Germania va intra în carantina ușoară, în urma numărului de cazuri de infectări cu Covid-19 înregistrate în ultima perioadă. Se vor implementa noi măsuri care sunt menite să limiteze cât maim ult contactul între oameni în anumite zone cu risc de infectare.
Şcolile şi creşele vor rămâne, însă deschise, a spus Angela Merkel.
„Trebuie să acţionăm acum, să evităm o criză acută a sistemului de sănătate. Dacă infecţiile vor continua în acelaşi ritm, vom depăşi capacităţile sistemului medical”, a spus Merkel.
Germania a depășit rata infecţiilor de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, într-o săptămână, spun reprezentanţii guvernului german.
Guvernul şi reprezentanţii a 16 regiuni grav afectate de pandemie au decis să închidă restaurantele şi pub-urile pe parcursul lunii noiembrie. Totodată, se vor închide cinematografele, târgurile, teatrele şi centrele fitness.
Se vor ţine în continuare competiţiile sportive, inclusiv cele fotbalistice.
O altă măsură implementată vizează interzicerea întrunirile mai mari de 10 persoane, şi se recomandă evitarea călătoriilor personale care nu sunt necesare în alte regiuni.