<
Actualitate

Interviu. Adrian Nap (AUR): „Le datorăm turdenilor o schimbare în administrație și nu o să ne ierte dacă nu le-o dăm”

Interviu. Adrian Nap (AUR): „Le datorăm turdenilor o schimbare în administrație și nu o să ne ierte dacă nu le-o dăm”

Pe 9 iunie 2024 românii și-au ales reprezentanții în Parlamentul European şi pe cei din administrația locală. Alegerile europarlamentare au avut loc simultan cu alegerile locale, într-un singur tur. 19.884 de turdeni reprezentând 44.56 % au votat pe 9 iunie 2024 la Turda.

Cristian Matei (PNL) a câștigat alegerile locale, însă la o diferență mică de locul 2 – Ciprian Rigman (ADU USR-PMP-FD). Pe locul e s-a clasat Adrian Nap (AUR) care a fost votat de 4905 turdeni adică 25,40% din voturi la 4 procente de primul loc.

Rezultatele pentru primăria Turda au arătat așa:

1.Cristian Matei (PNL) – 29.96% – 5.785 voturi

2.Ciprian Rigman (ADU) – 27.56% – 5.322 voturi

3.Adrian Nap (AUR) – 25.40% – 4.905 voturi

4.Răzvan Ciortea (PSD) – 13.45% – 2.598 voturi

5.Nicolae Duca (PNVR) – 2.11% – 407 voturi

6.Doru Anca (PRM) – 1.52% – 294 voturi

Ziarul 21 continuă seria interviurilor cu actorii principali ai alegerilor din 9 iunie. În această ediție interviu cu Adrian Nap, turdeanul care a fost la 4 procente distanță de funcția de primar al municipiului Turda.

Rep.: Cum ati descrie alegerile din 9 iunie?
Adrian Nap: A fost o prezență bună la vot și le mulțumesc turdenilor pentru asta. Alegerile de la Turda sunt caracterizate de un val de nemulțumire împotriva lui Cristian Matei și a PNL. Acest lucru e evident din rezultatele electorale. Practic postul de primar a fost câștigat la limită. As menționa că am fost nominalizat ca și candidat în luna martie de către președintele George Simion. Timpul a fost scurt. Eu mulțumesc echipei mele și turdenilor pentru încrederea acordată.

Rep.: Considerati că rezultatul este unul bun sau rău pentru AUR?
Adrian Nap: Desigur că ne-am fi dorit să câștigăm primăria dar rezultatul este categoric bun pentru AUR. Am obținut cele mai multe mandate, șase în Consiliul Local Turda, mai mult decât oricare alt partid. Asta înseamnă că oamenii au încredere în noi și nu o să-i dezamăgim.

Rep.: Având în vedere lupta dusă în campanie dar și rezultatul alegerilor vine întrebarea: Veți forma majoritatea cu PNL?
Adrian Nap: Înainte să poată fi discutată vreo alianță cu PNL, primarul Cristian Matei e dator să clarifice public o serie de probleme: prejudiciul cu STP, sechestrul pus pe domeniul privat, proiectele pe care le are căci noi cei de la AUR avem la rândul nostru niște proiecte pentru Turda. Abia după ce dă răspunsuri putem discuta despre o susținere.

Rep.: De ce o majoritate cu PNL?/ De ce nu o majoritate cu PNL?
Adrian Nap: O alianță cu PNL ar reduce riscul de a bloca administrația locală căci Primarul rămâne totuși ordonatorul principal de credite, adică cel care face plățile. Altfel va fi o dispută între primar și Consiliul Local. Pentru AUR e dificil să facă alianță cu Matei și PNL pentru că ar trebui să le cerem să schimbe multe lucruri, spre exemplu tarifele la parcare și corectarea zonării. În plus nu poți începe o activitate administrativă fără un audit. Mai sunt și multe alte schimbări ce sunt necesare. Nu cred că primarul va accepta astfel de condiții.

Rep.: Cum vedeți următorul legislativ 2024-2028?
Adrian Nap:  O alianță a partidelor fără PNL care să poată să conducă administrativ Primăria și toate structurile subordonate. Le datorăm turdenilor o schimbare în administrație și nu o să ne ierte dacă nu le-o dăm. Vreau să mulțumesc celor care au ieșit la vot, mai ales celor care m-au votat pe mine și AUR.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS