Ministrul Dezvoltării Attila-Zoltan Cseke, însoțit de deputatul Csoma Botond și prefectul județului Cluj Tasnadi Szilard au avut azi o întâlnire la sediul Prefecturii Cluj cu primarii din județul Cluj !
A fost o întâlnire foarte bună, unde s-au discutat aspecte care țin de dezvoltarea comunităților locale, de nevoia finanțării pe mai departe a unor proiecte de infrastructură.
Primarii au transmis ce probleme administrative au privitor la proiectele pentru reabilitări drumuri, rețele de canalizare și alimentare cu apă ,lucrari de cadastrare , extindere rețelele de gaz și extinderi rețele electrice, procedura foarte greoaie de obținere a avizelor pentru studiile de fezabilitate și proiectele în derulare. De asemenea, pregătirea proiectelor în vederea absorbției fondurilor europene dar și un nou Program National de Dezvoltare Rurală au fost subiecte dezbătute în această întâlnire.