Casa, curtea sau ocolul sunt considerate locuri bune și rodnice în lumea satului. Este moștenire și tradiție, deoarece casa părintească se alimentează din valorile spirituale ale înaintașilor. Astfel, în trecut, părăsirea casei se făcea destul de rar și cu mare întristare, cu părere de rău pentru ruperea de trecut, de familie, de rădăcini și de neam, afirmă etnologul clujean Aurel Bodiu, în volumul „Dorul fără obiect”.
Comunitatea satului se întinde și dincolo de vatra sa, până la hotar, spațiu care constituie viața satului și a celor ce trăiesc aici. Astfel, atunci când se apropie de hotarul satului, după o absență îndelungată, produce în sufletul celui dezrădăcinat un sentiment de siguranță, liniște și de împăcare cu lumea, așa cum reiese și din versurile populare:
„Cân’ m-apropiu de-al meu sat
Cunosc câinii pe lătrat
Și cocoșii pe cântat,
Pe măicuța pe oftat
Pe badea pe fluierat”.
FOTO: Stăpânii casei, pe stâlpul unui târnaț, în Orman, jud. Cluj/Cercetare CJCCPCT Cluj
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
