În conformitate cu prevederile art. 3, din Ordinul nr. 77/05.02.2019 al prefectului județului Cluj, privind pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, al art. 33, alin.1 şi alin. 2 din Legea nr. 481/2004 republicată privind protecţia civilă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Cluj pentru Situaţii de Urgenţă, va organiza la nivelul municipiului în data de 26.11.2019 – începând cu ora 1000 un exerciţiu practic de alarmare publică.
Tema exerciţiului: Modul de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă civilă, apărută în urma unui atac aerian.
Scopul exerciţiului:
– Însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare în vederea prevenirii şi reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, apărute pe teritoriul municipiului;
– Verificarea modului în care sunt puse în aplicare planurile de protecţie şi intervenţie, în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă;
– Verificarea sistemului centralizat de alarmare a municipiului;
– Verificarea mijloacelor de alertare ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi ale altor forţe chemate în sprijin;
– Verificarea capacităţii de răspuns, şi a modului în care se realizează colaborarea între forţele care intervin, pentru înlăturarea situaţiei de urgenţă publică apărute.
Forţe participante:
– Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă;
– Centrul Operativ cu Activitate Temporara;
– ISUJ “Avram Iancu” Cluj;
– S.V.S.U. – 1 autospecială, cu echipaj;
– Detaşamentul Turda – 1 autospecială, cu echipaj;
– SC Electrica – 1 grupă operativă;
– SC Domeniul Public SA – 1 grupă operativă;
– Compania de Salubritate. – 1 grupă operativă.
Direcția Relații cu Comunitatea