<
Actualitate

Începând de vineri, Cluj-Napoca va intra în scenariul roșu, asta după ce rata infectărilor cu noul coronavirus a trecut marți peste pragul de 3 la mie și continuat să crească timp de două zile consecutiv

În ultimele două zile, rata infectărilor a rămas peste pragul de 3 la mie în Cluj-Napoca, iar astăzi a ajuns la 3.73. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj se va întruni joi pentru a emite decizia de trecere a municipiului în scenariul roșu. De asemenea, va intra în scenariu roșu și comuna Florești, unde incidența a urcat la 3,80 la mie. Așadar, începând de mâine, în cele două localități vor fi impuse noi restricții, iar certificatul verde COVID va fi obligatoriu la intrarea în restaurante, săli de spectacole sau la evenimente.


SCENARIUL ROȘU – RESTRICȚII
În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Obligația de a prezența rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor care au vârstă mai mică sau egală cu 6 ani.


NOILE REGULI:
– în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;
– organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;
– organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii;
– organizarea de conferinţe este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului Sănătăţii;
– în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă cu un număr de maximum 100 de participanţi
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
– activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00
– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00;
– activităţile sportive şi recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al min. Culturii şi ministrului Tineretului.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS