<
Actualitate

GLOBURI de pom pentru cei în NEVOIE. Tânără DOCTORANDĂ clujeană, DEDICATĂ cauzelor UMANITARE. Familia de AVIATORI cu CANCER

„Un pom este cunoscut prin fructele sale; un om, prin faptele sale. O faptă bună nu este niciodată pierdută; cine seamănă bunăvoinţa, culege prietenie, iar cine plantează bunătate, adună dragoste”, spunea Sfântul Vasile. Poate că Roxana Maria Motorga n-a citit spusa menţionată, poate că n-a citit nici alte maxime despre bunătate. Ea are bunătatea în sânge. Şi o practică ori de câte ori are ocazia.

La 25 de ani ai săi este implicată în proiecte umanitare de vreo 10 ani, ultimii 8 de până acum, prin proiectele Rotaract. Este doctorand la Universitatea Tehnică, lucrează, dar îşi face timp şi pentru proiecte umanitare. Până acum are la activ zeci, poate chiar sute de asemenea acţiuni. Ultima de până acum e să ajute o familie de aviatori din oraşul ei, Câmpia Turzii, să-i ajute pe cei doi soţi Mitrică, loviţi de cancer în acelaşi timp, să facă rost măcar de o parte din banii de care au nevoie pentru tratamentul lor. Şi, fiind pasionată să facă lucruri handmade, s-a apucat, de mai bine de o lună, să facă globuri pentru doritori. Iar banii obţinuţi din donaţii -30 de lei un glob sau cât îl lasă buzunarul pe fiecare- să fie destinaţi pentru tratamentul soţilor Carmen şi Marin Mitrică.

Roxana a reuşit până acum să facă sute de globuri. În timpul liber, noaptea, când se ivea posibilitatea. Globuri cumpărate din banii ei.

„Am făcut globuri cu pene de struţ, albe şi bleumarin, şi globul cu avion, care este pictat manual. Toate sunt handmade, le-am făcut de la început până la final. Am căutat globuri, materiale, cutii etc, am curăţat globurile, am pus pene în ele, câte 8-10 pene în fiecare, le-am legat fundiţe, le-am tăiat fundiţe, le-am pictat, am pus sclipici, le-am pus în cutii. Am avut şi prieteni care mi-au sărit în ajutor… M-au ajutat cu printatul avioanelor, o vecină drăguţă îmi pictează norişorii şi steluţele…”, spune, pentru Cluj24, Roxana.

Aşa, a făcut trei modele de globuri de sticlă, cu diametrul de 10 cm. Cam 10 minute din timp îi răpeşte manopera la un glob cu pene, 45 de minute unul cu avion. A început în primele zile din octombrie şi încă mai meştereşte pe ele. Câteva sute de globuri.

Sunt o persoană simplă care vrea să ajute

Cine este Roxana? Cu greu s-a lăsat convinsă să spună câte ceva despre ea.

 

„Cred că e cel mai greu lucru să vorbesc despre mine. Nu mă prea pricep. Îmi place să cred că sunt o persoană simplă, care, când are de ajutat pe cineva, ajută, când nu, încerc să nu încurc. Îmi place să mă implic în tot felul de cauze de binefacere. De aceea fac şi voluntariat la Rotaract. Mă implic în tot felul de proiecte. Pe lângă asta, am un serviciu ca orice alt om şi îmi fac acum şi doctoratul.

 

Sunt genul de persoană care se implică, atunci când poate să ajute pe cineva. Îmi place să fac lucruri handmade şi m-am gândit cam cum pot să ajut acum această familie să strângă din banii de care are nevoie. M-am gândit că dacă tot se apropie perioada Crăciunului, când toţi facem cadouri, să leg cumva Crăciunul de această acţiune umanitară şi dacă tot facem cadouri, să facem în acelaşi timp şi o faptă bună”, spune Roxana.

Dacă vrei schimbare în lume, începe de la tine

De vreo 8 ani, Roxana activează în Rotaract. Cauze umanitare. Zeci, poate sute în care a fost implicată, nu le mai ştie numărul. Iar anterior a activat într-o altă asociaţie umanitară.

 

De ce face voluntariat?

„Fac voluntariat pentru că încerc să-i ajut pe cei din jurul meu. Şi pentru că merg pe principiul că dacă vrei să vezi o schimbare în lume, trebuie să înceapă de la tine”, susţine Roxana.

 

Campania Roxanei: Împreună pentru familia Mitrică

„Împreună pentru familia Mitrică – Christmas Edition.

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar Moșul a început deja să împacheteze cadourile. Surprinde-i pe cei dragi cu un glob handmade, iar banii vor fi donați familiei Mitrică.

Alege unul dintre cele trei modele de globuri disponibile, sau colecționază-le pe toate!

De unde poți achiziționa globuri?

📍 de la cafeneaua.deacasa, din Turda;

📍din Cluj – Napoca – cu mesaj privat lui Marius Avram sau mie;

Sau

din Câmpia Turzii – lăsându-mi un mesaj privat pentru mai multe detalii.

Perioada de desfășurare a evenimentului: 15 noiembrie 2021 – 25 decembrie 2021″.

 

Loviţi de cancer în acelaşi timp

Amintim de cazul familei Carmen şi Marian Mitrică, părinţi cu doi copii, militari la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.El, comandor (r), a fost diagnosticat, în urmă cu câteva luni, cu cancer extins la o coastă. A găsit soluţia cea mai potrivită de tratament la o clinică din Turcia.

Soţia sa, Carmen, aşa cum jurase la căsătorie, „la bine şi la greu”, a decis să-şi însoţească soţul în Turcia, ca să-i fie alături în greaua lui încercare. Ea e controlor de trafic la aceeaşi bază aeriană. Și ea a fost descoperită cu cancer. Cancer mamar în stadiul IV.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS