<
Actualitate

Goron Alin – lansare de carte ,,Metamorfoze sociale în umbra marxism-leninismului. Educația adulților în România comunistă (1948-1958)”

Pentru a construi viitorul de mâine, trebuie să-ți cunoști trecutul istoric și valorile acestei nații. Marele istoric Nicolae Iorga spunea ,,Un popor care nu-si cunoaste trecutul e condamnat să-l repete”. În sensul acestui citat, ne onorează faptul că îl avem din nou ca intervievat pe d-nul Goron Alin, care a scris o carte cu tematică istorică. Dar înainte de aceasta vreau să menționez faptul d-nul Goron Alin a absolvit Facultatea de Istorie și Filologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, specializarea „Muzeologie, conservarea și restaurarea patrimoniului”. În 2015, am absolvit a două specializare în cadrul aceleiași universități și anume „Istoria”.

În 2017 am absolvit un program de masterat în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, „Istorie, memorie, oralitate în secolul XX”. În același an am fost admis pe un loc cu bursă la Școala Doctorală de Istorie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, studii pe care le-am finalizat în anul 2022, prin susținerea publică a lucrării „Educația adulților din România în regimul comunist (1948-1958)”, apreciată cu calificativul „Magna cum laude”.

R: Vă rog să spuneți câteva cuvinte despre această carte?
Alin Goron, profesor de istorie:
-Am lucrat mai bine de șase ani la această carte, care este de fapt teza mea doctorat susținută la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și publicată cu sprijinul editurii Mega din Cluj-Napoca, fiind una dintre câștigătoarele concursului organizat anual în acest scop.Totodată, teza abordează o tematică destul de complexă, mai puțin studiată de istoriografia contemporană. Pe parcursul acestei cercetări am folosit atât sursele arhivistice ale Arhivelor Naționale Istorice Centrale, cât și ale Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Alba, cât și interviuri care vin să completeze discursul istoriografic de o manieră, în opinia mea, atractivă pentru cititori.

R: Care este titlul acestei cărți?
Alin Goron, profesor de istorie:
-Metamorfoze sociale în umbra marxism-leninismului. Educația adulților în România comunistă (1948-1958).

R: Când va fi lansarea acestei cărți și unde?
Alin Goron, profesor de istorie:
-Lansarea cărții va avea loc la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în data de 20.12.2023, începând cu ora 11.00, unde îi aștept cu drag pe toți cei interesați de subiect.Altminteri, anul viitor intenționez să organizez un eveniment similar și la Câmpia Turzii.

R: Cui i se adresează această carte?
Alin Goron, profesor de istorie:
-Cartea se adresează publicului larg, nu doar specialiștilor din domeniu, astfel încât cititorii vor putea descoperi în paginile ei câteva dintre răspunsurile la întrebările vehiculate astăzi în spațiul public. Tematicile abordate de fiecare capitol sunt diversificate, în așa fel încât să satisfacă preferințele variate ale celor care îi vor parcurge paginile.

R: Este prima carte de acest gen care a văzut lumina tiparului?
Alin Goron, profesor de istorie:
-După cum aminteam anterior, cartea abordează o problematică mai puțin tratată în literatura de specialitate, însă nu se vrea a fi un demers exhaustiv, ci mai degrabă o poartă deschisă spre un segment al istoriei culturale.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS