Urmarea solicitării primită de la Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), pentru informarea operatorilor economici care funcționează în municipiul Câmpia Turzii, privind obligativitatea obținerii Licenței -Autorizație de Comunicare Publică a Fonogramelor emisă de UPFR pentru utilizarea muzicii în scop ambiental, vă aducem la cunoștință extrase din solicitarea UPFR:
„Agentul economic care comunică public muzică, indiferent de sursa pe care o utilizează, în spațiul pe care îl deține și în care are acces publicul, are obligația legală de a solicita și de a obține Autorizația- Licență în baza Legii nr. 8 / 1996 republicată în Monitorul Oficial nr. 489 / 14.06.2018 și în conformitate cu Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 10/2016. ”
Obligația utilizatorilor de muzică în scop ambiental de a obține Autorizația-Licență emisă de UPFR, organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme, nu exclude obligativitatea utilizatorilor de a deține autorizațiile emise de organismele de gestiune colectivă care reprezintă ceilalți titulari de drepturi, conform prevederilor Legii 8 /1996 și deciziile ORDA.
Legea 8 / 1996 republicată în 2018,
– art. 20 ” Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al cunoştinţelor acesteia,(…….. ) prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum şi prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. ” Notă – ” prin intermediul oricăror mijloace” înseamnă aparate radio, receptoare TV, instalații de amplificare, echipament informatic și altele , conform art. 1 din Decizia ORDA 99 / 2015.
– art. 190 „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte:
g) comunicarea publică, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe”
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la nr. de telefon 021-222.20.45/46/47/48 respectiv prim e-mail la adresele secretariat@upfr.ro sau office@upfr.ro ”
Direcția Relații cu Comunitatea