Primăria comunei Ceanu Mare va desfășura în perioada 09-15 Iunie, între orele 09.00 – 14.00, distribuirea pachetelor cu produse de igienă și produsele alimentare acordate în baza Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD.
Produsele se vor distribui la:
Căminul Cultural Ceanu Mare-Joi 9 Iunie
Căminul Cultural Boian – Vineri 10 Iunie
Căminul Cultural Iacobeni-Marți 14 Iunie
Căminul Cultural Bolduț – Miercuri 15 Iunie
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – POAD, beneficiază de aceste produse următoarele categorii:
familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei (ASF), republicată, cu modificările și completările ulterioare;
persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei hotărâri, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de pachetele cu produsele de igienă și produsele alimentare aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării asistenței materiale de bază.