Greva profesorilor continuă
Greva generală din învățământ, declanșată luni, 22 mai, cel mai mare protest de acest fel din ultimii 17 ani, va continua și săptămâna viitoare. Liderii federațiilor naționale sindicale din învățământ s-au declarat nemulțumiți de rezultatele negocierilor avute cu reprezentați ai Guvernului Ciucă. Sindicatele din Educație cer creșterea cu 25 la sută a tuturor salariilor din învățământ, până în decembrie, iar din ianuarie să se aplice grilele cu majorarea de 60 la sută a acestora.
Guvernul a propus includerea în programul de guvernare a faptului că Educația constituie o prioritate. Oferta guvernamentală pe termen lung include și alte cuvinte goale de conținut, fără a preciza nimic concret: Se vor lua măsuri astfel încât salariații din educație ”să nu fie dezamăgiți” de noua lege privind salarizarea și guvernanții au promis că se va discuta, cu prioritate, grila de salarizare cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, cu începere din 15 iulie 2023.
Până atunci, pentru a ”dezamorsa greva din învățământ, guvernanții au propus acordarea unor ”carduri de sprijin pentru carieră” acordate în două tranșe (iunie și octombrie 2023), în valoare de o mie, respectiv 1500 de lei, pentru cadrele didactice și de câte 500 de lei, fiecare, pentru personalul nedidactic din învățământ. De asemenea, guvernanții au promis că vor acorda din momentul negocierilor, pentru viitor, indemnizația de concediu de odihnă calculată prin luarea în considerare a indemnizației de hrană.
Nemulțumite de oferta Guvernului, sindicatele din educație au anunțat un nou miting, săptămâna viitoare. În timpul protestului ce a avut loc joi, 25 mai, în Capitală, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, citat de portalul de știri www.edupedu.ro, a precizat că marșul de protest va avea loc marți, 31 mai, pe un traseu ce include atât Palatul Victoria, sediu al Guvernului cât și sediul Președinției României, respectiv Palatul Cotroceni.
La Turda și la Câmpia Turzii circa 83 la sută dintre profesorii sindicaliști din județul Cluj participă la grevă. Maria Rodean, vice-liderul filialei din Turda a sindicatului Spiru Haret, a menționat că la grevă participă și cadre didactice care nu fac parte din sindicat. Maria Rodean a declarat că nu are cunoștință de nicio intenție a Inspectoratului Școlar Județean Cluj de a organiza vreo întâlnire cu greviștii, pentru a încerca să găsească, împreună cu aceștia, soluții pentru dezamorsarea conflicutlui de muncă.
În ceea ce îi privește pe profesorii care nu au semnat pentru grevă aceștia își țin orele în mod normal, a mai precizat Maria Rodean. Aceasta a adăugat că greviștii au primit mesaje de încurajare din partea elevilor și a părinților acestora, care s-au declarat solidari cu protestul profesorilor.