<
Actualitate

Înfrumusețare comunei Frata, primordială pentru administrația Cherecheș

Primăvară sau nu, vreme bună sau mai puțin bună administrația publică locală a comunei Frata se implică masiv în acțiuni de igienizare, ecologizare și înfrumusețare a pământului strămoșesc. Recent, administrația condusă de Cristian Cherecheș a făcut investiții în Baza Sportivă reabilitând tribuna de spectatori. La începutul anului, terenul s-a resămânțat și s-au executat lucrări de întreținere.

Drumurile din comună au fost pietruite și reabilitate. S-a organizat o acțiune de ecologizare unde au participat peste 100 copii și cadre didactice. De asemenea, s-au executat lucrări de acostament la drumuri comunale și toaletări ale drumurilor. Recent s-a plantat tuia, s-au montat bănci și coșuri de gunoi pe întreaga rază a comunei.

Ei bine, unitatea oamenilor se vede și se simte, iar implicarea edilului, Cristian Cherecheș, în bunul mers al comunei este remarcată și de cetățenii altor localități! Deci… se poate!

Primăvară sau nu, vreme bună sau mai puțin bună

administrația publică locală a comunei Frata se implică masiv în acțiuni de igienizare, ecologizare și înfrumusețare a pământului strămoșesc. Recent, administrația condusă de Cristian Cherecheș a făcut investiții în Baza Sportivă reabilitând tribuna de spectatori. La începutul anului, terenul s-a resămânțat și s-au executat lucrări de întreținere. Drumurile din comună au fost pietruite și reabilitate. S-a organizat o acțiune de ecologizare unde au participat peste 100 copii și cadre didactice. De asemenea, s-au executat lucrări de acostament la drumuri comunale și toaletări ale drumurilor. Recent s-a plantat tuia, s-au montat bănci și coșuri de gunoi pe întreaga rază a comunei.

Ei bine, unitatea oamenilor se vede și se simte, iar implicarea edilului, Cristian Cherecheș, în bunul mers al comunei este remarcată și de cetățenii altor localități! Deci… se poate!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS