Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit în această după-amaiză, în jurul orei 17.00, în zona pădurii Făget. Fumul poate fi observat de la mare distanță. La fața locului ISU Cluj a detașat mai multe autospeciale de stingere însă intervenția pompierilor este îngreunată de terenul accidentat.
Reprezentanții ISU afirmă că au fost localizate mai multe focare însă flăcările sunt ținute sub control.
“Au fost dislocate două autospeciale pentru stins incendii și nouă pompieri pentru a stinge mai multe focare care se manifestă în pădurea din zona drumului Sf. Ion. Flăcările sunt sub control în aceste momente, dacă evoluția flăcărilor se va schimba se vor suplimenta forțele de la intervenție“, au afirmat reprezentanții ISU Cluj.
În jurul orei 19.20 incendiul a fost stins.
“Flăcările au fost stinse, o parte din forțele de intervenție s-au retras la bază, iar o parte au rămas în zonă, pentru a supraveghea focarele care s-ar putea reaprinde“, au declarat reprezentanții ISU Cluj.