A intrat cu viteză în lumea bărbaților și face senzație la volanul unui camion de 44 de tone! Frumoasă foc, delicată și foarte cochetă, aceasta este prima impresie pe care o lasă Larisa Aldea, o tânără de 28 de ani, din Luncani, care și-a ales o meserie neobișnuită: lucrează în domeniul transporturilor, mai exact este șoferiță pe unul dintre cele mai mari camioane din Londra, și a acceptat să ofere un interviu pentru Ziarul 21, într-un reportaj realizat la Londra.
Rep.: Care este numele tău?
Larisa Aldea: Larisa Aldea, sunt din Târgu Mureș și în urmă cu mulți ani m-am stabilit în Luncani iar momentan muncesc în Londra.
Rep.: Ce te-a determinat să mergi în străinătate?
Larisa: Am ajuns în străinătate pentru că vreau să îi ofer o viață mai bună fetiței mele și din cauza neajunsurilor. Cred că astea sunt motivele tuturor care aleg această cale.
Rep.: Care a fost impactul pentru tine când ai văzut pentru prima dată Londra?
Larisa: Am ajuns la Londra pe data de 1 mai 2017. Era o zi ploioasă, mare agitație, multă lume și un oraș imens. Nu îmi puteam imagina cât de mare poate fi, câți oameni pot locui și câte mașini pot circula într-un oraș, până nu am ajuns aici.
Rep.: Ai ales un domeniu al bărbaților, de ce?
Larisa: Sincer, nu acesta trebuia să fie domeniul în care trebuia să muncesc. Eu m-am născut și am crescut în Târgu Mureș, acolo am învățat la liceul Economic, după care am intrat la facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune. Deci, trebuia să fiu contabilă. Pasiunea mea pentru camioane a început încă din copilărie. Eu provin dintr-o familie de șoferi. Când spun asta mă refer la bunicul meu, tatăl meu, unchiul (fratele tatălui meu), fratele meu, verișori, etc. Doar că eu sunt prima femeie din familie care profesează în acest domeniu. Tatăl meu este șofer de 30 de ani și când noi eram mici (eu și fratele meu) aproape toată vacanța de vară o petreceam cu tata în curse prin toată țara. Văzând cu ce drag își face tatăl meu meseria, am prins drag de șoferie si camioane.
Îmi amintesc cum într-o vară am avut cursă la Constanța. Am profitat de asta și am rămas o săptămână la mare, cine mai era ca noi cu RABA în parcarea hotelului!
Sau într-o iarnă am fost în cursă la Galați să vedem și noi Dunărea.
Deci în cazul meu, pasiunea mea se moștenește. E ceva ce nu pot descrie. Pur și simplu îmi place ceea ce fac. Este locul de muncă la care merg cu drag. Și se mai spune că este meseria pentru care ești plătit să vezi lumea, și chiar așa este.
Rep.: Cât de greu este să fi șofer în Londra?
Larisa: Să fi șofer în Londra nu este ușor deloc. Aici trebuie să înveți să ai răbdare în trafic și nervii de oțel. Este mereu aglomerație, agitație.
Trebuie să fii atent la tot inclusiv să anticipezi ce vrea să facă cel de lângă tine. Dar totuși pot să spun că aici este mult mai ușor să conduci un camion decât o mașină mică. Când ești cu camionul îți acordă prioritate mult mai ușor, au respect pentru camioane.
Rep.: Spune-ne ceva despre mașina pe care lucrezi.
Larisa: Am ajuns aici la firma la care lucrez, anul trecut în 14 Mai. Am avut o săptămână de training în care am fost cu alți colegi de-ai mei să îmi arate ce trebuie să fac, unde avem sediile, unde să descărcăm și cum trebuie să descarc (pentru că la încărcare e ușor, ne încarcă cu vola). La început părea ușor,până am primit cheile de la camionul meu.
Eu lucrez pe un Mercedes Antosansamblu de cap tractor și semi-remorcă basculabilă, cu greutatea maximă totală de 44 de tone. Este un camion de mare tonaj, care necesită o atenție sporită mai ales la manevrele cu spatele. Prima lună a fost destul de grea, dar mereu mă motivam spunând: dacă ei (colegii mei) pot, trebuie să pot și eu. Am știut să ascult mereu sfaturile tatălui meu și ale colegilor mei, care au mai multă experiență decât mine.
Rep.: Cum arată o zi de lucru pentru tine, pe unul dintre cele mai mari camioane din Londra?
Larisa: O zi de lucru pentru mine începe așa:
Mă trezesc la ora 4 dimineața. La 4:30 pornesc spre garaj pentru că programul meu de lucru începe la 5 dimineața. Camionul îl las mereu încărcat și pregătit de plecare. Pornesc camionul, introduc cardul tahograf, apoi am 15 minute în care trebuie să verific camionul (de la roți, stopuri, faruri, etc). Dacă totul este în regulă pot pleca la drum. O cursă o fac în aproximativ o oră sau o oră și jumătate. Depinde de destinație și de trafic. Pauză am între orele 11:00-12:00 iar ziua mea de lucru se încheie undeva între orele 16:00-17:00. Firma la care lucrez produce beton și bolțari, iar eu, împreună cu încă 4 colegi transportăm materia primă (adică nisip și pietriș) pentru producerea betonului la cele 3 sedii pe care le avem. La sfârșitul săptămânii îmi spăl singură camionul.
Rep.: Cum te înțelegi cu, colegii tăi tir-iști? Cum te privesc? Dar ceilalți participanți la trafic, când văd că la volan este o șoferiță?
Larisa: Colegii mei? 90% din colegii mei sunt români. Sunt oameni de omenie, respectuoși și adevărați profesioniști. Când am început să lucrez la această firmă, eu nu aveam experiență deloc pe camionul articulat. Ei au fost răbdători și defiecare dată când le-am cerut vreun sfat sau dacă am avut nevoie de ajutor, m-au ajutat.
Ceilalți participanți la trafic? Îți dai seama că toți, când văd un camion, se așteaptă să vadă un bărbat la volan. Când mă văd, unii sunt surprinși, alții zâmbesc, alții mă claxonează și mă salută.
Îmi amintesc că înainte de Crăciun am avut o explozie în mers la unul dintre cauciucuri pe semi-remorcă. Am oprit imediat și în timp ce așteptam să vină cei de la vulcanizare, un alt coleg din trafic a oprit în fața camionului meu. Eu eram surprinsă pentru că nu necunoșteam și nu știam de ce s-a oprit. A venit la mine, m a întrebat ce s-a întâmplat, dacă sunt bine. Văzând că nu am pățit nimic și că sunt bine, mi-a spus: eu plec acum, am vrut să știu că ești bine și vreau să îți spun că te-am mai văzut în trafic și că te respect tare mult pentru ceea ce faci. M-am bucurat să aud asta.
Rep.: Te-ai mai întoarce în România?
Larisa: Sigur că da! Este țara mea, țara în care m-am născut și DA, am de gând să mă întorc.
Rep.: Un sfat pentru fetele care vor să se facă tir-iste.
Larisa: Să fie puternice și curajoase pentru că nu este o meserie ușoară. Dar atâta timp cât faci ceea ce îți place, totul este mai ușor.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
