La începutul acestei săptămâni, am avut onoarea de a reprezenta comunitatea noastră la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), desfășurată la București. A fost un eveniment deosebit de important, unde s-au dezbătut subiecte de maxim interes pentru dezvoltarea localităților rurale, de la schimbările climatice, până la modalitățile eficiente de implementare a proiectelor europene în mediul rural.
Pe lângă participarea la AGA ACoR, am avut și o întrevedere importantă cu domnul Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului României. În cadrul discuțiilor bilaterale, am abordat mai multe teme esențiale pentru comuna noastră, printre care:
✅ Rolul comunităților rurale în contextul alegerilor prezidențiale
✅ Viitoarele proiecte pe care le vom implementa la Mihai Viteazu
✅ Oportunitățile de dezvoltare pe care le putem accesa la nivel național și european.
Am plecat de la aceste întâlniri cu un plus de informații și cu convingerea că viitorul comunei noastre depinde de implicarea activă în astfel de dezbateri naționale. Vă asigur că voi continua să mă lupt pentru proiectele care vor aduce progres în comunitatea noastră și pentru soluții reale la provocările pe care le întâmpinăm.
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă voi ține la curent cu fiecare pas pe care îl facem împreună!
Cu respect,
Paul Cristian OLARU
Primarul comunei Mihai Viteazu
