îndeplinit visurile, mai ales după aceste informații oferite de Gigi Negrea.