<
Actualitate

Inspecția Muncii în acțiune

În perioada 10.12.2018 – 07.01.2019  ITM Cluj a desfăşurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor  cu articole pirotehnice.

Obiectivul Campaniei

Identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.

Motivarea Campaniei

Această campanie naţională de verificare a legalităţii comercializării articolelor pirotehnice  este motivată de unele evenimente grave petrecute anii anteriori în tară şi străinătate care s-au soldat cu explozii şi incendii  la depozite de articole pirotehnice.  Aceste evenimente au provocat mari pagube materiale şi chiar umane, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în  jurul acestor depozite.

Un alt motiv este faptul că,  în perioada sărbătorilor de iarnă, se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani.

Având în vedere cele arătate, s-a  impus efectuarea de controale la toţi deţinătorii de astfel de articole, pentru a se verifica dacă:aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie;

– aceştia sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie;

 – mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea acestora se face în baza   documentelor prevăzute de lege;

 – transportul articolelor respective se face conform prevederilor legale;

 – depozitarea articolelor pirotehnice  este conformă;

 – nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate;

 – articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba    română.

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale  la un număr de 9 angajatori din judeţul Cluj, autorizaţi pentru desfăşurarea de activităţi cu articole pirotehnice. Deficienţele constatate şi pentru care au fost dispuse măsuri cu termene de realizare  sunt: neasigurarea de mijloace corespunzătoare pentru stingerea incendiilor; instruirea necorespunzătoare în domeniul securităţii  şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor care desfăşoară activităţi cu articole pirotehnice.

    

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS