În data de 14 octombrie, Ziua Cepei pune stăpânire pe întreaga comunitate din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.
Cu foarte multă lume prezentă, cu multe momente artistice și gastronomice, Ziua Cepei se transformă, încet încet, în festival. Multi expozanți, multe standuri cu bunătăți ale toamnei, bucurie, veselie si voie bună fac din această sărbătoare una grandioasă, la care participă lume din tot județul.
În cadrul acestui eveniment, binecunoscutul prezentator, Sergiu Vitalian Vaida, de la celebra emisiune ” Vine Vaida pe la voi”, împreună cu colegii de platou, Nănașii, au întreținut atmosfera și au luat interviuri participanților din public. Interviurile, dedicațiile și prezentarea acestui eveniment, vor putea fi urmărite duminică, 21 octombrie, în emisiunea „Vine Vaida pe la voi”.
Primarul Ioan Zeng a lansat un mesaj de mulțumire colaboratorilor și sponsorilor, precum și câteva cuvinte legate de acest eveniment ajuns la a opta ediție.
„Astăzi sărbătorim a opta ediție a Zilelor Cepei și așa cum v-am obișnuit și cum este tradiția la noi, la început se servește pâine cu unsoare și cu ceapă și cu un păhărel de pălincă.
Așa cum americanii sărbătoresc anual Ziua Recunoștinței, mulțumind divinității pentru roadele pământului, românii sărbătoresc ziua abundenței agricole, Ziua Recoltei și în cazul de față, Ziua Cepei. Această zi specială este o zi de sărbătoare pentru agricultori, dar și pentru persoanele care doresc să cumpere produse proaspete și de calitate. Propun ca astăzi să celebrăm fiecare dintre noi bogăția care ne-o oferă toamna” a declarat primarul comunei Mihai Viteazu, domnul Ioan Zeng.
De asemenea, cele mai harnice gospodine din Mihai Viteazu, care au gătit cele mai delicioase ceaune și nu numai, au fost felicitate și premiate de către Viceprimarul comunei Mihai Viteazul, domnul Sasu Gligor.
Evenimentul a fost unul foarte reușit, vremea de afară permițând cetățenilor și vizitatorilor să urmărească întreaga activitate gastronomică, dar și cea artistică.
Cireașa de pe tort a fost invitatul special al acestui eveniment, Pr. Marius Ciprian Pop, care prin cuvintele rostite și cântecele interpretate, a adus bucurie în sufletele celor prezenți.