Primăria Municipiului Câmpia Turzii continuă demersurile în vederea creerii de facilități moderne, pentru cetățenii de toate vârstele.
Astfel, astăzi s-au dotat cu echipamente două locuri de joacă pentru copii din municipiul nostru. Pe strada Laminoriștilor, în spatele fostului sediu al Poliției, a fost montat un complex de joacă nou, care va fi pe placul celor mici. Această lucrare se înscrie în campania de modernizare a parcurilor de joacă din Municipiu.
Pe de altă parte, pe strada Aviatorilor, locul de joacă a fost dotat cu elemente noi, menite sa confere copiilor un mediu sigur şi atrăgător, în care să îşi petreacă timpul liber.
„În ultimii trei ani, demersurile echipelor pe care le coordonez s-au îndreptat și înspre dotarea cu elemente noi și child-safe a locurilor de joacă din Municipiu. Intenționăm să înnoim, în mod constant, dotările din parcurile de joacă, astfel încât cei mici să beneficieze de condiții sigure și moderne în care să se joace”, a declarat Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii
Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii reamintește cetățenilor, pe această cale, să păstreze în bune condiții ansamblurile din locurile de joacă, pentru a preveni deteriorarea acestora.
Totodată, dacă observați elemente antisociale care utilizează în mod necorespunzător locurile de joacă, vă îndemnăm să informați Serviciul Public Poliția Locală, la telefonul de dispecerat 0264991