În această zi, bătrânii prevesteau „vremările”. Astfel, „dacă ciripesc păsările la grămadă, sau dacă pleacă până la această dată, vine iarnă grea, iar dacă mai zăbovesc, toamna va fi lungă.” Tot de „Ziua Crucii” se culegeau ultimele plante de leac și măcieșele. Acum se tăiau și nuielele de alun pentru „pițărăii colindători” și pentru bețele călușarilor, potrivit etnologului Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri” (apărut în anul 2007 cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj).
„Nimeni nu trebuie să uite vreodată a pune orice moment al vieții sub semnul crucii”, spun oamenii satului, ca unic sprijin la bine și la rău, aducător de liniște și de pace.
Toată viața sa, țăranul român o raporta prezenţei lui Dumnezeu. Când se trezea, se însemna cu semnul crucii, când mânca, înainte de a tăia pâinea, făcea peste ea o cruce. De asemenea, când începea lucrul, întotdeauna se ruga, se închina, și apoi muncea. La fel, și la culcare, mulțumea lui Dumnezeu pentru toate și apoi se închina.
Crucea o găsim în întreg spaţiul vieţii săteşti, spațiu pe care omul de la țară și-l dorea sacralizat. Așa, de pildă, lingura din lemn avea însemnată pe ea, crucea, hainele aveau brodat semnul crucii, la fel porțile caselor, ușile, leagănul și mobilierul. Totodată, la răspântiile drumurilor, la ieşirea şi la intrarea din sat și lângă fântâni, erau amplasate, de obicei, cruci. Și astăzi întâlnim în sate cruci sau „răstigniri”, împodobite cu ştergare, cusute cu motive populare, sau cu cununi de spice și flori. Prezenţa lor indică nevoia țăranului de a intra în comuniune cu cerul, de a beneficia de ocrotirea şi de sprijinul lui Dumnezeu.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
