Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Feri bacsi a început să practice meșteșugul olăritului pe când avea 14 ani și s-a pensionat în 1990.

După zeci de ani de olărit, Nemeth Francisc s-a ales cu o pensie de 800 de lei, echivalată acum cu 640 de lei, valoarea minimă a pensiei sociale și cu faima de a-l fi avut de client pe Nicolae Ceaușescu, primul și ultimul președinte al României comuniste.

Lui Nicolae Ceaușescu îi plăceau sarmalele

”Am făcut 40 de oale de sarmale pentru Ceaușescu” își amintește Feri bacsi. Istoria acelei comenzi, executate pentru ”cel mai iubit fiu al poporului” a început la fabrica de porțelan IRIS, din Cluj-Napoca. Acolo au apelat trepădușii lui Ceaușescu pentru a obține cele 40 de oale pentru sarmale. Acelea erau diferite față de imaginea clasică a oalelor de acest gen.

Trebuiau făcute după un model bulgăresc, orizontale și cu capac pe lungimea (burta) oalei nu pe înălțime.

Specialiștii de la IRIS au încercat să execute comanda prezidențială, dar oalele de fabrică nu au rezistat la foc. Atunci, un subinginer de la fabrica de porțelan clujeană, despre care Nemeth Francisc susține că ar fi tatăl lui Valentin Cuibus, actualul șef al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a apelat la Feri bacsi. Olarul din Iara a executat comanda, pentru care a primit de trei ori mai mulți bani decât se plătea în mod obișnuit pentru oalele de sarmale din lut ars. Dacă tatăl său a scăpat de front, Feri bacsi își amintește cum a tăbărât frontul peste ei.

”În 1944 a ajuns războiul la Turda. Ne-am refugiat la Abrud. Eu, ungur, am fugit din calea armatei maghiare. Dar ne era teamă și de români. Unii ne-au spus că, după ce trece frontul, vor veni la Iara și nici picior de ungur nu va mai rămâne în sat. Îmi era frică. Eram copil încă. Nu știam prea multe, dar îmi era clar că ne aflăm între ciocan și nicovală” își amintește Nemeth Francisc dilemele care i-au muncit adolescența.

Feri bacsi povestește cum a ieșit din încurcătură, cu ajutorul colonelului Brătianu. Acesta s-a stabilit la Ocoliș.

”Ne-a chemat: Haideți cu mine! Dacă vin ungurii, vă păziți voi, dacă vin românii, vă păzesc eu” le-a explicat tactica colonelul Brătianu, celor câțiva angajați maghiari din fabrica sa, care s-au refugiat de la Turda și au căutat scăpare de război pe meleagurile lor natale, în satele din Țara Moților.

”Colonelul Brătianu ne-a ținut patru săptămâni, cu mâncare, la Ocoliș, până a trecut frontul. Apoi ne-am întors acasă, la Iara.

”După ce s-au așezat lucrurile, am început să lucrez, cu tata. Dar în 1947, la trei ani după război, tata a murit. Mama a paralizat și a mai trăit așa, imobilizată al pat, încă 34 de ani. Eram patru copii, eu, încă doi frați și o soră, rămași fără părinți, fără nimic. Era sărăcie lucie, ca după război. Noi, băieții, trei feciori, din care unul olar, ca și mine și altul pantofar, aveam doar un cal și o căruță”.

Nemeth Francisc își vindea oalele făcute din pământ ars la târgurile din Alba Iulia, Dej, Mociu și Sărmaș

Urca cu oale de vândut și pe Valea Arieșului, la Sălciua, Lupșa sau Câmpeni. Banii erau rari. Feri bacsi își amintește că, de multe ori, primea pâine, brânză sau porumb, drept plată pentru oalele vândute.

”Bani nu erau, dar oamenii aveau bucate. În rest, țăranii lucrau pentru o plată de nimic. Nu aveau de ales!” a zugrăvit ultimul olar din Iara atbloul sumbru al rpimilor ani de după război. Diplome, fel de fel. Mulțumire, una: A lucrului făcut cu dragoste! Feri bacsi s-a ales, în peste o jumătate de secol de olărit, cu o distincție primită în 2007 de la Dorin Popa, primarul comunei Iara. Diploma și distincția primite de Feri bacsi cu ocazia ediției 2007 a evenimentului ”Fiii satului” îi certifică statutul de ”cel mai de seamă olar al comunei Iara”.

Cu vreo patru sau cinci ani în urmă, Nemeth Francisc a fost apreciat drept al doilea olar din România. ”Au venit la mine un domn și o doamnă de la Cluj, să mă invite la Sibiu, unde s-a desfășurat ceremonia de acordare a premiilor, dar nu m-am dus acolo după diplomă” a mai adăugat Feri bacsi, ultimul olar din Iara încă în viață.

Poate că Nemeth Francisc nu avea trebuință de certificări abstracte ale felului în care a înțeles să își facă meseria, adică cu dragoste: ”Dacă îți place o meserie, qi curaj să lucrezi. Nu-i ușor să faci lucru de artă dintr-un pământ plin de bălegar, pe care toată ziua îl calcă vitele” a rezumat Feri bacsi povestea meseriei pe care a slujit-o o viață de om. Cea mai bună atestare sau certificare a calității oalelor plămădite de Feri bacsi din pământ înnobilat cu dragoste rămâne tot cea venită de la mușteriii săi: ”Așa sarmale bune, ca cele fierte în oala de lut, n-am mai mâncat niciodată!

Am avut și noi oale de la Feri bacsi. Lutul de pe Calea Roșie era foarte bun pentru oalele lui.Tot de la el aveam vasele înalte și ondulate, în care mica făcea cozonacii, la sărbători. Doamne, cât erau de buni! Să-i dea Dumnezeu sănătate!” i-a urat lui Nemeth Francisc fiica unei cliente, Letiția Fodor.