Un articol de Nicuşor LĂCĂTUŞ
Într-o societate care se respectă, valoarea umană a celor care s-au afirmat pe scara valorii, atât prin acţiunii, activităţii de promovare a comunităţii din care face parte, trebuie să ducă la un respect nemărginit. Este trist atunci când, o personalitate naţională, locală, care a reprezentat repere morale, culturale şi spirituale, este valorizat doar după decesul acestuia. Trebuie să învăţăm să ne cinstim şi să-i pomenim pe înaintaşii noştri. Nu numai atât, să denumim anumite instituţii, sau străzi cu numele celor care s-au implicat activ în viaţa comunităţii noastre. Mult mai frumos ar fi strada Ioan Stanatiev, sau strada Mircea Mihăşan,Mircea Nicolae Nemeș în locul unor străzi cu nume de obiecte, animale……..etc. E foarte important să ştim să ne scoatem la ,,interval” pe cei care au făcut şi fac ceva pentru semenii lor. Să venim ca o contrapondere la agresivitateazilnică pe care o întâlnim peste tot, în media atât cea scrisă cât şi cea audiovizuală. Aş fi dorit să spun şi eu câte ceva despre Mircea Mihăşan, dar nu vreau să mă repet la ce au spus intervievaţii din acest articol. Doresc să le mulţumesc celor intervievaţi pentru sprijinul acordat în realizarea acestui articol.
Rep.: Doamna Ignat, mărturisesc sincer că am rămas surprins plăcut de a accepta să ne spuneţi câteva cuvinte despre Mircea Mihășan, ,,motorul” vieţii culturale la Câmpia Turzii în anii 1976-2003. În calitate de soră a domniei sale, vă rog să ne spuneţi câteva date biografice despre cel care a fost Mircea Mihăşan.
Ignat Ana, sora dnului Mircea Mihăşan:
-Mircea Mihăşan, s-a născut în Câmpia Turzii la data de 14 iunie 1943, în plin război. Tatăl nostru era plecat pe front iar mama a rămas singură acasă cu copilul. Datorită faptului că oraşul Câmpia Turzii era ţinta unor bombardamente, fiind un nod strategic, datorită căii ferate şi a confluenţelor de drumuri, mama a fost nevoită să se refugieze, a luat copilul şi s-a refugiat ca majoritatea locuitorilor, în zona comunei Pădureni. La un moment dat am aflat că tata a dispărut pe front, iar mama din acel moment s-a considerat văduvă şi a crescut copilul singură, de aceea există şi o afecţiune mai puternică. Bucuria a fost nespus de mare când, după o perioadă de timp, tatăl lui Mircea s-a reîntors acasă, după o grea perioadă în care a fost închis în gulagurile sovietice. Şi-au întemeiat în Câmpia Turzii o casă unde, Mircea a copilărit. Mircea Mihăşan a terminat şcoala Şcoala Medie Mixtă Câmpia Turzii (Liceul Teoretic ”Pavel Dan”) iar facultatea a absolvit-o în 1962 la Univesitatea ”Babeş Bolyai” facultatea de litere din Cluj Napoca. După terminarea studiilor în 1967, s-a căsătorit cu o fostă colegă de an, Mia Maria Jurcă, iar, din dragostea lor, în 1969 s-a născut singurul lor băiat, pe nume Mihăşan Călin. De profesie, Mircea Mihăşan a fost profesor de limba română pe la diferite instituţii şcolare din judeţ, Trteni, Urca, Viişoara, Turda, şi după doi ani a venit la Câmpia Turzii, la Şcoala Gimnazială ”Mihai Viteazul” şi nu numai.
Rep.: Cum a ajuns Mircea Mihăşan directorul Clubului Muncitoresc Câmpia Turzii?
Ignat Ana:Datorită calităţilor de excepţie pe care le avea. Era un foarte bun manager, un foarte bun organizator de evenimenteculturale, şi astfel în 1976 fost numit director artistic la Clubul Muncitoresc din Câmpia Turzii, care la acel moment aparţinea de Sindicatul Combinatului Industriei Sârmei.A dus prin cumul cele două funcţii, atât ca şi dascăl, cât şi ca director artistic la Clubul Muncitoresc. A fost un foarte bun dascăl, fiind apreciat atât de elevi, cât şi de conducerea şcolii unde activa. La Clubul Muncitoresca dinamizat întreaga activitate pe toate palierele culturale, teatru, muzică, dans şibalet. În acea perioadă, a adus ,,acasă” ansamblul folcloric ,,Ardeleana” care, pentru perioadă, a activat în cadrul Liceului Industrial Câmpia Turzii. Însă, punctul său forte din punct de vedere artistic, a fost teatrul. A fost preocuparea lui de suflet, a avut nativul în el, să gândească, să joace, şi să adune în jurul lui oameni absolut obişnuiţi şi artişti consacraţi cu care a pus în scenă mai multe piese de teatru. A pus în scenă piesa de teatru ,,Baba Hârca” cu care a fost şi peste hotare. Între timp a adus şi a colaborat cu artişti renumiţi ai ţării, dar cea mai fructoasă colaborare a fost cu doamna teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. O personalitate artistică de mare prestigiu, ce a venit de multe ori în oraşul nostru, a stat o perioadă aici, a repetat cu tinerii amatori piesele pe care le-au pus în scenă. Între cei doi arămas o legătură afectivă şi au corespondat mulţi ani împreună, între renumita artistă şi directorul Clubului Muncitoresc căruia i-a purtat o simpatie nemărginită.
Rep.: Care au fost activităţile de bază ale Clubului Muncitoresc?
Ignat Ana:La Clubul Muncitoresc Câmpia Turzii s-au desfăşurat foarte multe activităţi cum ar fi: spectacole de estradă, spectacole de teatru, spectacole de operă, operetă, recitaluri de muzică corală, muzică de fanfară, brigăzi artistice. A iniţiat foarte multe festivaluri, a participat cu foarte multe formaţii artistice atât în ţară şi peste hotare.
Rep.: Prin natura activităţii sale, a adus la Câmpia Turziifoarte multe personalităţi artistice, puteţi să-i enumeraţi pe câţiva?
Ignat Ana:Oooo! Au fost prezenţi aici la Câmpia Turzii întreaga ,,cremă” a teatrului românesc: Florin Piersic, Ana Seleş, Dorina Lazăr, Silviu Stănculescu, Dem Rădulescu, George Mihăiţă, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Nae Lăzărescu şi Tamara Buciuceanu Botez. De asemenea în ramura folclorului au venit la Câmpia Turzii, Irina Loghin, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu, Ioan Bocşa, Ioan Cristoreanu, Vasile Conea, Nicoleta Voica, Ana Pacatiuş, Achim Nica, Gelu Furdui celebrul realizator de emisiuni radio. Vedetele muzicii uşoare româneşti Mircea Baniciu, Adrian Enache, Anda Călugăreanu, Mirabela Dauer, Angela Similea, Marina Florea, Dan Spătaru şi mulţi alţii.
Rep.: Cum îl descrieţi pe fratele dumneavoastră, Mircea Mihăşan?
Ignat Ana:Sigur că pe drept cuvânt aş fi suspectată de subiectivism,doar a fost fratele meu, încerc să mă detaşez de ataşamentul care s-a stabilit între noi doi. Ne-am întristat împreună, ne-am bucurat împreună, a fost o bucurie permanentă să ne susţinem unul pe celălalt, atât sufleteşte cât şi profesional, şi sper să mă creadă cei din jur, că încerc să-l prezint aşa cum a fost. Un om deosebit de bun, nu a existat o persoană în oraşul acesta care să meargă spre el şi să ceară sprijinul în derularea activităţilor, şi să-l refuze. Un om vioi, dinamic, avea mereu în el ludicul în el. Aşa cum era, avea o fire copilăroasă, în sensul că se bucura de fiecare clipă. Că era în activitate, că era în excursie, că era acasă cu familia, se juca cu copilul, sau îl provoca la joc, avea ludicul acela în el, îimolipsea pe cei din jur. Iubea oamenii până la ceruri, şi se bucura de prezenţa celor din jur, dar îi şi respecta, până şi pe copiii aceia inocenţi de la clasă. Avea simţul artisticului nativ, apoi şi la cultivat, era avid de cunoaştere. Prezenta liber orice moment, dar nu oricum, totul era de calitate, totul era la subiect şi la obiect. M-a surprins pe mine, care credeam că-l cunosc bine, privindu-l şi ascultându-l la un vernisaj. Un vernisaj de pictură, în sala mică, unde, mai multe persoane îşi prezentau lucrările, şi el deschide momentul. Şi vorbeşte liber despre arta picturii, arta sculpturii, a creionului, vorbea de parcă din totdeauna s-a aflat în lumea aceea. M-a uimit de unde atâtea cunoştinţe, de unde atât de mult suflet şi bucurie de a prezenta un asftfel de moment. Era tandru, era cald, îşi iubea părinţii. Ce e mai important în întreaga lui carieră e că nu a uitat niciodată de unde a plecat. Se mândrea cu originea lui, am fost dintr-o familie simplă, oameni obişnuiţi, dar care, au fost nişte educatori admirabili. Venea cu bucurie la casa părintească, aştepta să se înfrupte din bunătăţile făcute de mama, era o slăbiciune a lui, nu mânca neapărat mult dar bucuria că mâncarea era făcută de mama lui. Legat de profesie probabil că i-a plăcut segmentul aceasta a valorificării tradiţiei şi obiceiurilor populare.
Rep.: Dispariţia prematură a lui Mircea Mihăşan a lăsat un gol în activitatea culturală a municipiului Câmpia Turzii.
Ignat Ana: Aşa este. A murit aşa cum şi-a dorit, dar nu cred că atunci şi în acel moment, a murit cântând. În iunie, şi-a sărbătorit ziua de 60 de ani. La această aniversare, i-a adunat pe cei mai mulţi dintre colaboratorii lui, mai tineri, mai în vârstă, din Cluj, din ţară şi s-a bucurat împreună cu ei, că împlinea o vârstă atât de frumoasă. Era, în înplinătatea vieţii, aşa l-am simţit. Iar, în 13 septembrie, a aceluiaşi an, la doar câteva luni a murit cântând. S-a risipit pentru cei din jurul lui, dar cel mai mult s-a risipit pentru artă. Şi, în toată perioada în care el a fost sufletul Clubului Muncitoresc, în Câmpia Turzii a existat hrană spirituală din belşug. Oamenii, au fost receptivi, sala era plină la toate evenimentele artistice.
Rep.: Mircea Mihăşan v-a fost prieten, ce puteţi să ne spuneţi despre domnia sa?
Mircea Roman, coleg de şcoală la Şcoala Medie Mixtă Câmpia Turzii:
-Cu Mircea Mihăşan am fost colegi de liceu la Şcoala Medie Mixtă din Câmpia Turzii, (Liceul Teoretic ”Pavel Dan”) pe care l-am absolvit în anul 1962. Reuniunile din anii 1972,1982,1987,1997, şi 2002 de la absolvirea liceului s-au petrecut datorită perseverenţei lui Mircea Mihăşan, care a ştiut să ne mobilizeze pe toţi colegii din ţară, pentru ca aceste evenimente să fie de o frumuseţe neasemuită. A fost întotdeauna sufletul acestor reîntâlniri. A fost mereu o persoană dinamică, şi un foarte bun organizator.
Rep.: Ce puteţi să ne spuneţi despre dascălul Mircea Mihaşan?
Giurgiu Florica, director la Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul Câmpia Turzii
-Să vorbești depre Mircea Mihăşan este o adevărată plăcere. Să-i evoci activitatea depusă în slujba altora este o necesitate, pentru a o face cunoscută şi generaţiilor tinere. Să-i cinsteşti memoria este o datorie. De ce toate acestea? Pentru că Mircea Mihăşan este cunoscut în localitatea noastră ca un iniţiator şi un animator al vieţii culturale şi sportive. Fie că este vorba despre echipa de dansuri, sau de trupa de teatru, el, directorul Clubului Muncitoresc ”Industria Sârmei”,pentru o lungă perioadă de timp, a fost mereu prezent, mereu în mijlocul evenimentelor cu semnificaţii deosebite pentru municipiu. Datortă lui, cetăţenii localităţii au avut bucuria de a se întâlni cu personalităţi marcante ale vieţii culturale cum sunt: Tamara Buciuceanu, Leopoldina Bălănuţă, Amza Pelea, Dorel Vişan, Florin Piersic, Dem Rădulescu, Silviu Stănculescu, Draga Olteanu Matei, Vasilica Tastaman, George Mihăiţă, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Irina Loghin, Corina Chiriac, Emilia Popescu şi lista ar putea continua. A intrat apoi în casele şi în sufletele multor oameni prin activitatea depusă ca staroste, conducând tinerele familii spre altar şi înveselind participanţii la nunţile acestora. Am lăsat la urmă evocarea profesiei sale. Ca dascăl, prin materia pe care a predat-o – limba şi literatura română, a întors sufletele copiilor spre lumină, le-a dezvoltat gustul pentru frumos, pentru taina minunată a cărţii a cuvântului scris. În această calitate s-a dovedit a fi un foarte bun coleg şi prieten. De câte ori nu ne-a adus zâmbetul pe buze cu o anecdotă sau o glumă? De câte ori nu ne-a făcut să uităm greutăţile şi să mergem încrezători înainte?…. Toate acestea până într-o zi de toamnă în care în locul clopoţelului care urma să anunţe un nou început de an şcolar, s-au auzit clopotele care vesteau trecerea sa în eternitate. A plecat năvalnic, aşa cum i-a fost viaţa şi activitatea. Desigur e foarte greu să creionezi în câteva cuvinte o personalitate complexă ca cea a lui Mircea Mihăşan. Dar, dacă e să ne referim numai la profesia sa este suficient să aminitm cuvintele lui G Şovu: ,,dacă fiecare elev din câţi au trecut prin mâna unui dascăl şi prin sufletul lui, îşi aminteşte măcar o singură dată de el, este de ajuns pentru ca fiinţa sa să lumineze prin timp şi să dureze” Aşa cum şi chipul lui Mircea Mihăşan va dura în inimile noastre.
Rep.: Cât de mult a contat aportul dnului Mircea Mircea Mihăşan la reuşitele activităţii dumneavoastră.
Nelu Mihăşan, maestrul coregraf ansamblul folcloric ,,Mugurelul”:
-Despre Mircea Mihăşan ar fi multe de zis. A fost un mare om de cultură, iar pe lângă viaţa artistică, am avut de învăţat de la acest om numai lucruri bune, am avut un sprijin total din toate punctele de vedere, atât spiritual, educativ dar şi de conduită morală. Tot ce-a fost bun în acea perioadă am învăţat de la acest mare om de cultură. Sincer, regret şi îmi pare foarte rău că s-a dus prea repede dintre noi.
Canta Martin, maestrul coregraf ansamblul folcloric ,,Ardeleana”
-Despre Mihăşan Mircea pot să vă spun, că a fost omul potrivit la locul potrivit. A fost un mare dascăl şi un mare om de cultură. A iubit scena, a iubit teatrul, a iubit tot ce este maifrumos. Legat de acest ansamblu, Mircea a sprijinit ansamblul folcloric ,,Ardeleana” de foarte multe ori în activităţile derulate pe plan naţional şi internaţional. Prin trecerea în nefiinţă, municipalitatea a pierdut un mare om de cultură şi numai.
Rep.:Ce puteţi să ne spuneţi despre omul Mircea Mihaşan?
Floriana Prahoveanu, membră în echipa de recitatori al Clubului Muncitoresc 1978:
-În toţi aceşti ani de când Mircea a plecat dintre noi, a fost de multe ori prezent în gândurile mele, findcă toate amintirile pe care le am legat de el, se leagă în primul rând de omul Mircea Mihăşan. L-am cunoscut cu foarte mult timp în urmă, în 1977, când pentru prima dată am ajuns ,,artist” la un grup de brigadă cu prilejul Anului Nou. Am să îmi aduc întotdeauna aminte de el, atunci când l-am văzut pentru prima dată la cabinetul său din Casa de Cultură şi mi s-a părut atunci o persoană extrem de caldă, avea un mod deosebit de a se apropia de oameni. Cred că iubea oamenii şi cred că iubea foarte mult tinerii, ştia să îţi vină în întimpinare când simţea că eşti emoţionat, spun toate acestea deoarece am lucrat mulţi ani cu dânsul în calitate de coordonator cultural,fie ca şi recitatori în echipa de teatru a Clubului Muncitoresc. Pentru toţi cei de acolo era prietenul mai mare, prietenul care era alături pentru un sfat, pentru încurajare, pentru o vorbă bună.
Rep.: Ce puteţi să ne spuneţi despre omul de cultură Mircea Mihaşan?
Floriana Prahoveanu, fost membră în echipa de recitatori al Clubului Muncitoresc 1978:
-Cred că odată cu Mircea toată viaţa cultural-artistică a oraşului Câmpia Turzii a continuat într-un mod mai profundşi mai profesionist. Nu numai că a fost un iniţiator dar a fost un participat activ. A fost plin de elan, cu multe idei, a adus teatrul în Câmpia Turzii, a adus opera în Câmpia Turzii, a promovat tinerii pentru a se dezvolta pe linia artistică. Cred,că lui i se datorează echipele de dansuri populare din oraş, echipelor de recitatori din oraş şi lui i se datorează extraordinarele spectacole de teatru, unele regizate de Mircea altele coordonate de el. Eu cred că prin ceea ce a făcut a adus acel suflu de artă şi de cultură cum aş dori să se mai întâmple în oraşul nostru.
Popa Vasile, actor, regizor la Clubul Muncitoresc, Câmpia Turzii:
-A fost un mare om de teatru, am avut onoarea să joc alături de domnia sa în foarte multe piese de teatru. Îmi amintesccă în 1976, am jucat în piesa de teatru ,,Năpasta”, a lui Ioan Luca Caragiale. Mircea Mihăşan, avea rolul de Gheorghe învăţătorul, iar eu în rolul lui Dragomir. Îşi intra excelent în rol, simţea personajul foarte bine. Am mai jucat şi alte piese de teatru, alături de el, cum ar fi: ,,Domnişara Anastasia” a lui George Mihail Zamfirescu, ,,Milionarul sărac” şi în multe alte piese. Doresc să menţionez că datorită acestui mare om s-a înfiinţat la Câmpia Turzii în 1980, Teatrul Muncitoresc,având statut juridic.
Carmen Păvăloaie, actor la Teatrul Muncitoresc în anii 1977, Câmpia Turzii:
-Pe Mircea Mihăşan l-am văzut un om deosebit, un om sufletist, un om care ştia să se coboare la nivelul tuturor, descurcăreţ în toate împrejurările. Pe parcursul anilor cât am activat aici pot să spun că s-a ocupat mult, ca atât eu cât şi Nadiana Sălgean, Cornelia Florea, să ne pregătească să dăm la teatru. Am făcut repetiţii în sala de balet, am făcut teatru, am avut numeroase concursuri, turnee, într-un cuvânt a fost frumos. Un om minunat care a ştiut să ne îndrume paşii spre artă, spre scenă.
Sălăgean Traian, actor la Teatrul Muncitoresc în anii 1977, Câmpia Turzii
-Mi-e foarte greu în asemenea momente, să vorbesc la trecut despre o persoană dragă mie, cea care până la urmă mi-a schimbat destinul. Mircea Mihăşan, pentru mine a fost o persoană specială, deoarece pe lângă minunatele activităţi desfăşurate în cadrul clubului, mi-a mai pus în ,,mânuţe” o a doua meserie stărostitul la nunţi. Vreau să vă spun despre Mircea că era de o meticulozitae extraordinară. Îşi nota toate acţiunile care urmau să se pună în practică. Era un deosebit actor dar în acelaşi timp şi regizor. În urma spectacolelor care aveau loc fie pentru copii, fie pentru adulţi, întotdeauna ridica sala în picioare. Am jucat în general în momente vesele, dar şi în piese de teatru. Piesa ,,Milionarul sărac” a fost piesa care m-a caracterizat şi mi-a plăcut foarte mult. De asemenea şi readaptarea pisei Scufiţa Roşie a fost ceva deosebit. În această piesă, regretatul Rakoczi a introdus trei personaje noi, Minciunilă, adică eu, Ochilă, şi Păsărilă. Era un deliciu această piesă pentru copii. Plecarea prematură dintre noi a lui Mircea Mihăşan a lăsat un gol imens în cultura locală, şi nu ştiu când vreodată se va mai naşte cineva să umple acel gol.
Nelu Gabor, instrumentist şi dirijor la orchestra de muzică populară Doina Arieşului:
-Mircea Mihăşan a însemnat mult pentru oraşul nostru, în primul rând ca om, om între oameni, pentru că la şcoală era profesor, îşi făcea meseria foarte bine, având foarte multe laude. La Clubul Muncitoresc se ocupa de toate secţiunile artistice, de la ansamblul de dansuri populare, la teatru pe care l-a iubit enorm, la formaţia de muzică uşoară, brigada artistică şi multe alte discipline. Vreau să vă spun că datorită rezultatelor obţinute cu formaţiile menţionate, directorul Mihăşan avea o influenţă foarte mare la conducerea uzinei, şi atunci când Mircea avea nevoie de sprijin, atât prin angajaţii fabricii care erau angrenaţi în activităţile artistice, dar şi prin realizarea decorurilor, îl primea din plin. Am fost laureaţii Festivalului Naţional ,,Cântarea României” unde la fiecare participare am obţinut locuri fruntaşe la toate ediţiile.
Rep.: Ce puteţi să ne spuneţi despre omul Mircea Mihaşan?
Ana Sevan, şef serviciu cultură la Palatul Cultural ,,Ionel Floaşiu”, 2008-2012:
-Mă faceţi să îmi amintesc de oamenii dragi. Despre Mircea Mihăşan pot să vă spun că nu sunt din generaţia domniei sale, sunt dintr-o generaţie mai tânără, dar aparţinem aceleiaşi generaţii sub aspect sufletesc şi spiritual. Mircea era carismatic, avea o înţelepciune şi o înţelegere a lucrurilor şi a oamenilor parcă îmbrăţişa toată sala în timpul unui spectacol. Era spiriual, era deştept, era zâmbitor, era înţelegător, era un profesionist şi acum mulţi dintre noi ne putem considera oarecum elevii lui. Eu una deşi nu mi-a fost profesor mă consider un discipol a lui Mircea Mihăşan.
Rep.: Ştiu că dumneavoastră sunteţi cea care aţi inţiat demersurile ca sala de spectacole a Palatului Cultural,,Ionel Floaşiu” să poarte numele de Mircea Mihăşan. Cum a pornit această idee?
Ana Sevan, şef serviciu cultură la Palatul Cultural ,,Ionel Floaşiu”, 2008-2012:
-Pentru că trebuia să poarte un nume. Această ideea mi-a fost transmisă, fără să îşi dea seama de colegii de la Casa Cultură ,,Ionel Floaşiu” şi de colegii din primărie. Şi,inevitabil mergând la Casa Cultură, te raportai întotdeaunacu cine a fost înaintea ta. Şi înaintea mea, pe lângă un alt coleg a fost Mircea Mihăşan, care până la urmă rămâne contemporan cu toţi care au fost sau vor fi vreodată la acest lăcaş de cultură, pentru că Mircea este un reper şi rămâne un reper. Iar acest grup de la Casa de Cultură şi grupul mai amplu de la primărie şi grupul şi mai amplu al comunităţii mi-au transmis această idee, iar în anul 2008, sala de spectacole primeşte într-un cadru festiv numele de ,,Mircea Mihăşan”.
Scrisoare mamei
de Mircea Mihăşan
Mi-e dor măicuţă să mă ţii de mână
Şi spre copilărie să mă porţi
Să văd iar cumpăna de la fântână
Şi oameni dragi şezând la porţi.
Mi-e dor de mângâierea ta blajină,
De vorba ta, chiar să mă certe
De ochii tăi curaţi ca bolta cea senină
De tot mi-e dor, de băieţi şi fete.
Mi-e dor de tata care-i dus departe!
De-nbărbătarea lui iarăşi mi-e dor
Dar nemurire-acuma ne desparte
Şi vorbele absente iar mă dor
Mi-e dor de tine, mamă, bătrână-nsingurată
Rămasă peste timp a Domnului,
Te caut cu privirea-nfrigurată
Şi dor mai mare decât ăsta nu-i.
Ţi-am scris acum, când mamele-s în sărbătoare
Şi gândul meu e ca o doctorie
Pentru tine raza mea de soare,
Care te prefaci încet în veşnicie
Mă iartă că mai mult nu-ţi scriu
Că sufletul mă doare şi mă frige,
Pentru că pe lume ai un fiu
Care încet de dorul tău se stinge.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
