Parlamentul Germaniei a deschis calea pentru majorarea producţiei de electricitate pe bază de cărbune, în pofida temerilor legate de mediu, autorităţile de la Berlin încercând astfel să reducă consumul de gaze, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Germania va folosi o cantitate mai redusă de gaze în vederea producerii de electricitate şi va utiliza centralele, care sunt în prezent disponibile doar într-o mică măsură, sunt pe punctul de a fi închise sau sunt în aşteptare.
În contextul tensiunilor cu Moscova legate de invadarea Ucrainei, guvernele din Europa caută să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Rusia. Moscova şi-a redus semnificativ livrările spre Germania prin gazoductul North Stream şi există temeri că aprovizionarea ar putea fi oprită.
De asemenea, Parlamentul Germaniei a decis să faciliteze opţiuni de ajutor de stat pentru companiile energetice care se confruntă cu dificultăţi, cum ar fi Uniper.
În acest context, ar putea fi creat un sistem de tip redistributiv astfel încât creşterea preţului gazelor pentru furnizorii de energie să poată fi trecută pe seama clienţilor într-un mod mai uniform. Acest sistem ar înlocui actualele reglementări însă Guvernul încearcă să evite să fie nevoit să îl folosească.
Între timp România va renunța la cărbune până în anul 2030. Câtă energie mai producem acum din cărbune, cu ce capacități și calendarul închiderii minelor și a grupurilor energetice
Ministerul Energiei a elaborat un plan prin care România va elimina cărbunele din sistemul energetic național până în anul 2030, măsură la care ne-am angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În prezent, cărbunele reprezintă o sursă importantă de producere a energiei electrice în România, acoperind în medie între 17,35%, în anul 2020 și 19,66%, la nivelul datei de 31 martie 2022, din producţia totală de energie electrică la nivel naţional, potrivit datelor privind „Starea sistemului energetic naţional în timp real”, postate pe site-ul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. – CNTEE Transelectrica S.A.
- Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa medie de piață fiind de circa 24%. Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia a contribuit semnificativ la asigurarea securității energetice naționale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioadele de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul centralelor pe cărbune în structura producției, la nivel național, a crescut până la aproape 35%. Totodată, Complexul Energetic Oltenia asigură agentul termic pentru încălzirea centralizată și apa caldă menajeră a municipiului Craiova, aproximativ 300.000 de locuitori;
- Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvență, având ca obiect de activitate producerea, furnizarea şi comercializarea energiei electrice pe bază de huilă, prin Sucursala Electrocentrale Paroşeni, care desfăşoară activităţi cu profil energetic;
- Societatea CET Govora S.A., care are ca activități producerea și furnizarea de energie electrică pe bază de lignit, producerea, transportul și distribuția de energie termică, precum și exploatarea lignitului la exploatările miniere din jud. Vâlcea – carierele Alunu și Berbești.
- Societatea Termo-Service Iași, societate subordonată Consiliului Local Iași, din cadrul Primăriei Iași, cu obiect de activitate producerea energiei electrice și producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice. Energia electrică și termică în cogenerare este produsă pe bază de huilă achiziționată din import.
România a renunțat deja, până în prezent, la o parte din producția de energie pe bază de cărbune. Până la data de 31 decembrie 2021 au fost scoși din funcțiune, definitiv și ireversibil, 1.695 MW, respectiv: grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW, grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, ambele aparținând Complexului Energetic Oltenia, precum și cele 5 grupuri energetice de 210 MW ale CTE Mintia – Deva, urmare aprobării date de Adunarea Creditorilor debitorului Societății Complexul Energetic Hunedoara SA.
Acum Guvernul a elaborat planul pentru a renunța definitiv la producția de energie cu ajutorul cărbunelui, până în 2030, așa cum și-a asumat prin PNRR.