<
Actualitate

Holograma lui Iuliu Hațieganu, în dialog cu Ioan Aurel Pop, la ”Centenar în Alb și NegrU”, un spectacol al sărbătorii de 100 de ani a Universității Cluj

Comunitatea clujeană sărbătorește, la un an de la Centenarul Unirii de la 1918, un altul, la fel de drag și important: Centenarul Clubului “Universitatea” Cluj. Venită ca o urmare firească a întemeierii Universităţii Românești la Cluj, înființarea “U” Cluj a adus, iată, un secol de istorie sportivă, plină de personalități și de performanțe, de emoție și de atașament. Asociaţia „Şepcile Roşii 1919” a considerat ca o datorie de onoare cinstirea acestei emoționante aniversări, printr-un eveniment de calitate, care să readucã emoția unor momente esențiale din istoria de 100 de ani. Drept urmare, alături de Scena Urbana, a pus la cale un concept cu adevărat inedit: ”Centenar în Alb și NegrU”

Evenimentul se va desfăşura pe 18 octombrie 2019, de la ora 19:19, în Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și va avea două părți:

· un dialog imaginar între generații, între două mari legende ale Universității: academicienii Iuliu Hațieganu, întemeietorul clubului ”U”, sub formă de hologramă, și Ioan Aurel Pop, actualul rector al Universității Babeș-Bolyai.

· o piesă de teatru cu titlul ”Acasă… la Cluj”- are în centru un moment de cotitură și adâncă emoție în istoria Universității: întoarcerea, în 1945, din bejenia de la Sibiu, strâns legată de sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Tot parte din piesa-spectacol este o reconstituire…specială a unui meci istoric. Aici, organizatorii păstrează surpriza pentru final: componența echipelor și alte detalii vor fi anunțate etapizat, până la marele Centenar, pe pagina de Facebook a evenimentului.

”Sărbătorim primul CENTENAR, primii 100 de ani ai UNIVERSITĂȚII. Au fost multe bucurii și multe tristeți. Pentru că așa este “U”, imprevizibil. Au fost momente senine, cu soare. Au venit și momente grele, mohorâte. Apoi a răsărit soarele din nou și ne-am ridicat. Nu știi niciodată ce îți aduce ziua de mâine. Cum să nu iubești Universitatea? E “echipa elanurilor nestăvilite”, cum o caracteriza marele Ioan Chirilă.

Totuși, de ce am ales acest moment din viața Universității pentru evenimentul nostru? Considerăm că pribegia clubului “U” la Sibiu, în perioada 1940-1945, reprezintă un moment fundamental în istoria clubului. Reliefează filonul național care a caracterizat clubul pe parcursul întregii sale existente. Iar momentul întoarcerii ACASĂ are cu adevărat o mare încărcătură emoțională: niște tineri modești, “adunați cu tulnicul de pe dealuri” au luptat pe teren cu o echipă scrobită, plină de superioritate. Rezultatul: ”U” a câștigat cu un sec 4-0 și a devenit definitiv echipa Clujului și a Ardealului”, spune Călin Mișan, președintele Asociației ”Șepcile Roșii 1919”.

 

Dincolo de acest reper al fanilor, ”Centenar în Alb și NegrU” își propune să transmită în țară și în străinătate trei mesaje despre Cluj:

1. Cluj-Napoca este un oraș în care fotbalul depășește granițele sportului: cei 100 de ani de ”U” Cluj se suprapun, practic, cu una dintre cele mai intense perioade din viața orașului.

2. Clujul este un hub al inovației și al creativității: spectacolul vine cu inovații din punct de vedere tehnic, prin mixul de momente ”high tech” puse în scenă – holograme, transmisiuni live, efecte video și audio – menite să creeze un arc de cerc peste timp.

3. Cluj-Napoca este un oraș în care spațiul public se reinventează: cultura a părăsit demult zonele convenționale (săli de teatru, operă) și iese în stradă frecvent, cu spectacole adresate comunității – Scena Urbană o demonstrează cu fiecare eveniment.

”Centenar în Alb și NegrU” este un concept care s-a născut la solicitarea Asociației ”Șepcile Roșii 1919”. Colaborarea Scenei Urbane cu suporterii Universității a început acum trei ani, la prima ediție a evenimentului “Haide “U” pe Scena Urbană”. A devenit tradiție ca, la începutul anului universitar, pe strada Mihail Kogălniceanu, în fața sediului central al Universității Babeș-Bolyai, membrii Peluzei Șepcile Roșii să vină, alături de suporterii tuturor secțiilor sportive ale clubului Universitatea, pentru a ne aminti cântecele galeriei, acompaniați de o orchestră simfonică. Este un moment emoționant pe care îl vom repeta și anul acesta, pe 29 septembrie.

 

Și, iată, îl vom continua firesc cu un Centenar inedit, desfășurat într-un loc pe care ni l-am dorit demult pus în valoare prin toate valențele sale: Parcul Sportiv Universitar „Prof. dr. Iuliu Hațieganu”. Pentru că ideile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart! Am încercat mereu, prin evenimentele Scenei Urbane, să promovăm acele valori care redefinesc sau evidențiază comunitatea și spațiul urban. În cadrul evenimentului “Centenar în Alb și NegrU” sărbătorim 100 de ani de bucurii, alături de un club care s-a constituit pe tot parcursul existenței sale ca un nucleu cu impact major în comunitatea clujeană”, spune arhitectul Daniela Maier, coordonatorul Scenei Urbane și președintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Transilvania (OART).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu FC Universitatea Cluj și U-BT Cluj-Napoca și se bucură de sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Cluj-Napoca și de susținere din partea Banca Transilvania.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS