<
Actualitate

Începând de astăzi, firmele și persoanele fizice nu mai sunt obligate să pună ștampila pe documente în relația cu statul

Firmele și persoanele fizice nu mai sunt obligate de astăzi să aplice ștampila pe vreun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul.

Până în prezent, legislația prevedea că ”persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”. Cum a anunțat anterior Profit.ro, Guvernul a extins recent sfera acestor documente, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.

”Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, stabilește acum textul de lege. Regula este valabilă de astăzi.
Sursa: Profit.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS