<
Actualitate

Horațiu Gal, unul din antrenorii din handbalul românesc, la nivelul primei ligi, care rezistă de mai bine de un deceniu la aceeași echipă

Într-o lume dinamică, cu schimbări frecvente, care nu ocolesc nici handbalul, antrenorul Horațiu Gal (Potaissa Turda, masculin) are cel puțin un deceniu de continuitate pe banca tehnică la AHC Potaissa Turda , înaintea startului de sezon 2020-2021, care începe peste câteva zile.
Horațiu Gal se identifică practic cu istoria Potaissei Turda, din moment ce a fost unul dintre oamenii care a și înființat clubul în 2009. Doi ani mai târziu, ardelenii au promovat în Liga Zimbrilor, astfel că antrenorul intră în al zecelea sezon la rând la nivelul primului eșalon cu același club. „În primul rând, am început proiectul ca și asociați în 2009. Horațiu s-a ocupat de la bun început de partea tehnică, unde se pricepe cel mai bine, iar eu am avut grijă de partea de management”, ne-a relatat Flaviu Sâsâeac, președintele Potaissei Turda.
De unde atâta „rezistență”?


„Acest proiect a fost început cu Flaviu Sâsâeac, președintele, și fratele meu, care s-a retras mai târziu. Desigur, au fost și momente grele, dar noi le-am trecut cu brio. Am știut să lăsăm unul de la altul în unele momente în care Flaviu a avut dreptate, în altele am avut eu dreptate. Mă bucur că suntem împreună și că am reușit să facem la Turda lucruri frumoase, având în vedere că suntem un orășel micuț, nu suntem reședință de județ, nu am resursele financiare ale marilor echipe din campionat. Dar am reușit să aducem o cupă europeană, am obținut și câteva medalii pe plan intern”, a povestit Horațiu Gal.
Rezultatele obținute de Potaissa Turda au generat și alte lucruri spectaculoase în micuța localitate. Compania Națională de Investiții a anunțat zilele trecute că s-a semnat contractul pentru sala de sport competițională de nivel internațional din municipiul Turda. Construcția va avea o capacitate totală de 3.320 de locuri, iar valoarea totală a contractului este de 65.438.957,52 lei. „Dacă vine și această sală, este o chestie fantastică. Noi ne-am gândit puțin mai departe, în sensul că putem aduce un Campionat European, un Campionat Mondial în zonă, cu două săli la Cluj și una la Turda. Ar fi fantastic. Ne-am dori și sunt sigur că vom putea organiza și meciuri ale echipei naționale la Turda”, a comentat Horațiu Gal.

Contractele încheiate cu cluburile nu au fost niciodată o prioritate
„Raportat la ce se plătește în campionat pentru alți antrenori și rezultatele pe care le are, Horațiu Gal stă la Turda pe o sumă modică. Au fost oferte mari de la alte echipe, dar m-a informat de fiecare dată cu zâmbetul pe buze că nu le-a onorat. De fiecare dată, cu diplomație, a știut să le explice celor care l-au ofertat că el se simte cel mai bine la Turda și nu este momentul să plece. Nu a fost niciodată un om pentru care factorul material să conteze”, a spus Flaviu Sâsâeac.
Antrenorul Potaissei a declarat că nu a fost tentat să plece pentru că totul este perfect la Turda: „Deocamdată mă simt foarte bine în Turda. Poate că partea financiară ar putea fi mult mai mare în alte părți, dar eu mă simt bine aici, mai ales că am niște băieți extraordinari la echipă, pe care nu aș putea să-i las. Pentru mine, totul este perfect la Turda”. Iar printre oferte refuzate de Horațiu Gal s-a regăsit inclusiv naționala României: „Am considerat la momentul respectiv că nu puteam să mă împart între club și prima reprezentativă, nu aveam un antrenor secund care să rămână la echipă. Nu puteam astfel să facem lucrurile, nu sută la sută, ci peste sută la sută, așa cum suntem noi obișnuiți aici. Așa era atunci, în urmă cu vreo 4-5 ani”.
Horațiu Gal este descris de Flaviu Sâsâeac drept un om cu rigori, cu principii, cu o disciplină nemțească, cu gândul doar la a perfecționa: „În niciun moment nu a stat în activitatea lui, în fiecare moment a considerat că un șurub, o piuliță poate fi învârtită mai bine, iar angrenajul poate fi mai bun. Drept dovadă, noi de la an la an tot am crescut. Tot am fost revelație, iar pasul următor a fost și mai sus de la un sezon la altul. Întotdeauna i-a încurajat pe cei tineri care au venit din spate și a avut curajul de a-i promova în prima echipă. Spre exemplu, când Bondar a suferit o ruptură de ligamente, am vrut să-i aduc o altă extremă dreapta. Dar el a spus nu, nu este nevoie, am mare încredere în Thalmaier (n.r. un jucător promovat din propria pepinieră, ajuns între timp și la echipa națională). Thalmaier a jucat vreo șase jocuri, nu i-a ieșit, din al șaptelea a dat 10 goluri și nu s-a mai oprit, până l-a ofertat Flensburg și alte echipe din Europa. Este un om care urmărește tot, de la mic la mare, vine, îi vede, se implică, fiecare sistem de joc la copii și juniori este stabilit împreună cu el”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS