<
Actualitate

Interviu cu Daniel Feurdean, tânărul din Crăești căruia i-a ars casa din temelii: „A fost un fum foarte dens. Mi-am luat soția și fiica și am ieșit afară desculți

Este timpul să ne ajutăm semenii, este timpul să ne ajutăm românașii noștri. Haideți să dam dovadă de compasiune și să fim uniți!

Două autospeciale din cadrul Detașamentului Turda, alături de un echipaj SMURD, au intervenit duminică, 13 martie, la un incendiu ce a cuprins o casă din localitatea Crăești, comuna Petreștii de Jos. O casă pe două nivele a fost cuprinsă în bună parte de foc, două autospeciale de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Turda s-au deplasat în locația amintită pentru lichidarea flăcărilor. Acestea au cuprins izolația de vată minerală și rigips a imobilului, distrugând bunuri semnificative, precum și elementele de mobilier. Ziarul 21 s-a deplasat la locul faptei și a discutat cu Daniel Feurdean, stâlpul familiei, despre această mare încercare pe care Dumnezeu a lăsat-o peste familie. Dintr-un scurt circuit a plecat marea nenorocire și într-un timp relativ scurt, toată casa a fost învăluită de flăcări și a ars ca o torță. Dragilor, haideți să arătăm că ne pasă de semenii noștri și să dăm dovadă de dragoste. Cine poate ajuta, cu orice, este rugat să îl contacteze direct pe Daniel la numărul de telefon 0755191911.

Daniel Feurdean: Vă mulțumesc pentru vizită. Mulțumesc pentru tot. Înainte de toate, doresc să mulţumesc tuturor oamenilor care ne-au sărit în ajutor. Am fost suprins să văd câtă lume, atât cunoscuți cât și oameni străini, au fost alături de noi.

Rep.: Daniel, să îmi spui, etapizat, cum a început totul?

Daniel Feurdean: Dormeam în pat cu fetița mea, soția mea era la duș și dintr-o dată s-a luat curentul. În momentul acela m-am ridicat din pat, un vecin a strigat foc, am ieșit afară și am văzut un fum în spatele casei. Nu am apucat să fac mare lucru, am mers să văd despre ce e vorba. Am încercat să îl sting cu un extinctor, din nefericire nu am reușit. Mi-am luat soția și fiica și am ieșit afară, desculț. Am reușit să îmi recuperez portofelul și actele, ce îmi erau la ușa la intrare, și telefonul mobil. Am mai încercat să îmi mai salvez din bunuri, însă fumul era foarte dens pentru că, casa era izolată din polistiren în densitate mare și nu am putut să ne apropiem.

Rep.: În cât timp ați anuntat autoritățile și în cât timp au ajuns?

Daniel Feurdean: În următoarele minute am anunțat autoritățile. Prima persoana pe care am văzut-o pe strada am rugat-o să sune la 112. Autoritățile au ajuns cam după o oră de la apel. În timpul acesta totul a ars. Și ei s-au luptat cu flăcările cam trei ore însă a fost târziu.

 

Rep.: Tot ceea ce a însemnat partea de etaj s-a făcut scrum?

Daniel Feurdean: Da, însă focul a coborat și la parter. O singură cameră, un beci, locul unde depozitam tot felul a rămas intact. Dar în rest, a ars tot.

 

Rep.: Observ că ai câțiva oameni care te ajută, care pun mâna la lucru.

Daniel Feurdean: Sunt rudenii și prieteni, inclusiv de la biserica de la Turda. Persoane care au venit și s-au implicat foarte mult. Au muncit la demolarea acoperișului și le suntem foarte recunoscători.

Rep: Care ar fi necesitățile în acest moment

Daniel Feurdean: În momentul de față, am discutat și cu un meseriaș și am ajuns la concluzia că nu se merită să reabilitam tot ceea ce a ars. Ar trebui dărâmat tot. Focul a facut ravagii și în placa de rezistență, în pereți… tot. Fumul acesta toxic împreună cu apa s-au infiltrat peste tot, placa a cedat, pereții au crăpat și am ajuns la concluzia că trebuie să reconstruim de zero tot.

 

Rep: Apropo, unde locuiești acum împreună cu soția și cu fiica voastră?

Daniel Feurdean: Soția împreună cu fetița stau provizoriu la socrii mei, iar eu am o mică cabănuță pe lac și stau acolo pentru a putea supraveghea zona, mai am ceva animale, trebuie să am grijă de ele.

 

Rep.: Zici ca ar fi mai bine să faci ceva nou decât să reabilitezi?

Daniel Feurdean: Costurile pentru a reabilita sunt enorme comparativ cu ceea ce înseamnă o construcție nouă.

 

Rep.: Mi-ai zis un lucru intersant, ca a ars toata casa dar ceva foarte drag ție nu a ars

Daniel Feurdean: Este vorba de o biblie aflata în biblioteca mea. Am fost plăcut surprins să văd că nu a ars. S-au lipit coperțile celorlalte cărți de aceasta biblie și nu a ars. Tot ce a fost în jurul ei s-a topit, însă biblia a rămas intactă. Avem multa credință în Dumnezeu. Nu pot să spun că sunt foarte demoralizat, sunt realist, am văzut ce s-a întâmplat. Acum încercăm să ne luăm viața de la zero.

Rep.: Ce mesaj ai pentru cei care te-au ajutat?

Daniel Feurdean: Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și care o să mă ajute în continuare. Sper ca și eu, la rândul meu, să ajut cât pot de mult pentru că trecând peste probleme atunci le înțelegi cu adevărat.

Pentru donații: IBAN ROPBTRLEURCRT0327569001 RO24BTRLRONCRT0327569001.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS